Sute de oameni au participat la marşul în memoria victimelor Revoluţiei din 1989. Iohannis şi Orban, prezenţi la marş FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe persoane au adus baloane albe pe care scrie "Libertate"  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Mai multe persoane au adus baloane albe pe care scrie "Libertate"  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Sute de persoane au participat la marşul pentru comemorarea victimelor Revoluţiei din 1989. Participanţii au pornit în jurul orei 17.15 din Piaţa Victoriei spre Piaţa Universităţii. În Piaţa Revoluţiei au fost  citite numele tuturor morţilor de la Revoluţia din decembrie 1989. Preşedintele Iohannis a participat şi el la acest marş.

GALERIE FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban s-au alăturat, duminică seară, participanţilor la marşul "Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!", în Piaţa Universităţii.

FOTO Inquam 

Klaus Iohannis Ludovic Orban comemorare 22 decembrie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară, în jurul orei 18.00, în Piaţa Universităţii, pentru a participa la marşul "Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!".

Acolo au ajuns şi premierul Ludovic Orban şi ministrul de Interne, Marcel Vela.

Ei au aşteptat pe trotuar ca participanţii la marş să ajungă în Piaţa Universităţii.

Şeful statului le-a făcut cu mâna oamenilor aflaţi în zonă. Apoi, preşedintele şi premierului s-au alăturat unui grup de oameni care purtau un steag tricolor de mari dimensiuni.

Zeci de persoane s-au adunat, începând cu ora 16.00, în Piaţa Victoriei. Mai multe persoane au adus baloane albe pe care scrie "Libertate".

Din Piaţa Victoriei, participanţii au pornit, în jurul orei 17.15, în marş către Piaţa Universităţii, unde vor ţine un moment de reculegere, apoi vor merge spre Piaţa Revoluţiei, la Ministerul de Interne, unde va fi citită lista celor peste 1100 de nume de eroi ai Revoluţiei din 1989.

"Noi sărbătorim libertatea, dar ei comemorează pierderea celor dragi. Pe 22 decembrie 1989 noi ne-am câştigat libertatea. Dar tot pe 22 decembrie 1989, şi în zilele dinainte şi de după, mii de familii şi-au pierdut părinţii sau copiii, soţii sau soţiile, fraţii sau surorile. Aceste familii au rămas fară oameni dragi pentru ca noi să avem libertate. Aceste familii aprind o candelă an de an pentru cei care au plecat pe un drum fără întoarcere. Sunt copii ajunşi astăzi, după 30 de ani, la vârsta la care părinţii lor au murit. Sunt părinţi în vârstă acum care în toţi aceşti 30 de ani au trăit cu durerea în suflet, cu golul lăsat de pierderea copiilor lor. Sunt soţi sau soţii care şi-au crescut copiii singuri, fără sprijin. Toţi au trecut prin aceşti 30 de ani cu mare rană în suflet. Care nu s-a închis niciodată, căci ei simt că nu s-a făcut dreptate. Că nu au fost găsiţi şi condamnaţi cei vinovaţi de aceste morţi", afirmă organizatorii, pe Facebook.

Ei spun că participanţii la marş vor merge să le mulţumească acestora pentru sacrificiu. "Să încercăm să le oferim măcar un pic de compasiune. Ca şi anul trecut vom citi în Piaţa Revoluţiei lista celor peste 1100 de nume de Eroi ai Revoluţiei din 1989. Noi trebuie să fim alături de ei!", spun ei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite