Cum votezi fără să te infectezi. Tot ce trebuie să ştii despre alegerile locale de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duminică vor avea loc alegeri locale
Duminică vor avea loc alegeri locale

Anul acesta, alegerile vin cu reguli stricte de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Măsurile speciale au ca scop, în primul rând, evitarea aglomerării secţiilor de vot şi reducerea contactului mâinilor cu obiecte contaminate cu virusul SARS-CoV-2.

Cel mult cinci alegători vor avea acces deodată duminică în sala de vot. Aceştia vor fi obligaţi să se dezinfecteze pe mâini şi să poarte mască. „Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum un metru între persoane“, se arată în hotărârea autorităţilor.

Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toţi participanţii la procesul electoral: alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.

Alegătorii vor fi nevoiţi, însă, să renunţe la mască pentru a putea fi identificaţi. „Alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile. În vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare; după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura“, se mai arată în hotărâre.
 

Măsuri suplimentare anticoronavirus

La intrarea în secţiile de votare, alegătorilor li se va măsura temperatura cu un termometru non-contact. Cei febrili vor fi conduşi la o cabină de vot separată, deservită de un reprezentant al comisiei de vot echipat corespunzător, cu mănuşi, mască, vizieră. De asemenea, se va practica dezinfecţia obligatorie a mâinilor reprezentantului comisiei după vot.

Din 2 în 2 ore, se vor lua 10 minute de pauză pentru aerisirea încăperii şi dezinfecţia suprafeţelor: birou, cabine de vot, holuri şi toalete. În seara dinaintea votului, înainte de sigilarea secţiei, dezinfecţia se va face atât cu dezinfectant de suprafeţe, cât şi prin nebulizare; dezinfecţia terminală se va efectua după încheierea procesului electoral şi numărarea voturilor.

Între membrii comisiilor de votare şi public se vor instala panouri despărţitoare din folie transparentă sau ecran de plexiglas, model ghişeu, iar membrii comisiei de votare vor fi aşezaţi la 1,5 metri unul de altul.

Autorităţile recomandă evitarea contactului direct la înmânarea actelor de identitate şi a buletinelor de vot, votanţii urmând să aşeze pe biroul comisiei buletinul şi să-şi ia singuri buletinele de vot şi ştampila pe care o vor dezinfecta la ieşirea din cabina de votare. 

stampila vot sectie votare digi

Ne aplicăm singuri autocolantul „Votat“ pe CI

Prin Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, Executivul a mai stabilit ca regulă care trebuie respectată la alegerile locale din 27 septembrie, asigurarea distanţării fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral, dezinfecţia periodică după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral, dar şi dezinfecţia sediilor secţiilor de votare.

Totodată, primarii trebuie să asigure, pe cât posibil, circuite separate de intrare şi de ieşire din secţie. Tot administraţiile locale trebuie să asigure flacoane cu soluţie dezinfectantă, dar şi personalul tehnic care va lua temperatura participanţilor şi îi va îndruma pe alegători.

Mai mult, alegătorii îşi vor aplica singuri ştampila „Votat“: „După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea «VOTAT», după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate“, se arată în documentul citat.

Cum se procedează cu urnele mobile

Hotărârea stabileşte că, în cazul urnelor mobile, cei care le însoţesc trebuie să poarte mască şi mănuşi, care trebuie schimbate sau dezinfectate după părăsirea fiecărei incinte. De asemenea, potrivit HG, urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19. 

Cum poţi vota dacă nu eşti în localitatea de domiciliu sau dacă ai viză de flotant

La alegerile locale, românii cu drept de vot nu vor putea vota oriunde s-ar afla în acea zi, ci doar numai în localitatea unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. Potrivit legislaţiei aflate la acest moment în vigoare, alegătorii cu viză de flotant pot vota în noua localitate de reşedinţă în două moduri: 1) pe lista permanentă - dacă au depus în prealabil până pe 4 septembrie 2020 o cerere la primăria respectivă pentru a fi înscrişi în Registrul electoral, 2) pe lista suplimentară - dacă au viză de flotant pentru acea localitate şi NU au depus o cerere de înscriere în Registrul electoral din acea localitate.

„Da, toată lumea cu viză de flotant va putea vota la alegerile locale, indiferent dacă depun acea cerere de înscriere în registrul electoral sau nu. Vor putea vota şi cei care îşi scot viza de flotant chiar şi în ziua alegerilor. Ei vor fi trecuţi pe listele suplimentare“, a declarat Constantin Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Totodată, alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea la primăria unde se află noua reşedinţă de a fi trecuţi în Registrul electoral pe lista permanentă vor putea vota şi la adresa de domiciliu din buletin dacă se află în ziua scrutinului acolo.

Expert Forum a realizat la rândul său o pagină în detaliu cu şi despre votul celor cu viză de flotant la alegerile locale.

scoli covid

Cum este verificat un alegător dacă a votat de mai multe ori

Biroul Electoral Central a stabilit procedura care va fi urmată la alegerile locale în cazul în care Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal va semnala că o persoană a mai votat o dată în aceeaşi zi.

Potrivit hotărârii adoptate de BEC, în cazul în care, urmare a introducerii codului numeric personal al unui alegător în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV, acesta semnalează faptul că persoana care s-a prezentat la urne şi-a mai exercitat dreptul de vot în aceeaşi zi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare mai întâi va aduce la cunoştinţa alegătorului că SIMPV a semnalat că şi-a mai exercitat o dată dreptul de vot la aceste alegeri şi că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot prevăzută de art. 3 87 alin. ( 1) lit. b) din Codul penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei va contacta telefonic, prin intermediul terminalului pus la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde alegătorul figurează deja înscris în SIMPV, în vederea identificării eventualei semnături a acestuia în dreptul datelor sale de identificare din listele electorale, iar convorbirea va fi înregistrată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate infirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, îi va permite exercitarea dreptului de vot. Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate confirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, îi va permite să voteze numai după ce acesta va completa şi semna împreună cu preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi operatorul de calculator un proces-verbal. Alegătorul va preciza, în document, că, deşi i s-a adus la cunoştinţă că SIMPV a semnalat că a mai fost înscris ca alegător care şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, precum şi că fapta de a vota de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, solicită în continuare exercitarea dreptului de vot.
 

Program prelungit la Imigrări

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) prelungeşte programul de lucru cu publicul, în preziua şi în ziua alegerilor, venind în sprijinul cetăţenilor Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenţei în vederea participării la vot, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, informează instituţia.
 

Astfel, programul de lucru al structurilor pentru imigrări, din întreaga ţară, a fost prelungit, pentru sâmbătă, 26 septembrie, între orele 8.00 şi 16.00, şi duminică, 27 septembrie, între orele 7.00 şi 21.00, pentru a răspunde cererilor de înregistrare a rezidenţei formulate de către cetăţenii UE.

„Cetăţenii Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenţei trebuie să prezinte o cerere scrisă, însoţită de documentele justificative în funcţie de scopul şederii pe teritoriul României. Certificatul de înregistrare se emite în aceeaşi zi şi este valabil pentru o perioadă de până la 5 ani, dar nu mai puţin de un an. De asemenea, europenii pot vota şi în baza cărţii de rezidenţă permanentă, document care atestă rezidenţa de lungă durată“, se arată într-un comunicat al IGI. Sursa citată precizează că valabilitatea documentelor emise de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care au expirat, în acest context epidemiologic, îşi menţin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, conform prevederilor legale. 

Elevii vor învăţa online 

Elevii vor învăţa online în perioada 25-29 septembrie, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Măsura este luată în contextul organizării alegerilor locale de duminică. „Activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare pentru desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secţiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Activităţile didactice prevăzute se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condiţiilor de siguranţă şi igienă sanitară“, a decis CNSU. Potrivit hotărârii, activităţile didactice vor fi desfăşurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

urna de votare Galati

Prezenţa la vot în ultimii 30 de ani

O cercetare realizată în luna iulie arată că nu este exclus ca unii primari să fie aleşi cu votul a 10-15% din numărul de cetăţeni din localitate.

De altfel, şi la alegerile din 2016, unii primari de municipii au fost aleşi cu mai puţin de 20% din numărul total al alegătorilor din circumscripţia respectivă. De pildă, în urmă cu patru ani, la Bucureşti, Gabriela Firea a câştigat cu puţin peste 246.000 de voturi, reprezentând doar 13,84% din totalul de aproape 1,8 de milioane de alegători înregistraţi în Capitală şi în condiţiile în care rata de participare în Capitală a fost mult sub media naţională, potrivit Europa Liberă.ro . Nu este singurul astfel de caz. La Iaşi, primarul Mihai Chirica a fost ales doar de 15% din totalul alegătorilor, în timp ce, la Ploieşti, Adrian Florin Dobre reprezenta doar 11% din totalul votanţilor, mai arată sursa citată. 

În ultimii 30 de ani, participarea la alegerile locale (alegerea primarilor, a consilierilor locali şi judeţeni) a fost pe un trend descendent şi, de cele mai multe ori, interesul a fost mai redus decât pentru alegerile parlamentare, arată o analiză a Europa Liberă.ro. 

Astfel, în 1992, aproape 65% din alegătorii înscrişi pe listele electorale s-au prezentat la vot, iar, potrivit Autorităţii Electorale Permanente, pentru alegerile ulterioare rata de participare a scăzut până în jurul a 50%, astfel:

  • în 1996, participarea la vot a fost de 56,47%,
  • în 2000, prezenţa la urne a fost de 50,85%
  • în 2004, participarea la vot s-a ridicat la 54,23%
  • în 2008, ultima dată când alegerea primarilor s-a făcut în două tururi, participarea la vot a fost de 48,81%
  • în 2012, primul an în care primarii au fost aleşi într-un singur tur de scrutin, prezenţa la urne a fost de 56,26%
  • în 2016, rata de participare a fost de 48,17%.

În opinia sociologilor, în momentul în care cetăţenii au percepţia că pot schimba ceva prin votul lor, atunci ar putea creşte şi prezenţa la urne: „Dacă percepţia este că oricum nu se întâmplă nimic, că oricum nu pot să influenţeze decizia finală, atunci şansele să participe la vot sunt mai mici“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite