Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a fost externată

Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a fost externată

Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, externată marţi FOTO Adevărul

Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a fost externată, marţi, în jurul prânzului, de la Spitalul Elias din Bucureşti, unde a fost operată de colecist.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Doamna Iliescu s-a externat marţi având o stare clinică bună, cu recomandările uzuale de alimentaţie şi mod de viaţă după colecistectomie”, a explicat profesorul Doina Dimulescu, managerul unităţii sanitare, citată de Mediafax.

La rândul lui, doctorul Mircea Beuran a precizat că Nina Iliescu a fost externată la o săptămână de la operaţie, în stare bună, şi va avea un regim alimentar fără fructe şi legume crude şi fără grăsimi, specific acestei perioade postoperatorii.

Nina Iliescu (84 de ani) a fost internată pe 22 aprilie şi diagnosticată cu colecistită acută. În aceeaşi zi, a fost operată laparoscopic, fiindu-i scos colecistul.

Din echipa care a operat-o au făcut parte profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, şi conferenţiar dr. Adrian Miron, de la Elias.

Pe 24 aprilie, managerul Spitalului Elias. Doina Dimulescu, preciza că pacienta va mai rămâne internată, pentru supraveghere medicală şi pentru a relua medicaţia anterioară intervenţiei chirurgicale.

Pe aceeaşi temă:

Nina Iliescu, soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, a fost operată marţi la Spitalul Elias din Capitală

Nina Iliescu, soţia lui Ion Iliescu, a fost operată marţi de colecist, marţi, la Spitalul Elias din Capitală. Aceasta a acuzat acuzat iniţial dureri abdominale, însă după mai multe investigaţii a fost transferată la secţia de Cardiologie.

Starea soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu este bună, a fost mutată în salon

Starea soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, este bună, la mai bine de 12 ore de la operaţia de colecist, a declarat directorul medical al Spitalului Elias din Bucureşti, dr. Dana Safta.

citeste totul despre: