Sindicaliştii din penitenciare anunţă calendarul protestelor: grevă japoneză pe 10 august, miting şi marş de protest în 3 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Sindicaliştii din penitenciare anunţă luni calendarul protestelor faţă de ceea ce ei numesc "indolenţa şi incompetenţa", Tudorel Toader, şi faţă de lipsa implicare a Guvernului României în soluţionarea problemelor lor.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor  anunţă luni, printr-un comunicat  calendarul acţiunilor de protest „împotriva indolenţei şi incompetenţei ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi a lipsei de implicare a Guvernului României în soluţionarea problemelor personalului din penitenciare”. 

  

Potrivit unui comunicat de presă, calendarul acţiunilor de protest include petiţii, refuz de efectuare a orelor suplimentare, proteste în stradă, pichetări, acţiuni în justiţie şi plângeri penale.

În ceea ce priveşte acţiunile de protest, sindicaliştii spun că în perioada 1 - 10 august vor notifica conducerile penitenciarelor referitor la refuzul de efectuare a orelor suplimentare, vor adresa solicitări de plată a orelor suplimentare restante, ca punct de plecare formal în procedura de recuperare pe cale judiciară a acestora şi vor formula plângeri prealabile din partea tuturor sindicatelor membre în numele membrilor de sindicat pentru modificarea ordinelor şi dispoziţiilor ilegale în materia plătii orelor suplimentare şi a împuternicirilor.

Sindicaliştii cer, între altele, condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, încetarea abuzului asupra pensionarilor precum şi plata integrală a orelor suplimentare curente. 

Grevă japoneză pe 10 august

Conform calendarului protestelor, pe 6 august sindicaliştii cer audienţe directorului general al Administraţiei Nationa  Naţionale a Penitenciare şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, într-o ultima încercare de rezolvare pe calea dialogului a revendicărilor. 

Pe 10 august este programată o grevă japoneză, iar în 19 august organizează greva prin exces de zel la accesul în penitenciare şi la alte activităţi care, deşi nu afectează drepturile deţinuţilor, pot duce la blocarea penitenciarelor.

În perioada  27 august – 27 septembrie va avea loc pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajaţi în uniformă. 

Între 1 şi 10 septembrie 2018 va avea loc depunerea unor acţiuni în instanţă şi a unor plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre, iar pentru 3 octombrie anunţă miting în uniformă la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu marş de protest între cele două instituţii, în timp ce din octombrie forma de protest va fi refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a misiunilor. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite