Tot mai mulţi români cer azil în Canada. Vizele ar putea fi reintroduse

Tot mai mulţi români cer azil în Canada. Vizele ar putea fi reintroduse

Foto: 123RF

Eliminarea obligativităţii vizei pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada a fost urmată de o creştere considerabilă a solicitărilor de azil în această ţară.

Mai precis, scrie presa canadiană, citând oficiali din Departamentul de Imigrări, 232 de români au formulat astfel de solicitări de la ridicarea obligativităţii vizelor, la 1 decembrie anul trecut.
 
Spre comparaţie, pe tot parcursul anului 2016, numai 120 de români au cerut azil în Canada.
 
Chiar dacă s-a renunţat la obligativitatea vizelor şi în cazul bulgarilor, cererile de azil din partea cetăţenilor acestei ţări au rămas la un nivel scăzut, au precizat responsabili canadieni, a relatat news1130.com.
 
Situaţia i-a îngrijorat pe oficialii de la Ottawa, fiind organizată o întâlnire pe această temă între reprezentanţi ai guvernului canadian şi ambasadorul român în Canada. Potrivit portalului citat, întâlnirea a avut loc în urmă cu două săptămâni şi jumătate.
 
Deocamdată, oficialilor canadieni nu le este clar dacă este vorba despre „o tendinţă care va continua“ sau despre o situaţie „temporară, ca urmare a ridicării rapide a vizelor“, după  cum a explicat Paul MacKinnon, responsabil pentru politici strategice în cadrul guvernului canadian. 
 
El a afirmat însă că dacă solicitările de azil vor ajunge la un anumit nivel într-o perioadă de 12 luni, există posibilitatea reintroducerii vizelor. Totuşi, oficialul nu a precizat care este nivelul respectiv.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: