Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: Apelurile la 112 sunt preluate, în medie, în 3,68 de secunde. Numărul apelurilor false la 112 a scăzut în ultimii ani

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: Apelurile la 112 sunt preluate, în medie, în 3,68 de secunde. Numărul apelurilor false la 112 a scăzut în ultimii ani

Numărul de apeluri false la 112 a scăzut cu 25%

Apelurile la 112 sunt preluate, în medie, în 3,68 secunde, iar localizarea apelanţilor nu este posibilă în doar 2% din cazuri, se arată într-un comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). De asemenea, potrivit STS, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu 25%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie (sub 10 secunde) şi o acurateţe sporită în localizarea apelanţilor la numărul unic de urgenţă 112, informează STS într-un comunicat.

STS precizează că timpul mediu de reacţie este de 3,68 secunde şi este înregistrat în cazul a 94,63% dintre apelurile la numărul 112.

În ce priveşte localizarea apelanţilor, doar în 2% dintre cazuri ea nu este posibilă, acurateţea localizării fiind de 97,20% pentru reţelele de telefonie fixă şi de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă.

În România, atât folosirea numărului 112, cât şi localizarea apelantului funcţionează şi în roaming. 

România este una dintre puţinele ţări membre ale Uniunii Europene în care 112 este număr unic de urgenţă.

STS mai precizează că, în urma campaniilor de educare şi informare pe care le-a desfăşurat, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 25% şi se situează la circa 65 de procente, înscriindu-se în media înregistrată şi în statele europene cu tradiţie în domeniu.

Comisia Europeană a făcut apel la toate statele membre să îşi intensifice eforturile în vederea unei mai bune localizări a apelanţilor şi pentru facilitarea accesului la numărul unic de urgenţă 112 a persoanelor cu dizabilităţi.

România face parte dintre cele cinci state membre care reprezintă exemple de bună practică în termen de furnizare a datelor necesare pentru analiza sistemului, se mai arată în comunicatul STS.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările