Talentata doamnă Udrea şi bărbaţii de sub mese
0
În ce priveşte dezvăluirile doamnei Udrea, un lucru e clar: nu e chiar cea mai bună apărare să ameninţi că tragi cuiul grenadei şi îi arunci pe toţi in aer. Dar poate fi interesantă, în măsura în care ajută la asanarea sistemului.
Nu e nicio îndoială, doamna Udrea ştie multe despre SISTEM – adică despre reţeaua de interese ce pare să fi luat prizonier statul român. (Apropos, asta să fie moştenirea de zece ani a preşedintelui Băsescu?)
Doamna Udrea zice că nu face parte din SISTEM. Dar nici nu pare să fi avut de suferit până acum din partea SISTEMULUI. A avut parte de funcţii, onoruri, mediatizare, bani cu nemiluita.
A avut, până la urmă, o asecensiune politică greu de explicat. Nu se poate spune exact ce a făcut cu adevărat important pentru România. Nu se poate spune că a avut realizări academice, intelectuale, că a dat dovadă de viziune sau calităţi de lider. Şi atunci, cum rămâne cu adversitatea din partea SISTEMULUI?
Această adversitate pare o chestiune de dată recentă, cam de când procurorii şi-au bagat nasul în afacerile domniei sale. Şi dintr-o dată, doamna Udrea ne arată un sistem hidos, ocult, ameninţător. Cu toate atributele statului mafiot.
Problema este că iarăşi, cu greu putem să credem că doamna Udrea chiar fabulează cu totul. Da, disperarea o poate face sa vorbească – dar e important de ştiut dacă chiar are dreptate.
Dacă ce spune doamna Udrea e fie şi pe jumătate adevărat (restul fiind exagerări izvorâte din disperare), atunci tot e suficient de grav pentru democraţia din România. Şi multe capete politice sau din sistemul de securitate ar trebui să se rostogolească pe scări, eventual, împreună cu cel al doamnei Udrea!
Problema este: cine poate să întreprindă în acest moment o anchetă obiectivă şi credibilă, nu una formală, asupra şefului SRI? Discutam luni, la The Money Channel, cu un vicepreşedinte al Comisiei SRI, care ne spunea, cu o sinceritate de-a dreptul înduioşătoare, ca acest organism parlamentar nu poate face mare lucru fiindcă îi lipseşte cadrul legal. Vă vine să credeti sau nu, instituţiile acestea funcţioneaza tot după legi valabile de pe la începutul anilor 90!
Ei bine, aici este rolul preşedintelui şi al Parlamentului, ca entităţi alese direct de popor. Este nevoie de o investigaţie independentă, completă şi credibilă asupra acuzaţiilor aduse şefului SRI. Preşedintele şi Parlamentul să ne spună cine şi cum poate realiza o asemenea investigaţie.
În decembrie, Senatul Statelor Unite a făcut public un raport asupra metodelor barbare folosite de CIA în interogarea unor terorişti. A fost menţionat faptul că acest serviciu a indus în eroare Congresul şi Preşedinţia şi că metodele folosite au fost nu doar excesiv de brutale, dar şi ineficiente. A subminat aceasta poziţia Statelor Unite? Dimpotrivă, a arătat că democraţia funcţionează. De ce nu ar recurge şi România la un asemenea exerciţiu democratic?
Tocmai tăcerea, inacţiunea, impresia de ascundere a gunoiului sub preş ar pune în cauză credibilitatea internă şi internaţională a acestui serviciu, într-un context regional extrem de complcat. Şi este vorba, până la urmă, despre vulnerabilitatea statului român.
Aici, doamna Udrea cam are dreptate când spune că marii bărbaţi politici s-au ascuns pe sub mese. Oare de ce? Atât de multe să fie scheletele de prin dulapurile domniilor lor?
Şi mai e ceva: agenţii acoperiţi din presă. Ceva trebuie făcut aici, fiindcă întregul peisaj public este poluat şi în cazul acesta cu greu putem vorbi de o democraţie funcţională.
La ce sunt buni aceşti ”acoperiţi”? Ca să afli ce gândesc ceilalţi jurnalişti, neacoperiţi, e suficient minimul efort de a citi presa. Vrei să afli informaţii despre industrie, despre urzelile ”mogulilor”? Atunci nu e nevoie de jurnalişti, trebuie să penetrezi alte medii.
Dar dacă aceşti ”acoperiţi” – unii dintre ei atât de prost că duhnesc de la distanţă... - sunt simpli răspândaci şi agenţi de DEZINFORMARE? Şi atunci, de ce e nevoie de asemea indivizi într-o democraţie? Cine are nevoie de ei?
Din păcate, autoreglementarea breslei jurnalistice, despre care am auzit vorbindu-se în zilele acestea, nu mai poate ajuta. Industria însăşi este afundată într-o criză nu doar financiară, ci identitară.
Discursul jurnalistic liber a fost atrofiat, mecanismele şi criteriile de promovare în spaţiul jurnalistic sunt spulberate. Scara de valori a fost răsturnată, încrederea dintre slujitorii oneşti ai breslei, subminată.
Doar o decizie politică fermă poate aduce curăţenie. Nu atât pentru presă, cât mai ales pentru democraţie. Asta dacă mai credem în ideea că o democraţie puternică are nevoie de o presă independentă.
Ei bine, se ridică liderii nostri politici de pe sub mese? Aceasta-i întrebarea.
Se încarcă comentariile...
