Tragedia din Colectiv. Căpitanul ISU Antonina Radu, care a făcut controale în clubul Colectiv, arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonina Radu, căpitanul ISU care a făcut controale în clubil Colectiv, a fost arestată preventiv, asta după ce marţi fusese plasată în arest la domiciliu. Decizia de sâmbătă aparţine Curţii Militare de Apel Bucureşti care a admis recursul formulat de procurorii anticorupţie în dosarul privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală.

Curtea Militară de Apel a admis, sâmbătă, contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva deciziei de pe 10 noiembrie a Tribunalului Militar Bucureşti şi a dispus ca Antonina Radu să fie arestată preventiv pentru 30 de zile, potrivit Mediafax.

De asemenea, instanţa a respins contestaţia lui Petrică George Matei, cel de-al doilea angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti- Ilfov care a efectuat verificări în clubul Colectiv, şi a hotărât ca acesta să rămână în arest.

Decizia Curţii Militare de Apel este definitivă.

Tribunalul Militar Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a căpitanului George Matei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu a colegei sale, căpitan Antonina Radu, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu privind eliberarea avizelor pentru Clubul Colectiv. Decizia a fost însă contestată de George Matei, dar şi de DNA, în cazul Antoninei Radu.

Instanţă: Angajaţii ISU „prestau servicii pentru persoanele juridice şi fizice”

Magistraţii arătau în motivarea deciziei că Antonina Radu şi Petrică George Matei, în loc să informeze conducerea ISU şi să ia măsuri urgente pentru stabilirea posibilelor riscuri de incendiu din clubul Colectiv şi remedierea imediată a acestora, „prestau servicii pentru persoanele juridice şi fizice, care ar fi trebuit să fie controlate de aceştia, ceea ce e eveident, este total împotriva prevederilor legii şi regulamentelor care reglementează activitatea ofiţerilor ISU”.

De asemenea, instanţa mai preciza că susţinerile apărării potrivit cărora nu există o legătură de cauzalitate între faptele inculpaţilor şi „dezastrul produs la Colectiv” sunt eronate..

„Dimpotrivă faptele celor doi inculpaţi sunt printre cele mai importante în lanţul cauzal care a dus în final la această catastrofă,- fără îndoială că în acest lanţ cauzal există şi mulţi alţi vinovaţi ale căror acţiuni sau inacţiuni au avut o contribuţie directă sau indirectă la producerea acestui eveniment, de la nivelul legislativ la nivelul administrativ, astfel este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU - cum se poate vedea din dosarul de urmărire penală (...) va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparţinând acestei instituţii masiv sponsorizate şi eventual sancţionat drastic de aceştia, de asemenea practica încetăţenită ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi , practică existentă la scară largă la diferite instituţii de control nu poate să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi inculpaţi la toate palierele, unii dintre aceştia susţinând cu seninătate că nu au avut cunoştinţă de faptele celor doi, că nu au fost informaţi, etc (vezi ex. şef birou prevenire incendii fila 90, vol 2 dosar urmarire penală), alţii cerând note explicative, etc”, se mai menţionează în motivare.

În documentul citat se arată că dei doi angajaţi ISU Bucureşti - Ilfov puteau să estimeze riscurile la care se expuneau persoanele care intrau în Clubul Colectiv.

„Gravitatea excepţională a faptelor comise de inculpaţi, rezidă în consecinţele catastrofale generate de aceste fapte, inculpaţii, datorită pregătirii lor, putând să estimeze cu precizie riscurile la care se pot expune în concret persoanele care participau la activităţi în clubul respectiv. Or, în loc să facă toate demersurile prevăzute de legile în vigoare, regulamentele şi ordinele superiorilor şi fişa proprie a postului fiecăruia, pentru a elimina aceste riscuri, au acţionat în sens contrar, colaborând practic cu societatea controlată pentru acoperirea deficienţelor majore existente şi care în final au adus la dezastrul din 30 octombrie 2015”, se mai precizează în documentul citat.

Motivul plasării în arest la domiciliu a Antoninei Radu

Tribunalul Militar mai arăta că este necesară privarea de liberatate a căpitanului Petrică George Matei „pentru înlăturarea unui pericol social ridicat generat de neîncrederea indusă opiniei publice în instituţii importante ale statului, prin modul în care a acţionat ca reprezentant al acestora”.

În ceea ce o priveşte pe Antonina Radu, Tribunalul Militar Bucureşti arăta că, aceasta are în îngrijire o fiică de opt ani şi un frate de 42 de ani fără niciun venit, cu handicap psihiatric accentuat, iar în cazul ei nu se impune măsura arestării preventive.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că sunt îndeplinite condiţiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, această măsură fiind necesară şi suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, fiind în condiţiile particulare menţionate proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatei", se menţioneză în documentul citat.

Radu şi Matei, reţinuţi pentru abuz în serviciu

Antonina Radu şi Petrică George Matei, ofiţeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, la data faptelor, au fost reţinuţi pe 9 noiembrie, aceştia fiind acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

„În perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu”, potrivit anchetatorilor.

Astfel, cei doi angajaţi ai ISU ar fi permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, „aducându-se astfel atingere drepturilor şi intereselor legitime ale mai multor persoane fizice şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”.

Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu şi Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti, ca funcţionând fără aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

„Prin aceasta s-a asigurat obţinerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti, reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcţionării până la data dezastrului 30.10.2015", se mai arată în ordonanţa de reţinere.

Tragedia din Colectiv: 55 de persoane au murit în două săptămâni

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi Loredana Dărescu în Germania.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite