Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de bani. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de afaceri.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Astfel, judecătorii au admis cererea procurorilor de majorare a pedepsei date de instanţa inferioară. Tribunalul Bucureşti îl condamnase la 5 ani de închisoare cu executare. 

Magistraţii au respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice făcută de Dan Voiculescu, din infracţiunea de spălare a banilor în infracţiunea de tăinuire.
 

Totodată, lui Voiculescu i-au fost interzise mai multe drepturi civile pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale: drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.

De asemenea, magistraţii au decis să-i confişte omului de afaceri imobilul pe care acesta îl deţine în strada Gîrlei (sediul Antenei 3), dar şi un teren de 3.000 de metri pătraţi din sectorul 1 şi sediul firmei Grivco.

Totodată, instanţa a decis confiscarea a câte 2,9 milioane de lei de la Camelia si Corina Voiculescu, fiicele mogulului, reprezentând contravaloarea donaţiilor în acţiuni ale ICA făcute de Dan Voiculescu, dar şi a sumelor din chiria Romtelecom: peste 3 milioane de euro.

Judecătorii au mai dispus confiscarea specială a 3 milioane de dolari din conturile lui Voiculescu, dar şi identificarea tuturor bunurilor ce aparţin familiei.

În plus, magistraţii au pus sechestru pe terenul acestuia din şoseaua Bucureşti-Ploieşti numărul 25, dar şi pe cel din şoseaua Kiseleff.

Ce pedepse au primit ceilalţi inculpaţi din dosarul „ICA”:

Corneliu Popa a primit 8 ani de închisoare.

Cătălin Sandu Jean va sta după gratii 6 ani. Instanţa a mai hotărât punerea sub sechestru a locuinţei acestuia din Bulevardul Decebal.

Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Magistraţii au mai decis să-i pună nutriţionistului casele sub sechestru.

La aflarea sentinţei, acesta a declarat „am avut mare încredere în acest tânăr complet, dar acum sunt absolut dezamăgit. Cred ca adevărul va ieşi la suprafaţă mai devreme sau mai târziu. Este o sentinţă nedreaptă. Sunt liniştit, împăcat şi absolut nevinovat. Pivatizarea ICA a fost una dintre privatizările de succes. Ce mi s-a întâmplat mie nu aş dori să i se întâmple niciunui român. Voi merge la puşcărie, mă bucur că familia mă înţelege, ei ştiu cine sunt şi ştiu şi alţii cine sunt. Cel mai importat pentru mine este că sunt nevinovat”. Acesta a mai adăugat că „nu port niciun pic de pică completului de judecată. Vă rog să mă credeţi că vi-o spun cu toată onestitatea şi cu toată smerenia: eu i-am iertat pe toţi.”

La rândul său, avocatul lui Mencinicopschi a declarat că „până în ultima clipă am sperat într-o decizie de achitare. Domnul profesor Mencinicopschi a reuşit să aibă o casă modestă cu mansardă. Din câte ştiu, în acest moment familia nu are nicio altă variantă şi riscă să ajungă în stradă”. 

De altfel, Mencinicopschi a explicat că în casa în care locuieşte şi care are trei dormitoare, au stat trei familii. Mai exact, el cu soţia au locuit într-o camera, fiica cu soţul ei într-o altă cameră, iar a treia cameră a fost ocupată de socrii acestuia.

Fostul ministru Sorin Pantiş a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Instanţa a dispus şi menţinerea sechestrului pe mai multe bunuri aparţinând fostului ministru al Telecomunicaţiilor: un teren de 500 de metri pătraţi, din str. Austrului (Bucureşti), un apartament din str. Tuzla (Bucureşti), precum şi părţile sociale deţinute de Pantiş la firmele Fintech Consulting SRL şi TLD Evolution SRL.

Imediat după pronunţarea sentinţei acesta a declarat: „Sunt pur şi simplu blocat, e ceva ce nu mi-am putut închipui că se poate întâmpla în societatea românească. Din punctul meu de vedere, eu nici nu am existat în acest caz. Este foarte clar, nu este un asasinat politic, este un asasinat economic şi politic. Constat ceea ce nu credeam că se poate întâmpla. Nu este vorba de domnul Dan Voiculescu, este clar vorba de Antene. Nu există prejudiciu”, a spus Pantiş la Antena 3.   

Vlad Săvulescu a primit 6 ani de închisoare. Instanţa a mai hotărât punerea sub sechestru a caselor acestuia. Este vorba de un imobil (teren + clădire) amplasat în Bucureşti, strada Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, cu valoare estimată de un milion de euro, precum şi un apartament din str. Avrig, estimat la circa 95.000 de euro.

Gheorghe Sin a primit 4 ani de închisoare, dar sentinţa i s-a suspendat. De asemenea, judecătorii i-au pus casele sub sechestru.

Constantin Baciu a fost condamnat la 4 ani cu suspendare.

Alexandru Petre a primit 3 ani cu suspendare.

Grigore Marinescu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.

Flavius Pop a primit 5 ani cu executare.

Ene Vica a fost condamnată la 3 ani cu suspendare. Instanţa a mai hotărât punerea caselor acestuia sub sechestru.

Măsuri pentru recuperarea prejudiciului

Pentru recuperarea prejudiciului, judecătorii au stabilit că DNA va colabora cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Banca Naţională a României, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Totodată, instanţa a dispus sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei care urmează să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu şi a fiicelor acestuia, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate. 

Prima oprire a condamnaţilor: în perioada de carantină

Potrivit legii, după ce vor fi încarceraţi, inculpaţii din dosarul „ICA” vor sta, timp de 21 de zile, într-o perioadă de carantină şi observare în care vor fi cazaţi în celule speciale. În această perioadă se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere.

De asemenea, în cele 21 de zile de carantină aceştia vor putea beneficia de vizite din partea familiei, respectiv soţiile şi rudele până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu toate acestea, ei nu vor avea voie să primească simultan mai multe persoane în vizită. Ei vor putea primi şi pachete.

La sfârşitul perioadei de carantină, o comisie a penitenciarului va stabili ce regim de detenţie vor executa cei 12 inculpaţi din dosarul „ICA”.

Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedepse mai mari de 3 ani, dar care nu depăşesc 13 ani.

În schimb, regimul semideschis se aplică iniţial deţinuţilor condamnaţi la pedepse mai mari de un an, dar care nu depăşesc 3 ani.

Cinci ani de închisoare pentru Dan Voiculescu în primă instanţă

Dan Voiculescu a fost condamnat, pe 26 septembrie 2013, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, decizie dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Tot atunci instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit aceleaşi decizii, Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare

Instanţa i-a condamnat la câte cinci ani de închisoare cu executare pe Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. 

Tergiversare de manual timp de aproape şase ani

Dosarul pivind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pe 4 decembrie 2008, la Tribunalul Bucureşti pentru a fi soluţionat de magistraţi. 

Ulterior, pe 3 martie 2009, cazul a fost mutat la Curtea Supremă, instanţă competentă să judece demnitari, după ce, pe 15 decembrie 2008, Dan Voiculescu a fost învestit în funcţia de senator. Cum situaţia devenise clară, pe 28 octombrie 2009, începe judecata dosarului, pentru ca pe 25 iunie 2012, cu puţin timp înainte ca judecătorii să pronunţe o primă decizie, cazul să fie mutat din nou la Tribunalul Bucureşti. Asta după ce Voiculescu şi-a dat demisia din Senat. 

La sfârşitul anului 2012, Dan Voiculescu devine din nou senator, iar Tribunalul Bucureşti decide să trimită din nou dosarul la Curtea Supremă.

Ce acuză DNA în privatizarea ICA

Preşedintele de onoare al Partidului Conservator este judecat pentru spălare de bani şi pentru că s-ar fi folosit de poziţia politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la un preţ mult mai mic decât cel real, prejudiciul fiind de 60 de milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului, „în perioada 1991-2003, inculpaţii au desfăşurat o serie de operaţiuni financiare şi comerciale frauduloase în scopul de a facilita adjudecarea prin licitaţie, de către Grivco SA (firma lui Dan Voiculescu), a pachetului de acţiuni deţinut de Administraţia Domeniului Statului la  ICA, la un preţ mult mai mic faţă de valoarea comercială reală, în condiţii discriminatorii, netransparente şi prin subevaluarea activelor şi a titlurilor de participare”, arătau procurorii la trimiterea în judecată a dosarului.

„Prin subevaluarea cu intenţie a terenurilor, construcţiilor şi a titlurilor de participare şi prin falsificarea documentaţiei acest pachet de acţiuni a fost achiziţionat cu suma de 104.730 de euro, în vreme ce valoarea reală era de 7,9 milioane de euro”, spun procurorii.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sediile Antena 3 şi Grivco, confiscate

Dan Voiculescu (67 de ani) a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. De asemenea, şi ceilalţi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „ICA” au fost duşi în arest. Curtea de Apel Bucureşti a dat, vineri, sentinţa definitivă în acest caz. Cu această ocazie, judecătorii au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu mai multe terenuri, dar şi imobilul în care se află postul Antena 3.

Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de bani. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de afaceri.

Cine este Dan Voiculescu. Cum s-a împărţit între politică şi afaceri unul dintre cei mai bogaţi români

Dan Voiculescu, fondatorul Partidul Conservator (Partidul Umanist Român în 1992), este un personaj controversat, care şi-a împărţit activitatea între afaceri şi lumea politică. A fost ales senator în trei legislaturi, iar în 2013 a renunţat la viaţa politică dându-şi demisia din Parlament.

Averea familiei Voiculescu este de 120 de milioane de euro. Din declaraţia de avere: Dan Voiculescu, un pensionar cu un apartament, dar cu conturi grase

Averea familiei lui Dan Voiculescu, care a primit astăzi sentinţa în dosarul ICA, este estimată la 120 de milioane de euro şi ocupă locul 24 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, publicat în toamna anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere însă, Voiculescu este un fost senator, cu o pensie lunară de 2.700 de lei, dar cu sume importante în conturi.

Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media

Printre jurnaliştii prezenţi la intrarea în clădirea unde se predase Dan Voiculescu, au fost şi câţiva dintre angajaţii săi. Pentru aceştia, 8 august 2014 va rămâne în istoriile personale ca o zi extrem de confuză.

Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu

Un fost expert al DNA, dat afară pentru grave abateri disciplinare a sărit în apărarea lui Dan Voiculescu în studiourile Antena 3. Dumitru Gheorgiu a fost demis din Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că divulga date secrete din dosare mediului politic, îşi urmărea colegii şi îi înregistra pe ascuns.

Avocaţii lui Voiculescu au făcut circ la Curtea de Apel. După 11 ore de audieri-maraton, procesul a fost amânat pentru mâine dimineaţă

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, luni, un nou termen al dosarului ICA, în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. Omul de afaceri a fost condamnat deja la 5 ani de închisoare în acest caz, dar a făcut recurs. După 11 ore de audieri judecătorii au decis să continue procesul marţi dimineaţă. Asta după ce au respins peste 40 de cereri venite din partea avocaţilor, dar şi audierea a 14 martori propuşi de apărare.

Capăt de linie în dosarul lui Dan Voiculescu. Luni este, cel mai probabil, ultimul termen al procesului

La cinci ani şi nouă luni de la trimiterea în judecată şi un periplu pe la trei instanţe din Capitală, dosarul „ICA”, în care Dan Voiculescu (67 de ani) a primit deja o condamnare de cinci ani de închisoare, a intrat pe ultima sută de metri, iar Curtea de Apel Bucureşti ar putea anunţa o decizie finală în acest caz chiar luni.

Instanţa: Dan Voiculescu, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni asupra martorilor. „Măsura este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor”

Măsura controlului judiciar, dispusă în dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de şantaj, vine ca urmare a gravităţii acuzaţiilor ce i se aduc omului de afaceri, dar şi pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, având în vedere că este judecat într-un alt dosar pentru fapte similare. Asta arată magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care au menţinut măsura impusă de procurorii anticorupţie.

SENTINŢĂ Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar şi nu scapă de vizitele la poliţie

Omul de afaceri Dan Voiculescu va continua să facă drumurile zilnice la poliţie, asta după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea acestuia de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii anticorupţie în noul dosar în care este acuzat de şantaj. Înainte de decizia instanţei, acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Ilfov, spunându-le jurnaliştilor că a venit „la datorie”.

Inculpatul Dan Voiculescu, ultimul cuvânt în dosarul privatizării ICA. O decizie, amânată până pe 4 august

Dan Voiculescu a declarat luni, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că ştie ce învinuiri îi sunt aduse în dosarul ICA, dar nu le recunoaşte. Cel care l-a dat de gol a fost un angajat al institutului, care a arătat rolul afaceristului în privatizarea ICA. Judecătorii au stabilit un nou termen în dosar: 4 august. Avocatul lui Voiculescu a anunţat că a cerut schimbarea încadrării juridice în tăinuire, fără a da alte detalii.

De ce vrea Voiculescu strămutarea procesului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti

Fostul senator Dan Voiculescu, judecat în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, încearcă să tergiverseze procesul prin noi stratageme. Voiculescu invocă lipsa de imparţailitate a magistraţilor desemnaţi să judece cazul.

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Omul de afaceri Dan Voiculescu a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că va înfiinţa o organizaţie nonguvernamentală de investigaţii care va avea ca obiect de activitate scoaterea la iveală atuturor activităţilor lui Traian Băsescu. Mai mult, acesta a ţinut să precizeze că în niciunul din dosarele în care este implicat nu există dovezi împotriva sa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite