Spania. Român, prins de Garda Civilă cu doi oameni răpiţi în maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
garda civila spaniola

Garda Civilă Rutieră din Madrid a prins sâmbătă, în urma unui control de rutină privind consumul de alcool la volan, un tânăr român de 21 de ani, cu doi oameni sechestraţi în maşină.

Individul răpise victimele din Getafe şi a fost prins pe drumul dintre Madrid şi Toledo, după ce a încercat să scape de control de rutină al ofiţerilor de la Garda Civilă Rutieră, scrie elcierredigital.com. Aceştia au început o urmărire a suspectului care sa încheiat atunci când vehiculul pe care îl conducea a suferit pagube care l-au împiedicat să continue fugă.

“A stins farurile şi i-a atacat pe colegii mei. Am înţeles că a încercat să-i calce sau să lovească maşinile poliţiei. Fără să reuşească, din fericire”, spune o poliţistă.

Apoi a ieşit de pe carosabil şi a condus pe câmp, cu poliţiştii după el, până când autoturismul s-a împotmolit. În acel moment a coborât şi a început să alerge. S-a refugiat într-o benzinărie din apropiere unde a fost arestat de membri ai Poliţiei Naţionale din Parla, care au venit în sprijinul Gărzii Civile. 

În vehicul agenţii au fost găsită o femeie cu mâinile legate, pe scaunul din dreapta, iar în portbagaj un bărbat. Amândoi au declarat că au fost răpiţi de acest individ, un bărbat de 21 de ani de naţionalitate română care locuieşte la Getafe”, a declarat o reprezentantă a Gărzii Civile.

Autoturismul aparţine, se pare, bărbatului găsit în portbagaj. Victimele au povestit că românul i-a răpit la Getafe, după ce i-a ameninţat cu arma şi i-a lovit în repetate în rânduri. Motivele sale nu sunt deocamdată cunoscute.

Românul este acuzat acum de răpire, furt cu violentă, nesupunere gravă faţă de poliţişti. În momentul în care a fost arestat, individul era înarmat, iar în maşina victimelor s-a găsit şi o armă de jucărie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite