Tragedia de la Colectiv. După 4 ani, instanţa nu a găsit încă vinovaţii. Răniţii şi rudele celor morţi în incendiu aşteaptă să se facă dreptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Filmuleţul de la incendiul Colectiv, ţinut patru ani la sertar, a stârnit noi discuţii despre modul de instrumentalizare a dosarului. Săptămâna aceasta a fost audiat Raed Arafat. Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, citat ca martor în dosar, nu s-a prezentat. Audierile vor continua şi pe 31 octombrie, fiind chemaţi să dea declaraţii şi celelalte părţi civile parte din dosar.

La 4 ani de la incendiul de la Colectiv în urma căreia au murit 64 de oameni, justiţia nu a stabilit încă vinovaţii. Magistraţii vor să afle detalii despre modul în care autorităţile au intervenit în noaptea de 30 octombrie, dar şi cum au fost trataţi mai apoi răniţii, aşa că audierile continuă. 

Judecătorul Mihai Bălănescu de la Tribunalul Bucureşti a început, miercuri, audierile părţilor civile din dosarul Colectiv 1, în care sunt judecaţi fostul primar Cristian Popescu Piedone, patronii clubului – George Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Cristian Mincu – cei doi angajaţi ISU (pompierii ISU, Antonina Radu şi George Petrică Matei), precum şi pirotehniştii care au montat artificiile în club.

În dosarul „Colectiv" sunt judecaţi George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seara concertului din 30 octombrie 2015 şi pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club. Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Pe filmarea făcută publică miercuri, 24 octombrie, de Libertatea, se vede şi Paul Gancea, care, la un moment dat, vomită la ieşirea din containerul ars.

Marţi, 22 octombrie, a fost audiat secretarul de stat Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care a coordonat operaţiunea de salvare de la Colectiv.

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii la momentul producerii incendiului din Colectiv, a fost chemat pe 23 octombrie la audieri la Parchetul General, dar nu s-a prezentat. Refuzul său a generat reacţii din partea familiilor victimelor, care cer ca Bănicioiu să fie adus cu mandat în faţa procurorilor. Nicolae Bănicioiu a transmis că nu este vorba de un gest de sfidare sau teamă, ci pur şi simplu a avut probleme de familie şi a convenit cu procurorii să fie audiat la o dată ulterioară. În noiembrie 2015, la puţin timp după tragedia de la Colectiv, Nicolae Bănicioiu declara că autorităţile române nu au nevoie de ajutor din străinătate pentru a trata răniţii.

 „Nu avem nevoie de nimic în acest moment. Medicii noştri pot gestiona situaţia. Din Franţa şi Germania, din foarte multe părţi, am primit astfel de solicitări. (…) Momentan, noi ne descurcăm foarte bine, iar medicii noştri pot face faţă cu brio oricărei situaţii”, declara Bănicioiu, ministru al Sănătăţii la acea vreme. 

În dosarul Colectiv, au mai fost trimişi în judecată şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, acuzaţi că ştiau că acel club funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendii şi au ignorat acest lucru.

Audierile vor continua şi pe data de 31 octombrie, atunci când se împlinesc 4 ani de la tragedia care le-a marcat supravieţuitorilor întreaga viaţă. Potrivit Parchetului General, în dosar s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii. În prezent, inculpaţii sunt sub control judiciar. În urma incendiului au murit 64 de tineri, iar un alt tânăr a murit la aproape doi ani de la tragedie. De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-şi îngriji rănile.

Între timp, victimele Colectiv au cerut, printr-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, decontarea pe viaţă a tratamentelor de care au nevoie, precizând că, în prezent, pot beneficia de plata tratamentelor doar până la sfârşitul anului 2020, ceea ce este insuficient.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite