Traian Băsescu, un nou dosar. Magistraţii confirmă redeschiderea anchetei în dosarul „Îmi dau demisia în 5 minute”

Traian Băsescu, un nou dosar. Magistraţii confirmă redeschiderea anchetei în dosarul „Îmi dau demisia în 5 minute”

Traian Băsescu FOTO: Mediafax

Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul preşedinte că în 2007 a afirmat că va demisiona în cinci minute şi nu s-a ţinut de cuvânt.

Ştiri pe aceeaşi temă

Instanţa a constatat că este legală şi temeinică ordonanţa procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 este definitivă.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 după ce, în 9 octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că această instanţă este competentă să analizeze şi să dea o soluţie cererii Parchetului General  de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe Traian Băsescu că nu şi-a ţinut promisiunea de a demisiona, aşa cum afirmase.

„A fost o declaraţie verbală asupra căreia am revenit imediat după votul dat în Parlament (...) Parchetul îmi face un program extrem de alert. Nu este o fericire, dar mă voi supune oricărei chemări", declara Traian Băsescu, în octombrie, Parchetul General.

"Răpirea din Irak"

Tot Judecătoria Sectorului 5 a confirmat, la sfârşitul lunii octombrie, redeschiderea, de către PICCJ, a urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului preşedinte, în 25 noiembrie 2009, o plângere privind jurnaliştii răpiţi în Irak. Corneliu Vadim Tudor a decedat în 14 septembrie 2015.

Instanţa a mai constatat atunci că a rămas fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru Vasile Blaga, în urma denunţului formulat de Corneliu Vadim Tudor în 25 noiembrie 2009. Acesta susţinea că fostul preşedinte Traian Băsescu şi copreşedintele PNL Vasile Blaga se fac vinovaţi de dispariţia a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români. În cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale. Faţă de Traian Băsescu, însă, nu s-a putut lua atunci o decizie deoarece acesta se bucura de imunitatea funcţiei de preşedinte al României.

"Casa Mihăleanu"

Instanţa a confirmat redeschiderea urmăririi în cazul lui Traian Băsescu şi în alte dosare, printre acestea fiind cel privind modul în care a obţinut, în perioada în care era primar al Capitalei, casa din strada Mihăileanu.

Traian Băsescu spunea că se aşteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale, susţinând că, atunci când şi-a terminat mandatul de primar, împotriva sa erau depuse 700 de plângeri de către chiriaşi ai unor imobile naţionalizate şi de către "mici afacerişti" cărora Primăria Capitalei, pe care a condus-o în perioada 2000-2004, le-a demolat chioşcurile.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările