Streinu-Cercel: Se moare de gripă în România. Vaccinaţi-vă! Restul sunt filosofii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Streinu-Cercel/ FOTO David Muntean
Adrian Streinu-Cercel/ FOTO David Muntean

Situaţia în România este gravă, încă se moare de gripă şi singura modalitate de a evita să facem gripă este în continuare vaccinul, a avertizat sâmbătă managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş“, Adrian Streinu-Cercel.

„Atâta timp cât este în circulaţie, e gravă. Cert este că e sezon de gripă. Dacă în week-end-ul trecut la Balş au fost 308 cazuri de gripă prezentate, de vineri până luni dimineaţa, vă daţi seama ce înseamnă asta. Şi circa o treime dintre ele au necesitat internare. Vă daţi seama că nu sunt cazuri uşoare, ci sunt cazuri care, mai ales la pacienţi care sunt cu diabet, cu BPOC (Bronhopneumopatie cronică obstructivă), cu hipertensiune arterială sau cu cardiopatie ischemică, cu accidente vasculare antecedente, cu obezitate şi respectiv, femeile gravide au şanse să dezvolte forme severe de boală şi să se şi prăpădească unii dintre ei.”, a arătat Steinu-Cercel citat de Agerpres.

El a subliniat că vaccinarea împotriva gripei poate salva vieţi. „Deci, gripa omoară, de aceea se face program de imunizare. Nu se face program de imunizare că vrea cineva să mai vândă un vaccin. Singura modalitate de intervenţie este vaccinarea. Şi acum. Gripa nu o să iasă din circulaţie diseară sau mâine dimineaţă. Ţineţi cont că are o perioadă de incubaţie foarte interesantă: între trei ore şi trei zile. (...) Du-te şi te vaccinează! Avem gripă în România şi se moare de gripă în România. Dacă nu dorim să facem gripă şi nu dorim să murim eventual de gripă, avem o singură modalitate: să ne vaccinăm. Restul sunt filosofii. Filosofia nu omoară, (...) dar pe unii care au făcut gripă i-am văzut murind şi urât, adică cu imposibilitate de a respira, cu plămân artificial, adică nu e o joacă. Deci, vaccin", a susţinut managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel.

Până joi, 69 de persoane au murit din cauza gripei, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Testarea pentru hepatită, HIV şi SIDA, obligatorie

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase  „Matei Balş", doctorul Adrian Streinu-Cercel, a avut un mesaj şi pentru Ministerul Sănătăţii căruia îi cere ca testarea pentru hepatită, HIV şi SIDA să fie obligatorie şi să se facă în decurs de maximum un an şi jumătate, prin medicii de familie din ţară. „Eu am făcut o adresă către cele trei instituţii mari ale statului, Ministerul Sănătăţii, Preşedinţia României şi Guvernul României. Am înaintat această hârtie acum două săptămâni şi urmează discuţii. (...) O să vorbim săptămâna viitoare la Ministerul Sănătăţii pentru un program pentru medicii de familie, ca să îşi testeze toţi oamenii de pe listă, în decursul a unui an, un an jumătate. (...)", a spus doctorul Adrian Streinu-Cercel.

Acesta a explicat şi care sunt avantajele testărilor. „Când îi spun că dacă te găsesc cu virus hepatic C, te vindeci, când îi spun că dacă te găsesc cu virus hepatic B ai toate şansele (...) să stopeze boala cronică de ficat şi să nu faci cancer de ficat în următorii 20 de ani, când îi spun că dacă te găsesc cu HIV, te tratez şi nu mai transmiţi la cei din jurul tău şi vei duce o viaţă normală pentru tot restul vieţii, eu zic că sunt nişte avantaje fantastice", a arătat doctorul Adrian Streinu-Cercel.

Ar fi absolut necesar, ca testarea pentru virusul hepatitei C să fie decontată de Casă. Lucru pe care nu l-am obţinut. Chiar este nevoie de un suport prin decontare prin Casă- Loredana Piloff (preşedintele Filialei Sibiu a Societăţii Naţionale de Medicina Familiei)

Streinu-Cercel spune că există medicamente în prezent pentru cele trei infecţii, hepatită, HIV şi SIDA şi depistarea din timp a acestor boli ar costa puţin, faţă de cât se cheltuie pentru tratamentul acestora. „Primul considerent este că sunt nişte infecţii care pot fi stăpânite. (...) În momentul de faţă vindecăm infecţia cu virusul hepatic C, ca atare, dacă nu testăm pe toată lumea, le tăiem şansa şi speranţa de o viaţă normală. Costurile sociale deduse de aici sunt enorme, comparativ cu o testare care poate să coste 15 lei.

Dacă nu testăm pentru virusul hepatitei B, atunci vom avea şi ce avem în momentul de faţă, cancer hepatic, ciroză hepatică, care, ele însumate costă enorm comparativ cu o testare de 15 lei. HIV-ul dacă nu-l testăm şi nu îl identificăm, iarăşi costurile pe terapie, ştiţi foarte bine că o schemă terapeutică este undeva la 500 de euro pe lună, iarăşi costă enorm. Dacă stăm să ne gândim din punct de vedere cost-eficienţă, de departe, testarea în momentul de faţă şi identificarea unei cohorte care ar fi eventual pozitivă şi tratată la timp, ar duce la reducerea în următorii 5-10 ani de zile, a costurilor de sănătate, enorm", a explicat managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş".

692 de cazuri noi HIV/SIDA au fost înregistrate anul trecut. Tot atunci s-au numărat şi 171 de decese din cauza acestei boli.
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite