STENOGRAME Deputatul Coman: „E demenţi la cap, mă! Pi ce? Io stau să iau trei mii de lei? Suntem oameni serioşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PC de Buzău Gheorghe Coman, acuzat că ar fi primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, a declarat într-o discuţie telefonică: „E demenţi la cap, mă! Pi ce? Io stau să iau trei mii de lei? Ce dracu, mă? Suntem oameni serioşi”.

Afirmaţia deputatului a fost făcută în contextul în care partenerul de dialog l-a întrebat dacă nu se teme că va fi ridicat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ulterior momentului în care a avut loc flagrantul şi de la care a încercat să fugă, potrivit Mediafax.

Pă mine ce să mă ia? Ce ce să mă ia? Cu trei mii de lei, mă? Da ce? M-a prins, mă? E demenţi la cap, mă! Pi ce? Io stau să iau trei mii de lei? Doamne Maica Domnului! (n.o. – înjură) Io iau trei mii de lei de la un... Ce dracu, mă? Suntem oameni serioşi, mă (râde)”, reiese din interceptările depuse procurori la dosar.

Chiar dacă în faţa organelor de anchetă, deputatul Coman nu a recunoscut că a încercat să fugă de anchetatori, totuşi într-o discuţie telefonică, ulterioară flagrantului, el a afirmă că a plecat în momentul în care procurorii au încercat să-l ridice.

„(...) Am parcat maşina undeva, înţelegi? Ei au venit peste mine să-mi dea m, nu ştiu, nu ştiu ce. Io am şi Bă, plecaţi, mă-n p, de-aicea! Io am dat cu spatele şi-am plecat! Punct! Asta s-a-ntâmplat. Că-ţi dai seama că, dacă io luam sau dacă-mi dădea, era belea! Înţelegi? Aia-i problema!... La mine la BUZĂU io ţi-am spus c-am intrat într-un joc, care nu trebuia să intru. Ţi-o spun io!”, a spus Coman, într-o discuţie telefonică, interceptată de procurorii DNA.

Ulterior, Coman detaliază modul în care s-au petrecut faptele şi punctează faptul că era cu „Merţul” şi nu ar fi putut fi prins de oamenii legii.

Coman Gheorghe: Aşa. Şi mă duc în magazinu ăla, iau sticlele, iau apa ce iau, mă sui în maşină şi a venit el. Înţelegi? A apărut el! El a apărut acoalea în parcare unde era, cu DNA-ul, cu... Şi să dă jos la mine, adică eram şi io jos un pic aşa, Ia mă ăştia că-ţi trebuie, că ai şi tu acuma nu ştiu ce cheltuieli... Mă, ce vorbeşti tu cu mine, cu... Ce... Hai înnumără-i! El, ştii? Bă (n.o. – înjură) 

Gabi:...

Coman Gheorghe: Când am văzut, io m-am suit în maşină şi am plecat. I-a aruncat pă capotă aşa, ştii? Şi io când am văzut că i-a aruncat pă capotă...

Gabi: Cu ce maşină erai? Cu S-ul? Cu ce erai?

Coman Gheorghe: Cu Merţul... Da, cu Merţul. Bă, când am apăsat o dată pă acceleraţie... Pi ce să mă prindă cineva pe mine? Da nu avea de ce! Am plecat, am parcat la unde trebuia să aşa...

În aceeaşi discuţie telefonică, deputatul de Buzău mai precizează că: „acuma am venit de la Parlament, îmi iau două sticle de vin”.

Gabi: Eşti! Într-adevăr eşti şmecher! Ce? Eşti pă variantă?

Coman Gheorghe: Zi tu! Şi mă sună, cică nu vrei să ne-ntâlnim? Io-l ştiu p-ăsta de patru ani zile! Cică nu vrei să ne întâlnim? Hai, mă! Să ne întâlnim, da. Şi el vrea să-mi facă un flagrant, într-un loc, la un Rompetrol, ştii?

Gabi: Da!

Coman Gheorghe: Şi io-s t... că nu mă feresc de tine! Şi m-am dus, pac-ţac, el tot m-a... după aia mă sună: Hai dom'vi la Rom... Nu viu, mă, la Rompetrol, că am treabă. Acuma am venit de la Parlament, îmi iau două sticle de vin... Uite chiar sunt în magazin şi o apă minerală şi mă duc la fu..t, că nu ştie nevastă-mea că am ajuns în oraş. Înţelegi?

Gabi:.. dă-l dracu de hoţ!

Deputatul Coman, trimis în judecată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis joi trimiterea în judecată a deputatul Gheorghe Coman, arestat preventiv pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Coman Gheorghe - deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid - în prezent suspendat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat emis joi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie - decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte (Partidul Conservator), i-a solicitat unui denunţător, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, diverse servicii precum şi foloase materiale necuvenite.

DNA susţine că deputatul i-ar fi cerut denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a PC. 

„De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată, administrată de un consilier al aceluiaşi partid”, se mai arată în rechizitoriu.

Într-o discuţie telefonică de pe 3 noiembrie 2013, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor „înţelegeri”, ar reveni Partidului Conservator.

Foloasele cerute de Coman, mai precizează DNA, constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de către deputat. În acest context, între 12 şi 18 decembrie 2013, deputatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi 3.140 de lei, susţin procurorii.

Dosarul va fi judecat de Curtea Supremă.

Deputatul PC de Buzău, arestat preventiv

Gheorghe Coman a fost arestat pe 7 ianuarie, printr-o decizie a unui complet de cinci judecători ai Instanţei Supreme, măsura preventivă fiind încuviinţată de Camera Deputaţilor pe 27 decembrie.

În primă instanţă, un complet de trei judecători de la Curtea Supremă a respins, pe 27 decembrie, cererea DNA de arestare preventivă a lui Coman, dispunând ca acesta să fie cercetat în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi ţara. Această decizie a fost contestată atât de procurorii anticorupţie, cât şi de avocaţii lui Coman.

Potrivit DNA, deputatul a fost prins pe 19 decembrie, după ce a fugit cu maşina la momentul flagrantului. Gheorghe Coman a fost dus atunci la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, unde a stat peste trei ore.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie 2013 s-a mutat la PC. El fusese ales preşedinte al PC Buzău în luna decembrie.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situaţiei acestuia în justiţie.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Deputatul PC Gheorghe Coman a fost trimis în judecată

Deputatul PC Gheorghe Coman, care se află în arest preventiv fiind acuzat că ar fi primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.

Deputatul Gheorghe Coman, după gratii pentru următoarele 30 de zile. Acesta va fi cercetat în stare de arest

Deputatul Gheorghe Coman, acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii definitive luate marţi seară de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Deputatul Gheorghe Coman va fi cercetat în libertate. Curtea Supremă a respins cererea procurorilor DNA

Magistraţii Înaltei Curţi au respins, vineri seară, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul deputatului PC Gheorghe Coman, acuzat de fapte de corupţie. Parlamentarul a primit interdicţia de a părăsi localitatea.

Deputatul penal Gheorghe Coman a vehiculat nume grele în negocierile pentru obţinerea mitei

Referatul întocmit de procurorii DNA prin care cer arestarea deputatului  Gheorghe Coman scoate la iveală detalii despre modul în care acesta îşi negocia mita. În discuţiile iniţiate cu denunţătorul, interceptate şi înregistrate de procurori, deputatul menţionează numele ministrului Agriculturii, al preşedintelui ANSVSA, al secretarului de stat în Ministerul Muncii,  al preşedintelui ANFP şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite