"Târgul de Fete" nu va mai fi organizat de Muntele Găina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din acest an a tradiţionalei manifestări populare "Târgul de Fete", programată pentru perioada 22-23 iulie, nu va mai fi organizată pe Muntele Găina din cauza drumului de acces

Ediţia din acest an a tradiţionalei manifestări populare "Târgul de Fete", programată pentru perioada 22-23 iulie, nu va mai fi organizată pe Muntele Găina din cauza drumului de acces impracticabil, manifestările cultural-artistice urmând să se desfăşoare în comuna Avram Iancu. Subprefectul de Alba, Clement Negruţ, susţine că orice lucrare amplă de reparaţii ar trebuie refăcută anul viitor, deoarece zona este frecvent afectată de inundaţii sau alunecări de teren. Negruţ a adăugat că programul final al manifestărilor din acest an va fi stabilit la sfârşitul acestei săptămâni, când se va şti şi care dintre judeţele limitrofe doreşte să intre în organizare. În fiecare an, pe Muntele Găina, din judeţul Alba, se organizează, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, cea mai mare sărbătoare tradiţională românească în aer liber: "Târgul de Fete". Sărbătoarea reuneşte formaţii artistice din judeţele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad şi din alte judeţe ale ţării, fiind un adevărat festival al cântecului şi jocului, al tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti. Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba, de fapt, despre altceva: o sărbătoare a tuturor moţilor, în care fete şi băieţi joacă, petrec, cântă, fac cunoştinţă feciorii cu fetele din locuri depărtate, pentru ca apoi mulţi dintre ei să se căsătorească.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite