Deşi duminică a avut loc un accident rutier de proporţii neobişnuite, cu dezastruoase consecinţe pentru zeci de victime româneşti, şeful guvernului n-a reacţionat prompt. Premierul Ponta a pretins că a jucat baschet la multe ore de la prăbuşirea în prăpastie a autocarului cu români, pentru că ar fi fost informat tardiv. Tot ce se poate. Ponta a afirmat că-şi pune la dispoziţie şi mobilul pentru ca presă să poată verifica "listingul" convorbirilor din celular, în speţă ora la care Raed Arafat l-ar fi informat.

Spre a risipi criticile condamnându-i prezumtiva nepăsare, formulate între alţii de Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta i-a cerut predecesorului său la carma guvernului să se abţină de la încercări de "speculare" a unor asemenea tragedii în scopuri politice.

Nu poţi să ieşi şi să joci basket când se întâmplă o asemenea tragedie”, susţinuse MRU într-o postare pe Facebook. Într-o democraţie veritabilă, de factură europeană, asemenea critici sunt perfect fireşti. E dreptul şi datoria opoziţiei să critice puterea, ori de câte ori executivul nu reacţionează adecvat în momente de cumpănă. Şi e dreptul puterii să se apere cu argumente şi dovezi dovedind netemeinicia criticilor, dacă ele sunt cu adevărat lipsite de temei.

Tragediile reclamă o astfel de solidaritate, iar manipularea lor în scopuri politice e cât se poate de greţoasă.

Dar chiar dacă, în circumstanţe similare, obiecţii precum cele formulate de MRU sunt, în occident, cel mai normal lucru din lume din partea liderilor opoziţiei, solicitarea premierului pare de bun simţ. Ca şi apelul său la solidaritatea românilor în ceasuri grele. Tragediile reclamă o astfel de solidaritate, iar manipularea lor în scopuri politice e cât se poate de greţoasă.

Atâta doar că limbajul pe care l-a folosit premierul e demascator. Dar nu atât pentru MRU, cât pentru Ponta însuşi. Fiindcă premierul a spus, textual, că, "la 22,55 duminică seara am fost sunat de Raed Arafat. Din acel moment am început să coordonez toate procedurile. Şi fac apel la toţi politicenii să nu încerce să speculeze politic această tragedie! Declaraţiile lui Mihai Răzvan Ungureanu le calific ca fiind specifice unei hiene politice".
 
Or, dacă nenorocirea imensă din Muntenegru l-ar fi mişcat şi impresionat cu adevărat pe Victor Ponta, determinându-l realmente să devină solidar cu toţi ceilalţi români, aşa cum le sugerează premierul supuşilor săi, atunci un minim bun simţ l-ar fi obligat să evite, pe moment măcar, un nou război retoric şi, că atare, să renunţe el însuşi la extragerea de capital electoral prin calificarea principalului său adversar politic drept "hienă".

Apropo de asemenea apelative. Neuitat şi tipic pentru "democraţia originală" pe care a patronat-o Ion Iliescu, bunicul spiritual al actualului premier, rămâne, în context, faimosul sau "măi animalule".
 
E, de altfel, notoriu că recursul la zoologie întru desemnarea opoziţiei, sau a celor resimţiţi ca fiind de cealalalta parte a baricadei e o regulă în toate dictaturile, în special în cele asiatice şi sudamericane. E, de altfel, şi o metodă îndrăgită la mişcările şi regimurile totalitare, la teroarea exercitată de comunişti şi de nazişti, care-i desemnau sistematic pe disidenţi, pe evrei şi pe opozanţii reali sau imaginari drept "hiene", "păduchi", "paraziţi" şi "vermină", ce-ar "trebui lichidată". Sub nazişti crima în masă a fost precedată de exterminări retorice, aşa cum şi sub Stalin, distrugerea kulacilor în Gulag ori alte demersuri represive a avut loc doar după riguroasă degradare verbală a victimelor tiraniei.
 
Liderii democraţiilor europene sunt perfect conştienţi de acest minat trecut. Că şi de datoria de a-i respecta nu în ultimul rând pe adversarii politici, a căror demnitate umană nu stă la dispoziţia puternicilor zilei, nu depinde de bunul lor plac. În consecinţă, vocabularul societăţilor deschise este cu totul altul. Iar liderii europeni se feresc în genere cu mare grijă, spre deosebire de omologii lor din Rusia, Belarus şi Ucraina, să se aventureze în incursiuni belicoase şi riscante în terminologia zoologică.

Dar, dincolo de stilul ei cu totul îndoielnic, declaraţia premierului mai ridică şi o problemă de fond. Una totuşi gravă, care vizează chiar buna administrare a ţării. Căci, dacă jocul liniştit de baschet, la care a participat duminică seară Victor Ponta, nu s-a datorat indiferenţei faţă de soarta românilor care au pierit în Muntenegru, ci tardivei informări a şefului guvernului, se pune, acut, întrebarea, de ce oare s-a produs reprobabila întârziere? Şi de ce oare cei vinovaţi nu-şi asumă, conform cutumelor europene, răspunderea, deşi MAE a aflat, potrivit agenţiei Mareea Travel, de nenorocire încă de la orele 19?
 
A venit timpul ca şi în palatele bucureştene să se instaleze nu doar grija veritabilă pentru o bună guvernare, ci să se încetăţenească odată pentru totdeauna, între alte obiceiuri şi tradiţii ale societăţilor deschise ale Europei, şi respectul autentic faţă de ceilalţi, faţă de critici, opozanţi, minoritari, femei, precum şi, în genere, faţă de toţi oamenii de rând, care nu dispun de vreo putere, dar a căror demnitate nu e mai puţin sfântă decât a celor cu pâinea şi cuţitul.

 

Acest articol este semnat de Petre M. Iancu.

Articol a apărut anterior pe DW.