Tragedie în Colectiv. Numărul morţilor se ridică la 45 - a noua zi de la incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nouă zile de la incendiul din Clubul Colectiv, numărul deceselor a ajuns la 45, după ce s-au mai stins din viaţă încă 13 dintre răniţii internaţi. Astăzi, au fost transportaţi în Ungaria şi Marea Britanie alţi pacienţi, după ce în ultimele două zile au mai fost transferaţi în străinătate încă 19, din care doi s-au stins din viaţă la scurt timp după ce au aterizat în Olanda.

UPDATE 20.40 Raed Arafat a precizat că au intervenit modificări în privinţa răniţilor care vor fi transportaţi cu aeronava NATO, astfel încât vor pleca doar 10 pacienţi în Marea Britanie şi Norvegia, iar în Finlanda nu va mai fi transportat deocamdată niciun rănit. Potrivit lui Arafat, modificările au avut loc ca urmare a înrăutăţirii stării de sănătate a unora dintre cei 12 pacienţi aflaţi pe lista iniţială.

Pacientul care urma să ajungă în Finlanda va rămâne în Marea Britanie, iar în Norvegia va merge doar un pacient.

UPDATE 19.55  Aeronava NATO, care a aterizat duminică seara la Bucureşti, este pregătită pentru transportul răniţilor din incendiul de la clubul Colectiv, echipajele SMURD, coordonate de secretarul de stat în MAI Raed Arafat, urmând să instaleze tărgi şi alte echipamente, după standardele NATO. Aeronava ar urma să transporte, în cursul nopţii, 12 pacienţi în Marea Britanie (nouă), Norvegia (doi) şi Finlanda (unul), iar printre aceştia se va afla şi un adolescent în vârstă de 18 ani, potrivit unor surse din MAI, transmite Mediafax.

Pacienţii vor fi însoţiţi de medici români şi este posibil ca unii dintre ei să rămână în statele respective pentru a urmări evoluţia răniţilor, mai spun sursele citate.

UPDATE 19.00 Aeronava NATO, care este aşteptată să ajungă pe aeroportul Otopeni în jurul orei 19.30, va prelua 12 răniţi care vor fi transferaţi la spitalele din Marea Britanie, Norvegia şi Finlanda, într-o primă etapă, potrivit unor surse din MAI. Astfel, la primul zbor, aeronava va transporta nouă pacienţi în Marea Britanie, doi în Norvegia şi unul în Finlanda, după care se va întoarce la Bucureşti pentru a prelua alţi răniţi. Transferul pacienţilor se face în funcţie de gravitatea cazurilor.

UPDATE 18.50  Medici specialişti voluntari vin din Franţa pentru a opera la Bucureşti, alături de echipele de medici români, pentru asigurarea tratamentului unui număr cât mai mare de pacienţi dintre cei răniţi în incendiul de la Colectiv, primii doctori sosind duminică şi alţii luni, anunţă Ambasada Franţei.

UPDATE 18.20 Viaţa toboşarului Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, nu a mai putut fi salvată, transmite Mediafax. Acesta intrase în stop cardiorespirator înainte de decolarea avionului care urma să îl transporte în Elveţia. Conform directorul medical al Spitalului de Arşi, Cristian Niţescu, bateristul trupei Goodbye to Gravity a fost resuscitat timp de 70 de minute, atât în aeronava care trebuia să-l ducă la o clinică din Elveţia, cât şi în ambulanţa care îl transporta spre Spitalul de Arşi. Tânărul a decedat când a ajuns la unitatea medicală din Capitală.

Bogdan Enache este al treilea membru al trupei Goodbye to Gravity care îşi pierde viaţa în urma incendiului din Clubul Colectiv, după Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru. Ceilalţi doi membri ai trupei sunt grav răniţi.

UPDATE 18.00 Ambasadorul român în Finlanda a făcut un apel pe Facebook la românii din Helsinki, să-i găzduiască pe membrii echipei medicale care vor aduce în această seară un rănit.

„Dragi români din Helsinki! Oameni buni! Vă rog să ne ajutaţi. În noaptea aceasta va ateriza avionul militar care transporta răniţii de la Colectiv. La spitalul din Helsinki va ajunge un rănit, restul vor fi ajuns deja la Londra şi la Oslo. Avionul va face o escală la Helsinki. În avion este şi echipa de medici şi asistente care i-a însoţit pe aceşti oameni. Sunt 17 în total şi au nevoie să doarmă undeva câteva ore. Haideţi să îi ajutăm! La ambasadă avem un mic apartament liber, dar aici vom aduce familia unuia dintre răniţi. Am să mai iau şi eu acasa unul sau doi, dar tot ne trebuie încă 15 locuri de cazare”, a scris ambasadorul Cătălin Avramescu.

Ulterior, Avramescu a revenit cu un mesaj în cre a anunţat că toţi medicii vor fi cazaţi: „Va multumesc tuturor! Avem deja suficiente oferte, chiar peste cât este nevoie. Sunteţi nişte oameni extraordinari. Iată ultimele date: Avionul soseşte la ora 7:55 dimineaţa. Cum spuneam într-un mesaj precedent, se pare că este nevoie de timp pentru ca răniţii să fie transferaţi la Londra şi Bergen. Cazarea, prin urmare, este necesară mâine seară. Scuze pentru informaţiile incomplete, însă situaţia evoluează rapid“.

Tragedia de la Colectiv. Avionul care-l transporta pe toboşarul de la Goodbye to Gravity, întoarsă din drum

UPDATE 17.55 Aeronava care îl transporta, duminică, pe Bogdan Enache, toboşarul trupei Goodbye to Gravity, la o clinică din Elveţia a fost întoarsă din drum, pentru că tânărul a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat în avion, la ora transmiterii acestei ştiri, conform unor oficiali din MAI.

image

UPDATE 17.35 Toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, care a fost rănit în urma incendiului din Clubul Colectiv, a fost transferat, duminică după-amiază, cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie la o clinică din Zurich, Elveţia.

UPDATE 17.05 Toboşarul Bogdan Moleşag, toboşarul trupei Up to Eleven şi cameraman la Prima TV, se află în drum spre un spital din Belgia.

UPDATE 17.00 Fotograful Cătălin Ilniţchi, în vârstă de 30 de ani, care a fost rănit grav în incendiul din clubul Colectiv, a fost transferat duminică la spitalul Sheba - Tel Ha Shomer din Israel.

Cătălin Mircea Ilniţchi a fost una dintre persoanele rănite grav în tragedia din clubul Colectiv. În momentul declanşării incendiului, tânărul fotograf se afla chiar lângă scena pe care concerta trupa Goodbye to Gravity. Ulterior, el a fost internat la Spitalul "Floreasca" din Bucureşti, fiind în stare critică, potrivit relatărilor de pe Facebook ale apropiaţilor acestuia.

UPDATE 16.50 Un număr de 15 preoţi de la mai multe biserici din Capitală au oficiat, duminică, în faţa Colectiv, parastasul de nouă zile pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiul din 30 octombrie din club.

În primel zile, am săvârşit rugăciuni în biserică. Acum, la parastasul de nouă zile, am venit aici la locul tragediei. Au venit 15 preoţi de la diverse biserici din Bucureşti, iar coliva a fost făcută de sora Preafericitului părinte Patriarh Daniel, doamna profesoară Vişan", a spus preotul Mihai Aurel, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La slujba oficiată în faţa Clubului Colectiv au fost prezente peste 200 de persoane.

Întrebat dacă Biserica îi judecă pe tinerii decedaţi, mai ales cu privire la circumstanţele în care au murit, preotul Mihai Aurel a răspuns negativ şi a precizat că Biserica se roagă şi ajută.

UPDATE 16.45 România nu a activat Mecanismul UE de protecţie civilă, dar Guvernul a trimis joi Comisiei Europene (CE) o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienţi care nu pot fi trataţi în România, potrivit purtătorului de cuvânt al CE, Jakub Adamowicz.

„Nu am primit nicio notificare de la autorităţile din România că ar fi fost activat vreun mecanism, răspunsul este clar nu. Nu am primit nicio notificare de la Guvernul român sau de la autorităţile române că Mecanismul UE de protecţie civilă ar fi fost activat", a declarat duminică, pentru Mediafax, Jakub Adamowicz, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru politică regională.

UPDATE 16.00 Un număr de 21 de răniţi în incendiul din Clubul Colectiv au fost transferaţi, până duminică la amiază, din spitalele din Capitală în clinici din Belgia, Olanda, Austria, Israel şi Germania, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii transmis la solicitarea Mediafax. Conform sursei citate, au fost transferaţi opt pacienţi în spitale din Belgia, câte doi în clinici din Austria şi Israel, iar unul în Germania. De asemenea, opt răniţi au fost transportaţi la unităţi medicale din Olanda, doi dintre aceşta decedând, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam.

Starea răniţilor în incendiul de la Colectiv internaţi la Spitalul de Arşi

UPDATE 15.00 Şapte persoane rănite în incendiul de la Colectiv sunt internate, duminică, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală, doi dintre pacienţi fiind în stare critică, patru în stare gravă, dar stabilă, în timp ce un alt rănit este dependent de oxigen, transmit reprezentanţii unităţii spitaliceşti.

UPDATE 14.30  Toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, internat la Spitalul de Arşi şi pentru care familia ceruse transferul în străinătate, fiind informată sâmbătă că nu poate întrucât nu este asigurat, va fi transferat în Elveţia/Israel, în timp ce un alt pacient de la această unitate va fi dus în Finlanda.

UPDATE 14.10 Ambasadorul României în Finlanda, Cătălin Avramescu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că „avionul militar care transportă răniţii va pleca în cursul serii din Bucureşti. Am cofirmarea că în Finlanda va ajunge unul singur acum, restul merg în Marea Britanie şi Norvegia. Din câte îmi dau seama, judecând după escalele aeronavei, în Helsinki avionul va ajunge mâine dimineaţă, poate chiar spre prânz, dacă luăm în considerare şi timpul necesar operaţiunilor pe aeroport“.

UPDATE 14.00 La Spitalul Elias mai sunt internaţi, duminică, opt pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv, din care cinci la Terapie Intensivă şi trei la Chirurgie plastică, iar de la ATI vor fi transferate două persoane la unităţi medicale din Norvegia şi Marea Britanie. Directorul medical Dana Safta a precizat că dintre cei doi pacineţi traheostomizaţi şi ventilaţi mecanic, unul va fi transferat la un spital din Norvegia. De asemenea, o femeie internată la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Elias va fi transportată la o unitate medicală din Marea Britanie. Dana Safta a mai spus că cei trei pacienţi internaţi la secţia de Chirurgie plastică au o stare bună.

UPDATE 13.55 Bogdan Moleşag, toboşarul trupei Up to Eleven şi cameraman la Prima TV, una dintre persoanele rănite în incendiul din Clubul Colectiv care au fost transferate sâmbătă în spitale din străinătate, a ajuns cu bine la o clinică din Belgia, au anunţat apropiaţi ai acestuia pe Facebook.

Incendiu Colectiv. Bogdan Moleşag, toboşarul Up to Eleven şi cameraman la Prima TV, a ajuns cu bine în Belgia

Toate victimele tragediei din Colectiv care au nevoie de tratament în străinătate vor fi transferate

UPDATE 13.15 Pacienţii care au nevoie de tratament în străinătate vor fi transferaţi indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precizând şi că toate costurile aferente transportului şi tratamentului vor fi suportate de către stat. „Vor pleca toţi pacienţii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu“, a declarat Bănicioiu.

UPDATE 13.00 Şapte pacienţi de la Spitalul de Arşi sunt în continuare la terapie intensivă, şase intubaţi, doi în stare critică. „Au fost externaţi doi pacienţi care erau pe secţii, sunt 12 pacienţi mai bine, dar aproape toţi au suferit intervenţii chirurgicale. Probabil că în zilele următoare se vor mai externa, dar nu foarte mulţi, că majoritatea sunt în îngrijiri postoperatorii”, a spus Cristian Niţescu, directorul medical al spitalului.

Medicul a mai menţionat că doi pacienţi sunt pregătiţi să plece în Finlanda şi Elveţia. Toboşarul trupei Goodbye to Gravity ar fi trebuit iniţial să plece în Franţa, dar în cele din urmă va fi transportat în Elveţia. Pe de altă parte, familiile a două paciente au refuzat transportul în Marea Britanie şi Finlanda. De la Spitalul de Arşi au mai plecat doi pacienţi în Israel şi Belgia.

Întrebat dacă autorităţile au întârziat demersurile de transportare a pacienţilor în străinătate, Cristian Niţescu a spus că „este greu să spun dacă puteau fi transportaţi mai devreme, că nu cunosc firul exact al evenimentelor. Eu ştiu că echipe de medici din străinătate veniţi încă de marţi, miercuri, au luat pacienţi. Nu ştiu dacă chiar în ziua respectivă, pentru că au făcut turul spitalelor. Este greu de spus că au întârziat sau nu, în primele trei zile pacientul trebuie stabilizat, e foarte greu de cântărit o asemenea decizie, fiecare caz trebuia individualizat, însă fiind atât de mulţi şi la atâtea spitale...”.

Incendiul de la Colectiv. La Floreasca, opt victime suntg în stare critică

UPDATE 12.45 Mariana Oprea, una dintre persoanele transferate sâmbătă în spitale din străinătate, a ajuns cu bine la spitalul AKH din Viena, a anunţat familia tinerei pe Facebook. Mariana Oprea lucrează la agenţia de publicitate ICON Advertising şi se afla în Clubul Colectiv în momentul izbucnirii incendiului. „Colega noastră Mariana a fost în Club Colectiv, îi dorim să fie tare şi suntem alături de ea şi de familie. Să fii puternică, aşa cum te ştim!", au scris colegii acesteia pe contul de Facebook al ICON Advertising. Totodată, aceştia au solicitat sprijinul oamenilor pentru ajutorarea tinerei.

UPDATE 12.40 Opt victime ale tragediei din Colectiv internate la Spitalul Floreasca sunt în stare critică, la secţia de terapie intensivă, una dintre acestea urmând să fie transportată duminică în Israel cu o aeronavă, au anunţat, duminică, reprezentanţii unităţii medicale, potrivit Mediafax.

UPDATE 11.20 Răniţii în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate vor fi transportaţi şi cu un avion al NATO, aeronava putând efectua deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele româneşti, a precizat ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Încă un rănit în incendiul din Clubul Colectiv a murit la Spitalul de Arşi

UPDATE 11.00 Încă o persoană, în vârstă de 27 de ani, s-a stins din viaţă la Spitalui de Arşi.

Pe de altă parte, reprezentanţii Spitalului Militar spun că toţi cei 9 pacienţi ai lor sunt conştienţi, iar pacienta care a fost transferată ieri la Viena într-o stare destul de gravă a ajuns cu bine. De asemenea, studentul de la Politehnică, cel mai grav caz de la Spitalul Militar, a fost transferat în Olanda, dar zborul a fost dificil şi a avut nevoie de suport de la medicul român care l-a asistat. Odată ajuns în Olanda, medicul român a refuzat ca pacientul să fie preluat de paramedici pentru a-l duce la un centru de arşi la 250 de kilometri de Rotterdam şi a aşteptat în aeronava militară să vină o echipă de medici care l-a dus la un spital aflat la o distanţă mai mică, în Rotterdam.

UPDATE 10.00 Medicii de la „Bagdasar-Arseni“ au anunţat că doi pacienţi de la terapie intensivă vor fi transferaţi astăzi, actele fiind deja gata.

„S-au asigurat mijloacele terapeutice şi accesul la patru săli de operaţie în continuare, lucrăm cu suficient personal, datorită activităţii voluntare a angajaţilor noştri, beneficiem şi de spijinul unor colegi de ţară”, au precizat medicii. 

„Sunt internaţi în momentul de faţă 10 la terapie intensivă, dintre care patru în stare critică, patru în stare foarte gravă şi doi în stare gravă şi cinci pe secţia de chirurgie plastică”, au spus reprezentanţii spitalului.

Tragedie în Clubul Colectiv. Alte victime ale flăcărilor s-au stins din viaţă duminică dimineaţă

UPDATE 9.30  Alexandra Rădulescu,  de 26 de ani, care s-a stins din viaţă duminică dimineaţă, era din Braşov şi lucra ca barman la Clubul Colectiv din Bucureşti. Incendiul i-a ars un plămân complet, iar al doilea în proporţie de 65%. Zilele trecute, medicii i-au amputat patru degete necrozate de la mâna dreaptă. Azi dimineaţă, însă, nu au mai putut face nimic pentru a o reanima.

image

Duminică dimineaţă şi-au pierdut viaţa la Spitalul Floreasca alţi doi răniţi, Alexandra Rădulescu, care avea 26 de ani, şi un cetăţean turc. Potrivit informaţiilor obţinute de presa turcă de la Ambasada Turciei în Bucureşti, Ayberk M. era student la Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Izmir şi se afla în România prin Programul universitar Erasumus. 

Asta după ce sâmbătă au murit încă nouă persoane. Astfel, în doar 24 de ore, numărul deceselor a crescut de la 32 la 43 de oameni. De altfel, medicii au avertizat că cea mai dificilă perioadă pentru răniţi va fi între ziua a patra şi ziua a zecea, când este foarte posibilă apariţia unor complicaţii.

Incendiu în Clubul Colectiv. Apar complicaţiile respiratorii majore

„Este perioada complicaţiilor majore respiratorii. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puţin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicaţiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult", a precizat, pentru Mediafax, Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca. În spitalele din Capitală mai sunt internaţi 100 de răniţi, dintre care jumătate sunt în stare gravă. 

Pe de altă parte, începând de vineri, o parte din victime au fost transportate în străinătate, în Israel, Austria, Olanda şi Belgia, la spitale care şi-au oferit expertiza.

Vineri au fost transportaţi trei pacienţi, iar sâmbătă au fost nominalizaţi pentru transport în străinătate 17 persoane, însă una a refuzat transferul, astfel încât au plecat 16. Dintre ei, doi au murit în Olanda, îndată ce aeronava a aterizat. 

Alţi pacienţi - posibil opt - vor fi transferaţi, duminică, la spitale din Marea Britanie şi Ungaria.

De asemenea, familia unui tânăr transportat în Austria a fost trimisă, din greşeală, în Bruxelles. 

Incendiu în Clubul Colectiv. Părinţii tânărului dus sâmbătă în Austria cu avionul au mers la Bruxelles, unde li se spusese că va fi transferat acesta

În plus starea de sănătate a doi membri ai formaţiei Goodbye to Gravity, Alexandru Pascu şi Bogdan Enache, răniţi grav în incendiul din Clubul Colectiv, s-a înrăutăţit, iar familiile vor să îi transfere urgent în străinătate, potrivit unor anunţuri publicate de apropiaţi ai celor doi pe Facebook, în care cer sprijinul oamenilor.

Goodbye to Gravity s-a înrăutăţit. Familiile lor cer ajutor pentru transferarea lor în străinătate

„Vor fi decontate integral costurile pentru pacienţii care vor fi transferaţi în străinătate, din Fondul de rezervă al Guvernului. În ceea ce priveşte aparţinătorii, vom deconta cheltuieile, indiferent de durata necesară, de transport, cazare şi masă pentru câte un aparţinător pentru fiecare pacient", a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax. El a mai precizat că deconturile pentru aparţinători se vor face în regim de urgenţă.

Cine sunt decedaţii din ultimele 24 de ore

Dan Ciobanu, 39 de ani, tatăl a doi copii, a murit sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7:30, la Spitalul de Arşi din Capitală.

Ionuţ Cosmin Popescu, 32 de ani, a murit sâmbătă dimineaţă la Spitalul de Arşi. Avea arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului şi era de o săptămână în comă indusă. În 30 octombrie, Ionuţ Popescu era în Clubul Colectiv împreună cu prietena lui, care a murit în acea seară.

Ionuţ Maior, 27 de ani, a murit sâmbătă dimineaţa la Spitalul Universitar. Soţia acestuia, care a rămas internată la Spitalul Universitar, are tot 27 de ani.

Tullia Ciotola, italianca în vârstă de 20 de ani, care studia la Bucureşti prin programul Erasmus, a murit sâmbătă la scurt timp după ce a fost trasportată în Olanda pentru tratament.

Florin Cristian Popescu, 35 de ani, bodyguardul Clubului Colectiv, a murit în Olanda, la scurt timp după ce a fost transportat acolo pentru tratament. Martorii au spus că bodyguardul că a scos mai mulţi răniţi pe braţe înainte ca el însuşi să fie doborât de flăcări. În timp ce era internat la spital, casa acestuia a fost jefuită de hoţi.

Adrian Popa, în vârstă de 29 de ani, a murit sâmbătă la Spitalul Floreasca.

Alexandru Chelba, 33 de ani, a murit la Spitalul de Arşi. Doctorii au spus că tânărul era în stare gravă, având arsuri pe o suprafaţă mare din corp, dar şi arsuri pe căile respiratorii.

Elena Toader, 30 de ani, care se afla în stare critică, a murit la Spitalul Floreasca.

Mavi Serian, 25 de ani, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni în urma arsurilor foarte grave suferite. 

Alţi trei pacienţi au murit duminică.

Alexandra Rădulescu, în vârstă de 26 de ani, din Braşov, lucra ca barmaniţă în clubul Colectiv. Incendiul i-a ars un plămân complet, iar al doilea în proporţie de 65%. Zilele trecute, medicii de la Spitalul Floreasca i-au amputat patru degete necrozate de la mâna dreaptă.

Ayberk Manci era un cetăţean turc internat la Spitalul Floreasca. Potrivit informaţiilor obţinute de presa turcă de la Ambasada Turciei în Bucureşti, tânărul era student la Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Izmir şi se afla în România în cadrul programului universitar Erasumus.

Dan Matei Alexandru, care a decedat tot ieri, era internat la Spitalul de Arşi şi avea 26 de ani.

Pe aceeaşi temă:

Incendiu în Clubul Colectiv. Bănicioiu: Vor pleca toţi pacienţii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu

Un român din Norvegia a convins medici din două ţări să preia pacienţi arşi, dar s-a lovit de haosul din spitalele româneşti

Starea răniţilor din Colectiv. Medic: „Când sunt conştienţi, pacienţii cred că se află în club şi devin agitaţi“

Un organizator de concerte explică cum a ajuns trupa „Goodbye to Gravity” să-şi lanseze albumul în Colectiv

Revoltă antisistem. Românii, nemulţumiţi doar cu demisiile lui Ponta şi Piedone. Patriarhul Daniel, vizat şi el de proteste

Incendiu în Clubul Colectiv. Ponta şi Piedone au demisionat. 80 de răniţi, în continuare în stare critică şi gravă. Unul din ei, transferat la o clinică din Israel

Victor Ponta a demisionat, Guvernul a picat. Ce variante de premieri propun partidele

Depoziţia lui Adi Despot în faţa procurorilor, despre incendiul de la clubul Colectiv

Rapperul Butch, unul dintre patronii de la Colectiv, în faţa procurorilor: „Stau cu capul plecat în faţa judecăţii“

FOTO VIDEO Peste 30.000 de oameni au cerut demisia lui Ponta, Oprea şi Piedone. Mesajul lui Iohannis

Incendiu în Clubul Colectiv. Patronul de la Expirat anunţă închiderea clubului: Am pus viaţa a mii de oameni în pericol. Nu mai pot să-mi asum vieţi

Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui tânăr pe care l-a ocolit moartea: Cei care mergeau în Colectiv nu sunt boschetari care trăiau de pe o zi pe alta

EXCLUSIV Incendiu în Clubul Colectiv. Administratorul firmei care a izolat fonic tavanul clubului: „Le-am oferit varianta ignifugă, dar au ales ce era mai ieftin“

Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“. Asistentă de la Salvare: „Săreau arşi pe mine, urlau“

Mărturiile părinţilor victimelor de la incendiul din club Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mam㻓

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Klaus Iohannis: „Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»“

Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului

Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti. Solistul trupei care concerta în momentul incendiului se zbate între viaţă şi moarte. Tânărul a câştigat Megastar în 2008

    

Incendiu în Club Colectiv. Mărturiile unui prieten al trupei Goodbye to Gravity: „Au făcut concertul cu banii lor. Unul dintre băieţi are mâinile arse“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum


Ajută victimele din Colectiv. Donează pentru tratamente şi dotarea spitalelor în contul RO97INGB0000999903477197 – ING BANK sau prin SMS la numarul 8824. România solidară - impreună pentru #colectiv.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite