Site-ul IGPR, spart de hackerii de la Anonymous România: "Salutări din partea ciumpalacilor"

Site-ul IGPR, spart de hackerii de la Anonymous România:

Mesajul Anonymous pe site-ul Poliţiei Române FOTO Twitter

Site-ul Poliţiei Române a fost spart de o grupare de hackeri care se recomandă "Anonymous România" şi care a afişat, la secţiunea Ştiri, un mesaj cu titlul "Salutări din partea ciumpalacilor".

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe prima pagină a site-ului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), la secţiunea Ştiri, a fost postat vineri un mesaj care ar avea ca autor "Anonymous România".

"Vă salutăm domnilor. Noi suntem Anonymous. Noi suntem Legiunea. Noi suntem POPORUL ROMÂN sau desigur ciumpalacii. România, trezeşte-te!".

Site-ul Poliţiei a fost închis ulterior.

În februarie 2012, site-ul FMI.ro al Biroului Fondului Monetar Internaţional în România a fost atacat de hackeri care se recomandau ca reprezentând mişcarea Anonymous şi gruparea Antisec, la două zile după un atac similar asupra ANRE.ro.

Site-ului era în mare parte funcţional, mai puţin pagina de pornire, care a fost înlocuită cu aceeaşi secvenţă video de un minut de pe YouTube afişată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), însoţită de mesajul "Hacked by Anonymous". Anonymous a postat atunci pe site-ul ANRE un videoclip de un minut, în care pe fond muzical apare We Are Anonymous, Antisec, care se încheie cu mesajul "Expect us".

La sfârşitul lunii mai 2012, DIICOT anunţa că a anihilat gruparea Anonymous care accesa ilegal bazele de date ale unor instituţii. Anchetatorii au făcut atunci percheziţii la locuinţelor a 12 persoane din Bucureşti, Iaşi, Alba-Iulia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Arad, Craiova, Reşiţa şi Târgu Mureş.

DIICOT precizat că gruparea infracţională era constituită din 14 persoane, cunoscută sub denumirea Anonymous România. Liderul grupării a fost identificat ca fiind Gabriel Bălăneasa, atunci în vârstă de 24 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile "lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman". Acesta, împreună cu Fábián Gábor şi Picoş Mihai Emil, ar fi constituit gruparea, la care au aderat şi alte persoane, implicată în agresiunile de terorism cibernetic sub numele Anonymous România.

Potrivit DIICOT, Anonymous România a desfăşurat o vastă activitate infracţională specifică, de criminalitate informatică, ce a constat în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi publicarea în mediul on-line a datelor exfiltrate. Bazele de date confidenţiale sau clasificate vizate erau administrate de instituţii şi persoane juridice publice, atât din România cât şi din străinătate.

Din punct de vedere tehnic şi al modalităţii concrete de operare, atacurile informatice lansate asupra serverelor şi paginilor web ţintă, erau de tip SQL Injection, prin folosirea unor diferite aplicaţii informatice, respectiv Havij, SQL Map etc. În majoritatea cazurilor, după compromiterea şi obţinerea accesului neautorizat la site-urile vizate, membrii grupării aduceau modificări datelor informatice, executând atacuri de tip "Deface", constând în introducerea unei pagini web în locul paginii principale a site-ului, modificare care consta în general în postarea anumitor mesaje, link-uri şi imagini prin care se revendica atacul şi se promova gruparea de hackeri Anonymous România, preciza atunci DIICOT.

Atacurile erau lansate în scopul obţinerii de date informatice, date care erau după caz copiate sau transferate fără drept şi publicate ulterior în mediul virtual pe diverse site-uri, ca dovadă a activităţii de hacking. Membrii grupării au procedat astfel la lansarea de atacuri informatice asupra unui număr de 29 de site-uri, pătrunderea neautorizată în respectivele infrastructuri informaţionale realizându-se prin încălcarea măsurilor de securitate implementate la nivelul serverelor care găzduiau site-urile web ţintă.

Activitatea infracţională a dus la compromiterea totală sau parţială a paginilor şi domeniilor de internet vizate, generând costuri semnificative în vederea recuperării datelor şi implementării de noi măsuri de securitate, mai arăta DIICOT.

Gruparea Anonymous este formată din persoane care se descriu drept luptători pentru libertatea Internetului şi au atacat în trecut mai multe site-ui, printre care ale Bisericii Scientologice, Amazon, Mastercard şi alte altor companii, precum şi ale unor guverne.

NATO consideră gruparea Anonymous o ameninţare pentru alianţa militară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: