Suntem solidari şi patrioţi doar în procent de 20%?

Campania în vederea achiziţiei Cuminţeniei Pământului, graţie unui parteneriat dintre guvern şi cetăţenii obişnuiţi, campanie al cărui rost ar fi fost acela de a contribui la reuşita operaţiunii prin donaţii, s-a încheiat la mijlocul săptămânii ce ia sfârşit prin ceea ce mulţi comentatori socotesc a fi, în primul rând, un major eşec de imagine al echipei Cioloş.

Un eşec personal al premierului însuşi care, în câteva apariţii televizate, şi-a exprimat încredere că românii vor dona, că, dincolo de efortul financiar, mai mare sau mai mic, la care se va înhăma de bună voie fiecare cetăţean, e vorba despre un exerciţiu de solidaritate şi de patriotism.

Realitatea crudă din teren arată că prin subscripţie publică s-au adunat doar 20 de procente din suma estimată, drept pentru care, spre a nu se face de râs şi a nu risca cine ştie ce complicaţii juridice complet dezagreabile, Executivul a pus capul în pământ şi, umilit la culme, a decis joi să completeze el întreaga sumă. El, prin banii proveniţi din banii colectaţi graţie taxelor şi impozitelor pe care le plătesc românii. Cei  care, la o primă privire, nu s-au dovedit nici solidari, nici patrioţi. Ori au făcut-o numai în procent de 20%.

Premierul are, desigur, vina lui. A făcut dovada unei inimaginabile naivităţi. E în afara oricărei discuţii că domnul Dacian Cioloş s-a lăsat păcălit de entuziasmele de doi bani şi a căzut în capcana ce i-a fost întinsă, poate involuntar, poate din neştiinţă, de fostul ministru al Culturii, catastrofalul cu iz de preţios ridicol pe nume Vlad Alexandrescu. Un ins care, profesor fiind, era obligat să ştie că imensa majoritate a conaţionalilor săi sunt sceptici atunci când vine vorba despre solidaritate şi despre patriotism. Şi nu fără motiv. Ci fiindcă prea adesea au fost păcăliţi şi înainte, şi după 1989 că trebuie să facă un anume lucru din solidaritate şi din patriotism, iar din eforturile lor nu s-au ales de cele mai multe ori decât praful şi pulberea.

Pe drumul greşit, al unui optimism supra-estimat, al unor surâsuri de paradă, ambalate într-un enervant nou limbaj de lemn a mers şi succesoarea domnului Vlad Alexandrescu, doamna Corina Şuteu. Ale cărei performanţe în fruntea Ministerului Culturii nu pot fi măsurate decât în zecile de mii de kilometri parcurşi în nesfârşite vizite, mai mult sau mai puţin de lucru, în afara ţării. Şi care, după un obicei românesc demult ştiut, proclamă înfrângerile drept victorii. Un eşec pe care îl parafează prin decizia nătângă de a trimite Cuminţenia Pământului, spre a fi expusă, la Muzeul Satului şi nu acolo unde i-ar fi locul la Muzeul Naţional de Artă/

Dincolo de excesele retorice şi de surâsuri ciocolatii ale doamnei ajunsă dintr-o eroare temporar ministru, un lucru e sigur. Solidaritatea şi patriotismul sunt valori ce se cuvin reînvăţate de fiecare dintre noi. Şi numai după aceea puse la încercare în proiecte cu miză însemnată. Aşa cum este acela al cărui eşec la naţională îl constatăm acum. Tot la fel cum românii trebuie învăţaţi că da, e foarte adevărat, avem nevoie de industrie, de căi ferate şi şosele, însă nu ne putem lipsi de educaţie şi de cultură. Ambele socotite nişte cenuşărese de toate guvernele ce s-au perindat pe la Palatul Victoria după decembrie 1989. Inclusiv de cel condus de dl. Dacian Cioloş. Care, la recenta rectificare bugetară, a tăiat masiv în primul rând din bugetul Ministerului Culturii, iar doamna Şuteu nu a avut nimic de zis. Din contră, s-a dat de ceasul morţii încercând să ne explice că ar fi fost vorba despre o măsură bună. De-a dreptul înţeleaptă.

Cauzele eşecului numit Cuminţenia Pământului sunt multiple. Originea lor se cuvine căutată, nu doar în drastica scădere a cotei de piaţă a valorilor sus-menţionate - patriotismul şi solidaritatea -, ci şi în puţinul preţ pus, în planurile de învăţământ, pentru şcoala generală şi pentru liceu, pe disciplinele numite cu tot mai mult dispreţ de cultură generală.

Sunt complet marginalizate când nu sunt eliminate de-a dreptul, în numele unei pretinse modernizări şi al unui fals răspuns la cerinţele pieţei, studiul literaturii, al artei plastice, al istoriei, al muzicii.  Planurile de învăţământ din facultăţile umaniste nu mai prevăd, aşa cum prevedeau odinioară, cursuri de filosofie generală şi de filosofie a culturii ori de istorie a artei. Totul din cauza unor drastice economii şi al distrugătoarei întrebări, dar asta la ce trebuie.

Dl. Cioloş şi echipa lui plătesc acum preţul ruşinos al unui practicism care, iată, acum se răzbună.

Oare ce concluzii au tras de aici, din acest eşec, titularii ministerului Culturii şi cel al Educaţiei?

P.S. Sâmbătă a avut loc la Teatrul Nottara un colocviu consacrat relaţiei dintre teatrul independent şi teatrul cu bani de la buget. Ignorat în totalitate de cei doi consilieri pe probleme de teatru ai doamnei ministru C. Şuteu, în teorie mari promotori ai teatrului alternativ. Nu mă aşteptam defel ca doamna ministru Şuteu să îl onoreze cu prezenţa, preocupările dumneaei vizând preponderent festivalurile internaţionale de film şi deplasările aferente. Dar poate că măcar unul din cei doi consilieri ar fi putut să se deranjeze.