Teroristul Bîrzu din Neamţ, la 112: „Trimite antitero peste mine ca să sară fulgii din ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Bîrzu, convertit la Islam într-o închisoare din Germania, este acuzat de terorism
Cristian Bîrzu, convertit la Islam într-o închisoare din Germania, este acuzat de terorism

Românul din Neamţ suspectat de terorism a fost interceptat telefonic, în timp ce povestea cum îi va arunca în aer pe poliţiştii care vor veni după el. Cristian Bîrzu ar fi cerut binecuvântarea unui imam pentru ce avea de gând să facă, însă acesta l-ar fi sfătuit să nu-şi pună planurile în aplicare.

Cristian Bîrzu, convertit la Islam într-o închisoare din Germania, acuzat de acte de terorism, era decis să se arunce în aer cu ajutorul unui dispozitiv exploziv improvizat  în momentul în care „mascaţii“ vor intra în locuinţa sa. Bărbatul a fost interceptat în timp ce povestea unor apropiaţi cum va arunca în aer trupele speciale ale Poliţiei.

Cristian Bîrzu, apropiat al temuţilor interlopi din clanul Clămparu, este unul dintre iniţiatorii revoltei din Penitenciarul Iaşi, din vara anului trecut, când deţinuţii au protestat la adresa condiţiilor de detenţie. După ce trupele speciale ale Poliţiei au intervenit şi au restabilit ordinea în închisoare, acesta a dobândit o repulsie faţă de „mascaţi“. Eliberat şi plasat sub control judiciar, Cristian Bîrzu a fost monitorizat de autorităţi. Aşa a fost interceptat, pe 16 martie, în timp ce-i spunea unui apropiat cum îi va arunca în aer pe poliţişti, atunci când vor veni să-l ridice, având  un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.

Cristian Bîrzu: Da, e de la Gardă. ...[expresie licenţioasă] în morţii lor! Eu le pregătesc o bombă! Eu nu mai vin înapoi la puşcărie! Păi!
Domn: [râde] Ştiu că eşti nebun.
Cristian Bîrzu: Eu sunt conştient. Eu sunt aici, pe mine nu mă mai motivează nimic, mă, că dacă-mi dă mandatu’ ăsta mare, eu... [expresie licenţioasă] în morţii lor!
Domn:  Îi omori!
Cristian Bîrzu: Cu tot cu ei. Patru, cinci mascaţi am luat cu mine şi la revedere! O să auziţi voi de  mine!
Domn: Cum?
Cristian Bîrzu: O să auziţi voi de mine ce-am făcut afară! Eu la puşcărie viu nu mai ajung!
Domn: Ori le-o dai!
Cristian Bîrzu: Ce le-am pregătit  acuma după... Vai, mamă! Ori apuc şi fug afară, şi scap afară şi să execut mandatu’ afară din România, ori aicea, în România la puşcărie, nu mai vin viu!
„Nu pocăit, frate, converit la musulmani!“

Cristian Bîrzu i-a mărturisit prietenului său cum a mers la un imam, care l-a sfătuit să renunţe la planurile sale de răzbunare.

Cristian Bîrzu: Am fost la, la moscheie..., la  ăsta, la JAMIRA, aicea la... S-o făcut musulman. Ştii că eu m-am convertit?
Domn: Da, te-ai pocăit.
Cristian Bîrzu: Nu pocăit, frate, converit la musulmani!
Domn: Aha!
Cristian Bîrzu: Şi am fost, am lăsat telefonul într-o zi, am trimis telefonul pe un... într-o altă maşină la cineva, aşa, şi am plecat, că ştiu că-s urmărit pe telefon! ...[expresie licenţioasă]
Domn: Da!
Cristian Bîrzu: Şi m-am dus până la ăla la, la... acolo la imam. Înţelegi? Că-i lângă Roman, la Rediu, în partea aia dacă ştii.
Domn: Da, da, da.
Cristian Bîrzu:  Acolo s-o făcut o moschee.
Domn: Aha.
Cristian Bîrzu: Şi-am fost până acolo la ăla, am vorbit. Da. Şi ăla că să stau cuminte, să stau liniştit că nu-i bine, că las’ că m-ajută el şi cu... Înţelegi? I-am spus: Domne, la noi nu se respectă nici religia musulmană, în penitenciar, nimic, numai bătaie de joc, numai în râs, te ia la mişto...

Ameninţări la 112

Anchetatorii au stabilit că, pe 25 martie, bărbatul a sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112, spunând că are două grenade pe care vrea să le folosească şi aşteaptă trupele de intervenţie ale Poliţiei Române.

Operator 112: Ce urgenţă aveţi? Alo, ce urgenţă aveţi?
Cristian Bîrzu: Alo!
Operator 112: Spuneţi, ce urgenţă aveţi?
Cristian Bîrzu: N-am nicio urgenţă ! Pregătiţi zece – cinşpe mascaţi să vină peste mine...Bîrzu Cristian mă numesc... (neinteligibil). Zece - cinşpe mascaţi am nevoie de la antitero să vină peste mine, asta vreau! Să le văd feţele aici când ajung la apartamentul meu, asta vreau ... zece - cinşpe mascaţi...
Cristian Bîrzu: Urgenţă, vrei urgenţă?
Operator 112: da, ce urgenţă...? 
Cristian Bîrzu: Pune aşa...trimite antitero peste mine ca să sară fulgii din ei, cu toate trupele lor, cu abuzurile care le fac ei...Trimite-i încoace peste mine să-i arunce două, două grenade să sară în aer... (neinteligibil). Trimite mascaţii încoace...

Diagnosticat cu afecţiuni psihice

Anchetatorii spun că, pe durata executării pedepsei în Penitenciarul laşi, Cristian Bîrzu a fost recalcitrant, s-a manifestat cu un comportament foarte violent, s-a impus ca şef de cameră. El a fost diagnosticat cu afecţiuni psihice (tulburare de comportament şi psihopatie iritabil-impulsivă). În urma evaluării psihologice efectuată la Penitenciarul Iaşi, concluziile psihologului au relevat că Bîrzu a manifestat stări de risc privind gestionarea agresivităţii, iritabilitate, agresivitate verbală, decompensare psihică, gândire dihotomică, impulsivitate, atitudine revendicativă, agitaţie, toleranţă scăzută la frustrare, protest, minimalizarea consecinţelor acţiunilor sale, aderenţă la perseverenţa infracţională, considerând că sistemul penitenciar este vinovat de situaţia sa juridică.

Un client vechi al Poliţiei

Cristian Bîrzu, zis „Leahu“, s-a perfecţionat în comiterea infracţiunilor cu mare violenţă. Ucenicia şi-a făcut-o în anul 1996, pe 24 septembrie, pe când Bîrzu avea 19 ani. Atunci, împreună cu un tovarăş, a atacat într-o casă din Berlin un bătrân de 67 de ani. Presa vremii nota că, sub ameninţarea unui cuţit, cei doi i-au sustras victimei bunuri de zeci de mii de mărci germane. Bătrânul a fost legat de mâini şi de picioare cu cordoane de la halate de baie şi, sub ameninţări, acesta le-a spus codul PIN de la un card bancar.

Infractorii l-au bătut pe bătrânul cu pumnii, iar acesta le-a indicat unde avea şi alte valori (inele cu smarald şi briliante, lănţişoare), valoarea totală a pagubei fiind de 24.000 de mărci. Victima s-a dezlegat abia după şapte ore şi a ajuns la un vecin, de unde a anunţat autorităţile. Mult mai târziu, în 2007, Judecătoria Berlin a emis pe numele lui Bîrzu un mandat de arestare, dar acesta era deja în penitenciar în altă cauză, iar punerea în executare a mandatului european a fost amânată.

Prieten cu Clămparu

Parcursul infracţional al lui Bîrzu a continuat fulminant, la aproape 10 ani de la tentativa de omor din Germania el fiind implicat într-un dosar al DIICOT, pentru trafic de persoane, proxenetism, lipsire de libertate, vătămare corporală, complicitate la tâlhărie şi viol. „Leahu“ era acuzat că în 2005 a racolat 8 tinere din zona Roman, din care cinci minore, pe care ulterior, prin violenţă, le-a obligat să întreţină relaţii sexuale contracost. Fetele erau trimise la clienţi din zona Roman ori în localuri sau cluburi de noapte din ţară. Unele fete au fost exploatate sexual în Spania, iar cele care se opuneau erau bătute crunt de Bîrzu. Acesta s-a ales cu o condamnare de şapte ani pe care i-a executat în România.

La percheziţii s-au descoperit înscrisuri care dovedeau legăturile pe care acesta le avea cu Ioan Clămparu, cunoscutul interlop bucureştean. În anchetă, Bîrzu s-a lăudat că l-a cunoscut personal pe Clămparu când a fost în Spania, dar a negat că ar fi colaborat cu el.

De asemenea, în urmă cu patru ani, în 2013, Cristian Bîrzu l-a înjunghiat pe iubitul fostei sale prietene. L-a aşteptat să iasă dintr-un bloc din Roman şi l-a atacat cu un cuţit. Examenul medicol legal a demonstrat că rana a fost la doar 5 milimetri de artera carotidă, iar Bîrzu a declarat în anchetă că a lovit cu cheile de la maşină. După ce a comis grozăvia, a plecat, nu înainte de a-şi ameninţa fosta iubită că ea va fi următoarea victimă dacă nu se împacă cu el. Dosarul este în judecată şi acum, zilele acestea având un nou termen la Curtea de Apel Bacău.

(Florin Jbanca)
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite