Sunt românii antisemiţi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Memorialul Victimelor Holocaustului din România
Memorialul Victimelor Holocaustului din România

Nu e clar dacă magistraţii români nu ştiu cum să trateze cazurile de negare a Holocaustului sau dacă, pur şi simplu, preferă să le ignore. Mentalitatea ascunderii mizeriei sub preş continuă o tradiţie mult mai veche.

Cazul colonelului SRI în retragere, Vasile Zărnescu, autorul volumului Holocaustul – Gogoriţa diabolică – Extorcarea de 'bani de holocaust', este cercetat încă din 2016 şi un posibil verdict ar putea fi dat abia pe 2 februarie. În patru ani lucrurile n-au putut fi lămurite şi autorul a avut timp să-şi popularizeze scrierile pe toate site-urile antisemite şi conspiraţioniste. Cartea, apărută la editura Tempus, neagă Holocaustul şi foloseşte majoritatea stereotipurilor şi prejudecăţilor atunci când îi descrie pe evrei.  

Din 2002, de când România a impus sancţiuni penale pentru tot ceea ce ţine de rasism, xenofobie şi fascism, multe rechizitorii în cazuri de negare a Holocaustului au fost respinse de instanţe. Legea precizează însă clar că „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” (Ordonanţa de Urgenţă 31/2002, ratificată de parlamentul României prin Legea 107/2006 şi modificată prin Legea 217/2015, Art.6, punctual 1).

Mentalitatea ascunderii mizeriei sub preş, a neglijării negaţioniştilor, a pierderii urmelor celor care profanează sistematic cimitirele evreişti, continuă, de fapt, mai vechiul antisemitism moştenit de la vârful elitelor secolului al 19-lea. Barbu Theodorescu, un istoric apropiat de Nicolae Iorga, scria în 1938 că „a lupta în contra evreului însemna că te afli pe linia cea dreaptă”, fiindcă „nu există român de seamă, care să nu fi activat şi să nu fi simţit necesitatea luptei contra evreului”, printre ei îi menţionează pe Eminescu, Alecsandri, Simion Bărnuţiu, Ion Ghica, Vasile Conta, Haşdeu, Grigorescu şi chiar pe Iorga despre care spune că o eventuală eliminare a antisemitismului din ceea ce a scris ar însemna „distrugerea întregii sale ştiinţe politice” (în Leon Volovici, Ideologia naţionalistă şi <problema evreiască> în România anilor ’30, Humanitas, Bucureşti, 1995). 

Numărul site-urilor care publică texte naţionaliste, antisemite, homofobe creşte în România de la an la an şi nimeni nu le monitorizează cu adevărat. Nici despre cărţile care laudă regimul mareşalului Antonescu sau care, mai mult sau mai puţin direct, prezintă puncte de vedere nostalgice faţă de Mişcarea Legionară, nu aflăm prea multe. Editurile care le publică nu au fost sancţionate niciodată, ca şi cum n-ar exista o lege care să le tragă la răspundere, ca şi cum n-ar exista magistraţi care să o pună în aplicare.  

Prejudecăţile se perpetuează de la o generaţie la alta, mai ales când sunt încurajate de politicieni, de reprezentaţi ai bisericii sau de mesaje din spaţiul virtual care vehiculează clişee şi teorii ale conspiraţiei. Nici un preşedinte român nu a condamnat Holocaustul aşa cum a fost, de pildă, condamnat comunismul: probabil, pentru a evita o discuţie publică serioasă pe această temă, mai ales că barometrul Kantar TNS arată că pentru 71% dintre români Germania nazistă este considerată ca fiind principalul responsabil pentru declanşarea Holocaustului în România, urmată la o distanţă destul de mare de Guvernul Antonescu (17%). 

Un sondaj IRES din 2019 scoate la iveală că 58% dintre români nu au încredere în persoanele de altă religie decât cea ortodoxă, iar 46% nu au încredere în evrei. Un an mai târziu, o cercetare făcută de aceeaşi instituţie arată că românii nu au nimic împotrivă să locuiască în acelaşi oraş cu evreii, dar că nu i-ar vrea vecini şi nu i-ar vrea în propria familie. Cum au ajuns oamenii la aceste concluzii, când în România trăiesc doar 3271 de evrei? Doar pe baza clişeelor, stereotipurilor şi prejudecăţilor, fiindcă mulţi dintre ei nici n-au avut şansa să întâlnească un evreu în viaţa lor.  

Neîncrederea majorităţii faţă de evrei, într-un raport total disproporţionat faţă de numărul lor, sugerează, însă, o serioasă atitudine antisemită, care s-ar putea să-i afecteze şi pe cei care ar trebui să contribuie la scăderea fenomenului, prin procese bine argumentate şi pedepse care să descurajeze negaţionismul şi xenofobia. 

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite