SRI: „Creşte riscul terorist“. România, pe harta extremiştilor plecaţi să lupte în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit SRI, majoritatea luptătorilor plecaţi din Europa, către Siria, fac parte din grupări extremiste FOTO: ADEVĂRUL
Potrivit SRI, majoritatea luptătorilor plecaţi din Europa, către Siria, fac parte din grupări extremiste FOTO: ADEVĂRUL

SRI anunţă o „sporire a dispozitivelor informatice“, cauzată de miile de cetăţeni europeni care intenţionează să ajungă în Siria, pentru a se implica în conflictul din regiune. Reprezentanţii Serviciului susţin însă că le lipsesc multe „instrumente legale“ necesare. Anunţul vine la numai trei zile de la respingerea Legii „Big Brother“, de către judecătorii Curţii Constituţionale.

România este una din ţările aflate pe itinerariul membrilor unor grupări extremiste, în drum spre Siria, pentru a se implica activ în conflictul din regiune. Potrivit Serviciului Român de Informaţii (SRI), în prezent există aproximativ 4.000 de luptători, cetăţeni sau rezidenţi ai unor state europene, implicaţi direct în războiul din Siria. Majoritatea celor care intenţionează să tranziteze teritoriul României provin din vestul Europei şi Balcanii de Vest. Reprezentanţii SRI confirmă că, „deşi, până în prezent, ţara noastră s-a confruntat cu un nivel scăzut al ameninţării determinate de acest fenomen, constatăm existenţa premiselor pentru accelerarea evoluţiei lui şi, implicit, creşterea riscurilor asociate“.

Pericolul este considerat cu atât mai mare, cu cât aceşti luptători sunt consideraţi un factor de risc extrem, la revenirea în Europa. „Expunerea la violenţă, experienţa de luptă dobândită, îndoctrinarea fundamentalistă şi, mai ales, menţinerea conexiunilor cu diverse entităţi teroriste creează premisele favorabile ca aceste persoane să devină, după revenirea în ţările de origine, factori de risc proeminent“, precizează SRI. De asemenea, experienţele trecute determină autorităţile europene să considere că un număr semnificativ dintre aceste persoane se vor implica, ulterior, în „acţiuni teroriste, procese de radicalizare şi recrutare de noi adepţi-combatanţi“. Drept răspuns, SRI anunţă o „intensificare a cooperării operaţionale, inclusiv alături de structurile partenere din statele aliate“, inclusiv printr-o sporire a dispozitivelor informatice.

La finalul comunicatului SRI, se precizează că „gestionarea eficientă a riscurilor şi ameninţărilor asociate terorismului este extrem de dificil de realizat, în absenţa unor instrumente legale care să asigure cadrul adecvat activităţii acestora la standarde euroatlantice“.

Poziţia SRI vine la numai trei zile, de la momentul în care judecătorii Curţii Constituţionale au respins celebra Lege „Big Brother“, susţinută de SRI. Potrivit acestei legi, Serviciul Român de Informaţii ar fi autorizat să efectueze percheziţii electronice fără mandat de la judecător, iar persoana în cauză ar putea fi percheziţionată fără să fie implicată în vreun dosar.

Mai exact, în cazul unui atac cibernetic asupra unor sisteme informatice care ţin de siguranţa naţională, orice persoană juridică, inclusiv furnizorii de internet şi telefonie mobilă care deţin sisteme informatice ar fi obligaţi să ofere acces serviciilor secrete, dar şi MAI sau MApN, la respectivele date.    

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite