Parchetul Curţii de Apel Bacău, sesizat cu privire la un posibil conflict de interese în cazul fostului deputat Stelian Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţia Naţională de Integritate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Curţii de Apel Bacău pentru un posibil conflict de interese în cazul fostului deputat Stelian Ghiţă-Eftimie, după ce acesta şi-ar fi angajat o rudă la biroul parlamentar.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Ghiţă - Eftimie Stelian, fost deputat în Parlamentul României în mandatul 2008 - 2012. Starea de conflict de interese a intervenit ca urmare a încheierii de către acesta a unui contract civil prin care s-a realizat un folos material pentru Buruiană Mihai-Daniel, afin de gradul I cu acesta”, se arată într-un comunicat emis marţi de Agenţie.

Potrivit sursei citate, fostul deputat Ghiţă-Eftimie ar fi încheiat un contract civil prin care Mihai Daniel Buruiană, afin de gradul I cu acesta, a fost angajat în cadrul Biroului parlamentar al Circumscripţiei electorale numărul 29 şi ar fi obţinut astfel venituri salariale de 55.526 de lei.

„Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ din Codul Penal al României”, se mai arată în documentul citat.

Reprezentanţii ANI l-au informat pe Stelian Ghiţă- Eftimie despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Fostul parlamentar a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite