Taxele locale, judeţ cu judeţ. Vezi dacă în oraşul tău se vor majora impozitele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
taxe

Hotărârea de Guvern care obliga autorităţile locale să indexeze taxele cu 16%, urmată astăzi de Ordonanţa care nu mai obligă la indexare, a împărţit ţara în două.

Astăzi, premierul Victor Ponta ar trebui să publice Ordonanţa de Urgenţă care le va permite autorităţilor locale să decidă dacă vor mări taxele locale sau nu. Edilii sunt obligaţi (inclusiv astăzi, până la publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial) să indexeze taxele şi impozitele cu 16%. În acest sens, Guvernul a dat o hotărâre la sfârşitul anului trecut, iar în aproape toată ţara taxele au fost mărite, dar nu şi încasate.

Pentru că Ponta promisese că va da Ordonanţa, mulţi primari au majorat taxele doar pe hârtie. Legea le permitea să nu aplice o hotărâre de guvern timp de 45 de zile. În sfârşit, după lungi dezbateri şi schimburi de replici între Victor Ponta şi Traian Băsescu, între primari şi Guvern, majoritatea localităţilor din România au decis:

Aproximativ jumătate dintre oraşele mari şi medii ale ţării păstrează nivelul taxelor ca în 2012, iar cealaltă jumătate majorează dările cu 16%. Din datele culese de corespondenţii „Adevărul“, există oraşe în care cetăţenii vor plăti taxe chiar şi cu 30% mai mari decât în 2012, la fel cum sunt localităţi în care dările nu au crescut decât cu trei-patru procente. 

Consilierii abia se întorc din vacanţă

Direcţiile de taxe şi impozite din multe primării din ţară nu ştiau dacă şi cu cât se vor mări taxele, nici data de la care cetăţenii îşi pot plăti datoriile. Motivul principal este lipsa de cvorum pentru şedinţa de consiliu local în care să se decidă toate aceste lucruri. În Bucureşti, consilierii erau încă în vacanţă şi habar n-aveau ce spune HG şi ce anulează Ordonanţa. Un consilier general de la USL a declarat că „dacă ordonanţa ne obligă să majorăm taxele, o vom face!”

Cele trei municipii din judeţul Constanţa tratează diferit problema majorării taxelor şi impozitelor locale. Reşedinţa de judeţ ţine cu orice preţ la menţinerea dărilor la nivelul lui 2013, care sunt încasate din data de 7 ianuarie. „Căutăm orice soluţie de a le păstra ca în 2012. Vom vedea cum rezolvăm eventuala obligativitate de majorare cu rata inflaţiei. Suntem încă în termenul de 45 zile de la HG 1309 care impune creşterea cu 16%. Aşteptăm noile prevederi“, au precizat juriştii Primăriei. 

Al doilea municipiu ca mărime, Mangalia, a majorat deja câteva taxe şi impozite locale cu 20% peste indexarea de 16% impusă prin hotărâre de guvern, dar nu se ştie când se vor deschide ghişeele.

„Deocamdată nu încasăm nimic de la contribuabili, încă se lucrează la soft“, au declarat finanţiştii din Mangalia. Al treilea municipiu, Medgidia, va urma modelul Constanţei: păstrează dările la nivelul lui 2012.  

image
image
tabel taxe locale
tabel taxe locale

În Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, nu se încasează încă taxe. Consiliul Local stabilise majorarea unora, în prima şedinţă a anului, însă primarul susţine că Ordonanţa de urgenţă de astăzi ar putea readuce toate taxele la nivelul din 2012.

Consilierii locali din Suceava s-au întâlnit ieri, 8 ianuarie, în şedinţă pentru a stabili ce este de făcut în privinţa taxelor şi impozitelor locale. Aleşii n-au luat nicio decizie şi au hotărât doar să amâne şedinţa pentru ziua de 10 ianuarie.  

Şi la Rădăuţi consilierii locali au decis să se întâlnească în şedinţă joi, 10 ianuarie, pentru a stabili ce nivel vor avea taxele şi impozitele locale în 2013. 

Text realizat cu sprijinul Reţelei de corespondenţi Adevărul

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite