Toni Grecu, despre cum a scăpat din incendiul de la Institutul „Matei Balş“: „O cursă sufocantă, prin faţa unui spital arzând“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
toni grecu

Toni Grecu, fondatorul grupului umoristic Divertis, a povestit cum a decurs pentru el evacuarea din Pavilionul 5 al Institutului „Matei Balş“, care a ars vineri dimineaţa. Internat la etajul al doilea al clădirii, Grecu a fost nevoit să fugă pe jos, singur, până la o ambulanţă.

„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”, a declarat Toni Grecu la Ştirile PRO TV.

Internat în urmă cu două săptămâni, din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2, Toni Grecu a fost transferat vineri dimneaţa la Spitalul Sfântul Pantelimon. Soţia sa a aflat despre incendiu de la televizor.

„Am fost trezită de nişte sms-uri ale unor prieteni, am deschis televizorul şi în momentul acela se spunea că incendiul a izbucnit la pavilionul 5, unde ştiam că e internet. L-am sunat imediat şi mi-a răspuns, era foarte speriat, părea foarte afectat de ce s-a întâmplat, dar mi-a zis că e înconjurat de medici la urgenţe şi că se ocupă oamenii de el, că e pe un pasticat cu COVID-19, acesta necesitând tratament cu oxigen, a spus Cristina Grecu.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa într-un salon de la parterul Pavilionului 5 din complexul medical al Institutului Matei Balş din Capitală. Şase pacienţi au murit în urma tragediei. Ancheta pentru a stabili cauzele şi responsabilii este în desfăşurare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite