Fiindcă, de fiecare dată, iarmaroacele care se deschid cu prilejul Zilei Naţionale a României mă exaperează până la duioşie.

Cel puţin, dacă am proasta inspiraţie să deschid televizorul, mi se pare că întreaga ţară a intrat în sevraj dionisiac şi a devenit „caz de targă”. Prezentatoarele de ştiri apar îmbrăcate în costume populare cumpărate din Obor şi ne asigură că la noi totul e sub control, parada militară de un milon de euro decurge fără incidente („Uite, mamă, trec soldaţii!”), doar ucrainienii se ciomăgesc în faţa primăriei din Kiev; cântăreţe de operă, cu ochii în lacrimi, înalţă triluri; câte-un veteran de război uitat prin coclaurii patriei este somat de reporteri: „Ia spune, tataie, cum a fost cu unirea?!”; politicienii înfăşuraţi în tricolor îşi trag vocile pe un tremolo caraghios şi debitează aberaţii deprinse din manualul de citire; fără excepţii notabile, realizatorii apar ţinând în braţe  prunci speriaţi, îmbrăcaţi (se poate altfel?) în ilice şi fote, pe care-i întreabă ce le-a plăcut la defilare, iar aceştia, invariabil, răspund: „Tancul”; la guvern-ziua porţilor deschise şi penetrate de activiştii anti-Roşia Montană; de la pupitrul din Cotroceni se vorbeşte despre „iubirea de aproape”; prin parcuri-clasicele chioşcuri cu ţuică fiartă, sarmale şi ciolan; peste tot, mândrie, sacrificiu, libertate „ori moarte, strigăăăăm toţi”, evlavie şi dolorism de trei lei. La sfârşit-pac!, pac! artificii chinezeşti şi gata!

Reţeta de Valentine’s Day, Halloween sau Black Friday servită în registru pietist.

Un kitsch total, într-o Românie tristă şi hămesită.

Ţară în care (o ştim cu toţii!) suntem împrăştiaţi nu uniţi, unde ideea naţională a fost amputată aproape cu desăvârşire, ca să i se pună în loc individualismul feroce, provenit din cultura occidentală, şi unde scopul proxim al oamenilor este acum să-şi astâmpere foamea, chiar şi cu un kil de vin prost!

Terminaţi cu prostiile!

Nu mai există niciun ideal naţional, care să coaguleze vreun sentiment patriotic!

Totuşi, de unde atâta bucurie de 1 decembrie? Păi e simplu: Ziua Naţională însemnă strigătul de luptă cu care se deschide un lung sezon de şpriţuri: de Sf. Nicolae, de Crăciun, de Sf.Ştefan, de Revelion, de Sf. Vasile, de Sf. Ion.

Acum, pe bune: puteţi să-mi spuneţi cu ce sentimente patriotice vă treziţi anual, în fiecare dimineaţă de 8 ianuarie?