Supravieţuitorii din Colectiv, reacţie dură la teoriile conspiraţioniste legate de tragedie: „Batjocură la adresa traumelor noastre“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supravieţuitorii tragediei din clubul Colectiv au reacţionat dur la teoriile conspiraţioniste vehiculate de presă în ultimile zile ca urmare a publicării unei înregistrări din seara tragediei. „Propagarea ideii de „deflagraţie” sau „mână criminală”, aşa cum a fost descris incendiul în publicaţia Luju şi la posturile de televiziune Digi24 şi România TV, pe baza acestor filmări, este o insultă adusă realităţii celor întâmplate”, susţin aceştia.

Liviu Popescu, unul dintre supravieţuitorii tragediei din Colectiv, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj in numele celor afectaţi, în care critică modul „conspiraţionist” în care mass media a tratat acest caz

Redăm postarea integrală:

În urma apariţiei în presă a unor filmări surprise de camerele de luat vederi din clubul Colectiv, în seara incendiului, noi, cei afectaţi de această tragedie - supravieţuitori şi persoane dragi ale celor plecaţi dintre noi - dorim să facem câteva precizări.

Considerăm că presa a tratat necorespunzător subiectul filmărilor, dându-i o notă senzaţionalistă, care aduce mari prejudicii adevărului celor petrecute în seara de 30 octombrie 2015. Propagarea ideii de „deflagraţie” sau „mână criminală”, aşa cum a fost descris incendiul în publicaţia Luju şi la posturile de televiziune Digi24 şi România TV, pe baza acestor filmări, este o insultă adusă realităţii celor întâmplate.

Cauza incendiului nu a fost o conspiraţie, ci un cumul de factori nefericiţi, al căror numitor comun este corupţia. Am ars şi s-a murit pentru că autorităţile nu şi-au făcut treaba, nu pentru că o forţă ocultă a orchestrat un incendiu. Teoriile conspiraţiei nu îşi au locul în explicarea incendiului de la Colectiv, care s-a petrecut din motive mult mai pământene decât fantasmagoriile cu substrat politic, gândite cu scopul de a manipula opinia publică. Aceleaşi lucruri care au dus la producerea incendiului în 2015 pot favoriza un nou Colectiv în orice clipă, deoarece nici până în ziua de astăzi, multe cluburi, spitale, instituţii publice şi sedii de firmă din ţară nu au aviz ISU, sau au avize obţinute prin metode ilicite. 

De aceea, toţi inculpaţii - reprezentanţii statului român, patronii clubului şi firma de pirotehnice - trebuie să răspundă pentru faptele lor, nu să se încerce distragerea atenţiei opiniei publice de la responsabilii reali pentru incendiu, spre conspiraţii fără căpătâi.

Responsabilitatea presei este să prezinte obiectiv informaţiile. Această datorie a fost încălcată de instanţele media citate mai sus prin interpretările tendenţioase oferite filmărilor şi prin afirmaţiile iresponsabile şi incorecte făcute pe seama lor.

A susţine că „flăcările s-au extins aşa de repede, încât probabil dacă erau mai multe ieşiri în clubul Colectiv, foarte puţini ar fi putut să se salveze” (Digi24) este nu numai o constatare mincinoasă, ci şi o jignire la adresa supravieţuitorilor, dar mai ales a celor decedaţi. În plus, declaraţia este absurdă şi redundantă deoarece nu poate fi coroborata cu realitatea. Suferinţa trăită în container, umilinţa de a călca peste trupurile celor căzuţi, ar fi putut fi evitate dacă publicul se rupea în mai multe grupuri şi se îndrepta spre ieşirile de rezervă, pe care orice local este obligat legal să le aibă. Nu numai că rănile ar fi fost mai uşoare, dar foarte multe vieţi ar fi fost salvate dacă oamenii ar fi avut pe unde să părăsească clubul. A susţine orice altceva este batjocură la adresa traumelor noastre şi, în plus, total fals. 

Mai mult, reporterii nu s-au informat cu privire la fenomenul „backdraft”, care explică ştiinţitic ceea ce se petrece, fără a fi nevoie să se recurgă la fake news de dragul ratingului.

Având în vedere că Digi TV este o televiziune cu pretenţii de integritate, nu ne aşteptam la un material de o calitate atât de îndoielnică şi atât de părtinitor cu inculpaţii. Ţelul Digi ar fi trebuit să fie prezentarea rece, faptică a informaţiilor deţinute, nu interpretarea emoţională a acestora în favoarea acuzaţilor, pentru manipularea opiniei publice în avantajul acestora. Somăm, de asemenea, postul DigiTV şi publicaţia Luju să dezvăluie sursa prin care le-au parvenit filmările.

Acest tip de reportaje par a urmări o agendă străină de adevărul celor întâmplate în Colectiv şi prezintă o versiune incorectă a celor petrecute. Ne temem că efectele lor asupra opiniei publice vor fi negative, rezultând în manipularea faptelor. Datoria noastră este să protejăm adevărul şi să nu permitem denaturarea tragediei.

Realitatea este una singură: corupţia ucide. A făcut-o în 2015 şi continuă să o facă şi astăzi. Din respect faţă de suferinţa noastră şi faţă de aminitirea celor care au murit, vă rugăm să nu vă lăsaţi influenţaţi şi să căutaţi, alături de noi, adevărul şi înfăptuirea dreptăţii.

Ne este suficient de greu că, după 4 ani, încă nu am obţinut o finalitate a procesului, care ne-ar aduce linişte şi ne-ar permite să avem o existenţă cât de cât normală, să încheiem acest capitol cumplit al vieţii noastre, care ne ţine în loc şi ne obligă să retrăim, în fiecare zi, câte ceva din durerea produsă de flăcări şi singurătatea lăsată în urmă de dispariţia celor dragi nouă. Cerem presei să respecte tragedia din Colectiv şi să păstreze o atitudine etică asupra acesteia”.

O înregistrare video terifiantă din Clubul Colectiv, care surprinde chiar vâlvătaia produsă în urmă cu trei ani şi jumătate, când 64 de persoane au decedat, iar alte 186 au fost rănite, a fost dată joi publicităţii.

Imaginile publicate de Lumea Justitiei au fost captate de o cameră aflată în containerul metalic care era folosit pe post de intrare şi ieşire din club. La un moment dat, tinerii încep să se agite spre ieşire, iar flăcările par să-i urmărească. 

Conform datelor existente, focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic - uşor inflamabil - folosit pentru antifonare pe un stâlpii şi perţii clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situaţii cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicaţii cu monoxid de carbon şi alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanţii la concert. Amploarea evenimentului a determinat Ministerul Afacerilor Interne să instituie Planul roşu de intervenţie, iar ulterior Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional. După câteva zile, ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor Ponta, împreună cu guvernul său, şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite