Spre supărarea Rusiei, NATO îşi întăreşte prezenţa în Marea Neagră

Spre supărarea Rusiei, NATO îşi întăreşte prezenţa în Marea Neagră

Nave NATO în Marea Neagră  FOTO US Navy by Petty Officer 2nd Class Ford Williams

Alianţa Nord-Atlantică analizează posibilitatea extinderii prezenţei sale în Marea Neagră, acest subiect fiind discutat în timpul dejunului informal de joi cu ministrul ucrainean al apărării, Stepan Poltorak, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discutăm despre posibilitatea extinderii prezenţei noastre în Marea Neagră, unde peste câteva zile vor fi organizate exerciţii cu participarea navelor NATO", a declarat Stoltenberg în timpul conferinţei de presă susţinute după reuniunea Consiliului NATO de la Bruxelles,  arată UNIAN.
În perioada 1-8 martie, în Marea Neagră va avea loc un exerciţiu de NATO  condus Forţele Navale Române la care vor participa, printre altele şi nave de  luptă din gupul naval NATO SNMCMG2. 
 
Reamintim că, recent, viceamiralul Lisa Franchetti, comandantul Flotei a Vl-a americane, a declarat că US Navy va continua să concentreze periodic în Marea Neagră distrugătoarele purtătoare de armament  antibalistic, chiar dacă sistemul Aegis din Baza de la Deveselu este total operaţional.
 
„Distrugătoarele americane vor face în continuare exerciţii în Marea Neagră. Există un plan de rotaţie pentru aceste nave în Marea Neagră. Este unul dintre obiectivele mele pentru anul 2019. (...) Cu astfel de misiuni, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în 2014, putem trimite un mesaj credibil de descurajare”, a declarat viceamiralul  Lisa Franchetti.
 
Deveselu poate răspunde oricând
 
În acelaşi timp, un înalt oficial al US Navy, admiralul John Richardson a declarat că sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu este un mijloc eficient de descurajare a unei Rusii care ridică tonul din ce în ce mai tare.
"Avem Aegis Ashore în România şi cred că această capacitate este foarte eficientă", spune John Richardson. Responsabilul american a precizat că sistemul a fost construit pentru a fi folosit împotriva unor rachete lansate de Iran sau de alte ţări din Orientul Mijlociu, dar că acesta poate fi utilizat şi pentru a contracara acţiuni ale Rusiei. dacă este necesar.
 
Afirmaţiile oficialilor americani vin în contextul în care, recent,  Rusia a cerut Statelor Unite “distrugerea lansatoarelor universale Mk-41 desfăşurate la sol, dezvoltate pentru lansarea rachetelor de croazieră Tomahawk, a rachetelor-ţintă, similare în privinţa caracteristicilor cu rachetele balistice cu raza medie şi scurtă de acţiune”, adică neutralizarea  sistemului din Baza de la Deveselu. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările