Soldaţii români din Afganistan serbează Ziua Naţională a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soldaţii români aflaţi în Afganistan au pregătit mai multe ceremonii care să marcheze Ziua  Naţională a României. În ciuda misiunilor de menţinere a păcii la care trebuie să fie prezenţi zilnic, aceştia petrec 1 Decembrie participând la slujbe religioase, parade militare, videoconferinţe cu şefii armatei şi mese festive.

Chiar dacă se află la mii de kilometri distanţă de România, soldaţii români încearcă să petreacă de ziua naţională ca şi cum ar fi în  ţară, potrivit România Tv.

După slujbă religioasă, soldaţii români pot vorbi prin intermediul internetului cu membrii familiei. Masa festivă de la prânz a fost pregătită de bucătarii locali după reţete româneşti.

Chiar şi în zi de sărbătoare se vor asigura însă patrulele zilnice pe autostrada Kabul-Kandahar, cea mai importantă şosea din Afganistan păzită de soldaţii români.

România a împlinit în 2012, 10 ani de misiune în Afganistan. În acest moment aproape 2000 de soldaţi români îndeplinesc diferite misiuni în această ţară, multe dintre ele în provincia Zabul, cea mai periculoasă din Afganistan. În cei 10 ani de misiune, România a pierdut 22 de soldaţi, iar alţi aproximativ 100 au fost grav răniţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite