Tigrul! Uite tigrul!

Ce ţi-e şi cu nevoile astea emoţionale. Sîntem fiinţe programate genetic de milioane de ani să minimizăm riscul, să maximizăm supravieţuirea. În consecinţă, să acordăm atenţie privilegiată subiectelor ce ţin de risc, de primejdie.

Acum cîteva milioane de ani, acum cîteva sute de mii de ani, chiar şi acum trei mii de ani pîndeam fiecare zvîcnire a frunzelor tufişului, să nu fie cumva tigrul acolo în spate.

Acum, chiar dacă nu mai pîndesc tigrii pe stradă şi trăim vremuri de bunăstare şi siguranţă, am rămas cu paleo-instinctele.

Acum nu ne mai uităm după tigri. Acum ne uităm la ştiri cu accidente, alea de la ora 5. Fac astea ratinguri fabuloase. Acum ne uităm la filme de groază. Vai, ce bine că nenea ăla rău nu ne taie pe noi cu drujba. Acum ne uităm la filme poliţiste, cu şpioni, cu cowboy, la thrillere, la filme cu super-eroi.

Toate au un punct comun: preocuparea faţă de risc şi de neprevăzut. Şi neutralizarea fricii prin gestionarea controlată a expunerii la risc. 

Traian Băsescu a călărit această reacţie instinctivă pe care toţi o avem înrădăcinată adînc în paleo-cortexul nostru, pînă jos spre bulbul rahidian, zvîrlindu-ne o ciosvîrtă şi prăpădindu-se de plăcere uitîndu-se la noi cum am muşcat momeala.

Dacă Băsescu îl acuza pe Ponta că e ungur, sau homosexual, nu ar fi provocat aceeaşi reacţie ca atunci cînd l-a acuzat că e şpion. Dacă însă a zis că e şpion, repede ne-am zvîrlit cu capul înainte să dezbatem subiectul.

Unii, naivi, pentru că aşa le zice paleo-cortexul, că e pur şi simplu chestie de instinct: "unde e tigrul?". Alţii, cinici, pentru că ştiu că asemenea subiecte interesante fac ratinguri fabuloase. Alţii, şi mai cinici, pentru că ştiu că asemenea subiecte definesc campaniile electorale.

Spuneam la televizor cu ceva timp în urmă, cînd Băsescu lansase doar teaserul, înainte să înceapă genericul filmului, înainte se sinucidă în public şpionul de Turcescu, înainte să iasă Băsescu să acuze cu subiect şi predicat, pe vremea cînd doar ameninţa cu despuierea, despre această aplecare spre subiectele ce ţin de primejdie şi cum păpuşarii pot să valorifice această tendinţă firească, etologică.

Cînd m-a întrebat moderatoarea "Dom'le, dar de ce e lumea aşa interesată de subiectul ăsta?", i-am spus: simplu, doamnă. Pentru că lumea se uită la filme şi la ştiri cu accidente, cu poliţişti, cu şpioni. Nu se uită nimeni la filme cu contabili, cu pompieri, cu unguri sau cu homosexuali. Oamenii vor emoţii, thrills, gestionarea controlată, în siguranţă, din cuibul confortabil al fotoliului din sufragerie, a emoţiilor negative, a fricilor, a angoaselor.

E o terapie continuă, neutralizarea controlată a fricii prin expunerea la stimuli primejdioşi, dar dincolo de sticlă. E o vaccinare. E un catharsis de care oamenii au nevoie. Să se simtă eroi, să se simtă supravieţuitori, să aibă parte de happy end. Uite tigrul, ne e frică de el, dar nu are cum să sară dincolo de sticlă.

Şi atunci nu mai mi-e frică de el, sînt inundat de fiori pozitivi, creierul dă drumul la serotonină. Nu mi-e frică nu mi-e frică de Bau Bau. Reţeta simplă de la Hollywood, de la romanele lui Agatha Cristie, acum mai recent de la talk showuri.

De aceea discutăm despre subiectul ofiţerului acoperit. Nu contează că Ponta n-a fost ofiţer acoperit. Contează că Băsescu ne-a dat ceva de ronţăit, după tipicul cu care sîntem învăţaţi zi de zi, seară de seară, să dăm de ronţăit creierului, să-l ţinem în priză. Unde e tigrul? Fii pe fază, maimuţică! Uită-te după tigru!

Băsescu a călărit această nevoie, de atenţie la adresa riscului. Uite ofiţerul! Adică "uite tigrul". Dacă spunea "uite contabilul!" sau "uite ungurul!" sau "uite homosexualul!" nu ciuleam urechile cu atîta atenţie.

Băsescu a aruncat bolovanul. Acum toţi discutăm nu dacă Ponta este sau nu este ofiţer acoperit, ci luăm de bună că de fapt este. Pentru că aşa am învăţat noi în filme, asta este logica narativă la care am fost expuşi de atîtea ori încît ne-a devenit a doua natură.

Acum toţi discutăm care sînt repercusiunile pe care le va suporta Băsescu pentru că a dezvăluit un ofiţer acoperit. Deci deja am luat de bună gogoriţa lui Băsescu, am reacţionat pavlovian la strigătul lui de primejdie "uite tigrul!". Şi despicăm firul în patru dacă va fi judecat pentru dezvăluirea unui ofiţer acoperit. Waw. Waw!

Mulţi dintre cei cu mintea la purtător, văzînd circul care s-a dezlănţuit, dau zilele astea din mînă a lehamite şi spun "nu ne mai lecuim odată. Sîntem nebuni. Sîntem vai de mama noastră". Ah, ce iremediabil balcanici sîntem, coane Fănică!

Eu n-o să spun aşa ceva. Cunoscînd destul de bine natura umană, o să spun ceva mult mai prozaic. N-o să-mi acuz semenii că sînt varză cu capul.

Nu. O să spun doar că sîntem nişte maimuţe.

Maimuţe în sensul prozaic, biologic, etologic al cuvîntului, nu în cel depreciativ pe care sîntem din păcate obişnuiţi să-l folosim. Maimuţe, adică primate. Două mîini, două picioare, degete opozabile, ne hrănim puii cu lapte, vedere stereoscopică în culori, deplasare bipedă relativ recentă în termeni geologici, ce ne provoacă probleme la vertebre.

Nişte maimuţe care, în milioanele noastre de ani de calificare la locul de muncă drept primate specializate în supravieţuire, am învăţat să ne uităm după tigru, să ne ferim de el.

Iar acum dresorul cinic ne flutură frica pe la nas, strigă "uite tigrul", şi toţi o luăm de bună. Nu e nici un tigru, nu e nici un şpion, dar noi în mintea noastră ştim deja că trebuie să ne uităm după tigru, după şpion. Better safe than sorry.

Şi atunci evident că nici nu mai punem la îndoială adevărul strigătului de alarmă, ci ne apucăm să despicăm firul în patru ce culoare are la dungi, al cui e şi ce ar trebui să păţească dresorul care i-a dat drumul din cuşcă.

Ce oameni. Ce frici. Ce logică narativă, predictibilă, dar eficientă.

Ce campanie.

„Adevărul” nu va răspunde pentru toate articolele politice – de opinie sau de analiză – publicate pe platforma de bloguri adevarul.ro, pe parcursul campaniei electorale, întrucât acestea nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului. Cu toate că „Adevărul” încurajează dialogul, opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri, dar rămân publice atât timp cât respectă termenii şi condiţiile pe care le-am stabilit de comun acord la începutul colaborării.