Tarcea: Am dat termen judecătorilor până la 1 septembrie tuturor să-şi termine stocul de dosare de motivat. În caz contrar, voi sesiza Inspecţia Judiciară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, spune că le-a dat termen judecătorilor până la 1 septembrie pentru a motiva toate deciziile, ea afirmând, într-un interviu la Realitatea TV, că în caz contrar va fi sesizată Inspecţia Judiciară.

Tarcea a spus că, din punctul său de vedere, este imposibil la instanţa supremă să poată fi respectat termenul de 30 de zile pentru motivarea deciziilor, având în vedere numărul foarte mare de dosare.

"Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penal este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, vor suporta consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei", a explicat Tarcea pentru Realitatea TV.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite