SUA, Trump şi modelul occidental în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de orice, vreau să reiau două date care, fiind măsurate în mai multe valuri şi de mai multe instituţii respectabile, sunt incontestabile din punctul meu de vedere.

Prima cifra – peste 55% dintre români au încredere în Statele Unite ale Americii (în contextul în care cca 66% au încredere în NATO, 52% au încredere în Germania şi doar 15% au încredere în Rusia sau China). Iar această cifră a rămas ridicată şi după anul trecut, anul pandemiei, când au proliferat teorii ale conspiraţiei şi mesaje anti-occidentale în general (care păreau în primă instanţă că au potenţialul de a afecta acest ataşament). Altfel spus, parametrii generali legaţi de atitudinile publicului românesc sunt constanţi în timp – românii sunt pro-occidentali, inclusiv pro-americani şi au scoruri de susţinere peste alte state din regiune şi din Europa. Românii sunt unii dintre cei mai pro-occidentali şi pro-americani cetăţeni europeni, iar acest lucru s-a consolidat în ultimii 10 ani, pe fondul aprofundării relaţiilor trans-atlantice.

A doua cifră – 58% dintre români îşi doresc o creştere a influenţei occidentale în România, sub 30% dintre români preferând o scădere a influenţei vestice. Altfel spus, raportul atitudinilor pro/anti-occidentale rămâne unul de tip 2:1, profund dominant pentru atitudinea favorabilă. Cifra a fost măsurată chiar în ultima săptămână într-un studiu coordonat de CPD SNSPA, şi confirmă date din anii trecuţi, când dorinţa promovării modelului occidental a fost constant una ridicată.

Astfel de informaţii arată că atitudinea pro-occidentală în România este una solidă şi de substanţă, fiind mici premisele unei astfel de schimbări. Un exemplu notabil, care poate relativiza toată inflaţia actuală de analize despre Trump, trumpism şi efectele acţiunilor din SUA asupra percepţiei modelului occidental ţine de diferenţa dintre modul în care românii s-au raportat la preşedintele SUA în ultimii ani. Încrederea românilor în SUA nu a venit din încrederea în Donald Trump. În fapt, încrederea în Trump nu a depăşit niciodată, în ultimii 4 ani, jumătate din scorul de încredere în SUA, în rândul publicului românesc. Altfel spus, din doi români care aveau încredere în SUA, doar unul dintre ei avea încredere şi în Trump. Iar încrederea în SUA nu a suferit scăderi semnificative în ultimii ani – cei în care preşedinte a fost Donald Trump. Dimpotrivă, aş putea spune.

De ce? Explicaţiile sunt structurale, şi ele sunt cele care vor asigura perpetuarea încrederii românilor în Vest, în SUA, în NATO şi UE. Americanii sunt deja aici, prin investiţii economice tot mai consistente (nu doar militare, cum ar putea crede cei care citesc ştirile anti-americane – giganţii internaţionali de IT ocupă locul 1 în topul celor mai profitabile investiţii americane pe plan local, prin Microsoft, Amazon, Adobe; comerţul atrage investiţii americane, prin Cargill sau Mars; lor li se adaugă activităţi profesionale diverse). Peste 1700 de companii cu acţionariat american au activităţi deja în România şi susţin câteva zeci de mii de angajaţi, iar acest lucru vine la pachet cu o investiţie militară consistentă, care face din ţara noastră una din cele mai stabile şi sigure zone din regiune.

România este partener strategic important pentru SUA, fiind nu doar beneficiar de securitate, dar şi furnizor. Adică, România este considerată una din cele mai importante structuri care oferă expertiză militară şi de intelligence în NATO, iar relaţiile unor instituţii precum Armata Română sau SRI cu structurile americane sunt din ce în ce mai solide.

Sigur că imaginea politică este cea mai facilă lentilă de judecat prezenţa şi influenţa americană în România, dar fondul structural ne arată că relaţiile au devenit deja unele profunde, atât la nivel economic, cât şi socio-cultural. Mediul academic este tot mai interconectat, SNSPA fiind printre universităţile care realizează deja multiple proiecte în parteneriat cu structuri americane de cercetare (doar centrul nostru – CPD SNSPA, în ultimii trei ani, a avut acţiuni de cercetare comune cu think-tank-uri reputate din SUA, precum CEPA, Atlantic Council sau Alliance for Securing Democracy al GMF).

Personal, nu împărtăşesc pesimismul analiştilor care se grăbesc să deplângă scăderea influenţei modelului occidental şi american în lume sau în România. Cred, dimpotrivă, că evenimentele din prezent vor funcţiona ca un catalizator al unor dezvoltări rapide, în care SUA îşi vor relua rolul proactiv de promovare a democraţiei, a statului de drept şi a valorilor occidentale odată cu instalarea noii administraţii Biden.

America îşi dezvoltă anticorpi solizi prin participare civică extinsă, iar la acest capitol continuă să fie mult înaintea majorităţii societăţilor occidentale. De notat că participarea nu poate fi redusă simplist doar la prezenţa la vot (un indicator important, dar insuficient în evaluarea culturii civice) – contează la fel de mult asociativitatea, încrederea socială, toleranţa, disponibilitatea de participare la acţiuni civice, non-politice, voluntariatul şi activismul civic între momentele electorale. Altfel spus, nu este suficient să participi la vot pentru a te defini ca societate participativă, iar America are şi acum indicatori de participare mult mai ridicaţi decât multe state occidentale.

De asemenea, nu cred că românii vor renunţa să accepte modelul american drept unul dezirabil. Şi nu doar pentru că nu există alternative funcţionale. Dar mai ales pentru că americanii sunt deja suficient de prezenţi în societatea românească prin efecte pozitive, utile, constructive, care pot compensa imaginea (chiar şi şocantă) pe care evenimente precum cele din 6 ianuarie le pot provoca.

America parcurge, în avangardă pentru lumea civilizată occidentală, o criză post-materialistă profundă, iar capacitatea sa de a prelua lecţii de aici pentru a se adapta la o lume a viitorului, mai mult automatizată şi axată pe un model economic diferit va fi esenţială pentru succesul modelului occidental în sine.

Modelele alternative soluţiei occidentale nu sunt deloc dorite de români – chiar dacă tradiţionalismul ortodox este în revenire în ultimul an, el nu va însemna o alăturare la panslavismul susţinut de la Moscova; iar creşterea consumului de produse din China nu echivalează cu preferinţa pentru un model asiatic de societate. România este o societate profund fragmentată, plină de polarizări, marcată de clivaje interne speciale, dar care însă preferă modele de dezvoltare de tip occidental, în care contează rolul individului, al libertăţii individuale, al drepturilor cetăţeneşti, al şanselor de succes în afara unei abordări comunitare. Românii seamănă, din această perspectivă, mult mai mult cu structura divizată şi spectaculos diferită a societăţii americane, iar întărirea legăturilor de toate facturile (economice, academice, culturale, civice) va face ca România să poată să preia rapid lecţiile pozitive din criza de creştere prin care trece America, chiar mai rapid decât o vor face statele occidentale europene. Nu îmi fac griji că vom prelua părţile mai puţin bune (populism, proteste violente, agresivitate etc), pentru că o bună parte din ele existau deja în societatea noastră de tranziţie. Ceea ce putem învăţa suplimentar de la o Americă în continuă efervescenţă ţine de lecţiile pozitive ale civismului, recompensarea participării, accelerarea accensorului social pentru cât mai mulţi oameni care au iniţiativă, se asociază, se implică şi riscă pentru idei mai bune, progres, chiar şi profit.

Anul 2021 poate fi unul în care modelul occidental, reprezentat de o Americă renăscută şi de o Uniune Europeană mai coezivă şi mai solidară după experienţa pandemiei, va reîncepe să fie promovat cu energie şi convingere. Iar România poate fi parte a promovării acestui model, prin asumarea unui rol activ în regiune (inclusiv în Moldova şi Balcanii de Vest), de stat care exportă democraţie, stabilitate şi prosperitate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite