Sună-ţi deputatul şi cere-i să taxeze şi extracţia resurselor de petrol! Miza este tot de ordinul miliardelor de euro
0Lucian Davidescu: Dragnea a rezolvat-o cu gazele, dar a uitat petrolul! În timpul ăsta, fanii „transparenţei“ şi „predictibilităţii“ aplaudă presupusa intenţie de a reduce taxarea gazelor prin OUG
Legendara lege offshore a reuşit să impună, pe ultima sută de metri, o grilă de taxare care aduce ceva bani în plus la bugetul de stat faţă de varianta iniţială: 12 miliarde de euro după spusele lui Liviu Dragnea.
În legea adoptată, însă... ceva frapează prin absenţă: taxarea pentru petrol!
Se ştie deja cu certitudine că există şi zăcăminte de petrol în Marea Neagră. Nu este clar, deocamdată, dacă în cantităţi relevante. În general, acolo unde există petrol în cantităţi exploatabile se găsesc şi gaze, în schimb pentru situaţia inversă nu există vreo garanţie...
Dar nici prospecţiuni suficiente nu s-au făcut în direcţia asta, prioritatea până acum fiind gazele. Este oricând posibil să fie descoperite şi rezerve substanţiale de petrol, iar treaba legii este să prevadă inclusiv situaţia asta.
Lucru care nu se întâmplă. Redevenţa pentru petrol este acum între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de calitatea fiecărui zăcământ în parte, la care se adaugă o suprataxă de 0,5%.
Prin contractul de privatizare al Petrom, din 2004, statul s-a angajat să plafoneze redevenţa pentru 10 ani la o bază de raportare de 22 de dolari pe baril.
Asta fusese recomandarea consorţiului de consultanţi Credit Suisse First Boston, ING si Jacobs Consultancy!
Între timp, petrolul a ajuns la valori mult peste 100 de dolari pe baril, timp în care statul s pierdut astfel sume care ajungeau până la jumătate de miliard de dolari pe an.
În 2013, când cei 10 ani erau pe terminate, preţul petrolului deja începuse să se prăbuşească aşa că redevenţele nu mai erau o miză atât de mare. Guvernul a ales să introducă doar suprataxa pe preţul gazelor, care astăzi este de 80% din ce depăşeşte 85 lei / MWh în cazul exploatărilor de uscat.
Apoi, subiectul a fost îngropat complet.
Preţul petrolului a rămas destul de jos, dar nişte bani statul tot a pierdut.
Dacă însă petrolul se scumpeşte iar, chiar şi doar din rezervele dovedite pe uscat, statul va avea din nou de pierdut sume de ordinul sutelor de milioane pe an.
Iar dacă se găseşte petrol în cantităţi mari şi în Marea Neagră, cu atât mai mult...
Dacă tot insistă concesionarii ca legea să fie amendată prin OUG, probabil că acesta ar fi unul dintre puţinele puncte legitime: suprataxa pe petrol!
---
Toate articolele despre legea offshore:
- Sună-ţi deputatul şi întreabă-l dacă are de gând să renunţe la cele 10 miliarde de euro din Marea Neagră!
- Dragnea, să nu îndrăzneşti să dai gazele din Marea Neagră de pomană ca să scapi tu de puşcărie!
- Care este cantitatea de petrol şi gaze de sub Marea Neagră?
- Rugăminte către mass-media: nu rataţi subiectul gazelor din Marea Neagră!
- Cine şi cum serveşte propagandei ruse în jaful gazelor de la Marea Neagră
- Prima victorie a cetăţenilor în faţa încercării de jaf al gazelor din Marea Neagră
- Unde este urgenţa în cedarea gazelor pe nimic?
- Poate fi gazul din Marea Neagră folosit „pentru economia României”?
- Ce înseamnă securitate energetică pentru naţiunile cu minte în cap
- Statul român n-a calculat niciodată câţi bani ar putea să ia din petrol şi gaze. I-a lăsat pe experţii petroliştilor să calculeze pentru el!
- Stimaţi deputaţi ai României, nu furaţi de la copii!
- Petiţie şi protest împotriva cedării gazelor pe mărunţiş
- Cine a scris ACEASTĂ sesizare la Curtea Constituţională?
- Ţi-ai sunat deputatul şi ai adus măcar un milion de euro la bugetul public – felicitări!
- Deci, cum a rămas cu gazele... Şi de unde şi-a luat Dragnea grilă?
- Căutaţi corupţie şi trădare? Luaţi la puricat jaful gazelor din Marea Neagră!
- Pleacă sau nu câinele de la măcelărie?
- Cum funcţionează deductibilitatea în noua lege offshore
- Cine, cum şi de ce a votat în Parlament pe legea offshore
- Domnule preşedinte Iohannis, când ne vorbiţi şi despre gazele din Marea Neagră?
- Consultanţă gratis pentru concesionarii de la Marea Neagră: Luaţi ce vi s-a dat şi spuneţi „bogdaproste”
- Viorica Dăncilă - conflict de interese în scandalul gazelor. Soţul încasează 8.000 de euro pe lună de la Petrom
- Dragnea a rezolvat-o cu gazele, dar a uitat petrolul!
- Cum să obţii maximum de pe urma petrolului şi gazelor dar să nu ajungi ca Venezuela
- Ştiaţi că de la anul preţul căldurii se dublează? Iar noi construim conducte ca să vindem gazul prin vecini!
- OMV, probleme? Iată rezolvarea: Închideţi rafinăria de la Viena şi redeschideţi la Piteşti!