Sibiu: Muncitor transportat la spital după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc în construcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor a fost transportat la spital, luni seară, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc aflat în construcţie, în municipiul Sibiu. El a căzut până la nivelul etajului unu, suferind mai multe fracturi şi fiind în stare destul de gravă.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu, un echipaj de tip C2 a intervenit, luni seară, pe Calea Guşteriţei din Sibiu, în zona şantierului de lângă fostul hotel Libra, unde un muncitor a căzut de la etajul 4 al unui bloc aflat în construcţie.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a căzut în interiorul blocului, până la nivelul etajului 1. El a suferit un traumatism cranian, fractură deschisă la mâna stângă în zona articulaţiilor cotului, fracturi multiple ale piciorului drept în zona femurului şi fractură cu deplasare a bazinului.

Pacientul era conştient, dar în stare destul de gravă din cauza multiplelor traumatisme suferite, el fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite