Potrivit legii, Dan Voiculescu nu poate contesta din nou controlul judiciar. Judecătorii Curţii de Apel le cer ajutorul colegilor de la Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu este implicat într-un nou dosar de şantaj FOTO Marian Iliescu
Dan Voiculescu este implicat într-un nou dosar de şantaj FOTO Marian Iliescu

Magistratul care ia în discuţie contestaţia lui Dan Voiculescu împotriva controlului judiciar a decis, joi, să amâne luarea unei decizii până când Curtea Supremă va soluţiona o problemă de drept după ce Tribunalul Bucureşti a respins deja o dată cererea de ridicare a controlului judiciar, în dosarul în care mogulul este acuzat de şantaj.

UPDATE Magistratul care ar fi trebuit să soluţioneze contestaţia lui Dan Voiculescu împotriva controlului judiciar cere Curţii Supreme să spună dacă odată ce a fost soluţionată o plângere, aceasta mai poate fi atacată. Asta pentru că Tribunalul Bucureşti a dat deja o sentinţă pentru această cerere şi aceasta ar trebui să fie definitivă. 

În acest sens, judecătorul a decis să suspende judecarea contestaţiei până când Înalta Curte se va pronunţa pe această chestiune de drept.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a luat în discuţie marţi contestaţia avocaţilor lui Voiculescu împotriva controlului judiciar impus de anchetatori, în dosarul în care fondatorul PC este suspectat că a şantajat mai mulţi oameni de afaceri, decizia fiind amânată pentru joi.

Întrebat de ce a contestat măsura preventivă luată în cazul său, Dan Voiculescu spunea, la ieşirea de la CAB, că nu îl deranjează să se prezinte la instanţă sau în faţa procurorilor de fiecare dată când este chemat, dar este deranjat de faptul că trebuie să meargă în fiecare luni şi vineri la Poliţie şi că îl sună un poliţist să îl întrebe unde este şi ce face.

La termenul de marţi în acest caz, avocatul lui Voiculescu a avertizat că în cazul în care magistraţii vor menţine această măsură, ei se vor adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Acesta a arătat că astfel se încalcă unul dintre drepturile fundamentale, respectiv dreptul la liberă circulaţie atât prin interdicţia părăsirii ţării, cât şi prin obligaţiile impuse de această măsură, „în condiţiile în care nu au fost prezentate dovezi”.

La rândul lui, Voiculescu a explicat atunci că a contestat măsura controlului judiciar pentru că îl deranjează faptul că trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la Poliţie, iar zilnic este sunat de comisarul sau subcomisarul de la Ilfov pentru a preciza unde este şi ce face.

„Nu mai vreau să plec din ţară pentru că mi s-a dat peste cap concediul. Nu am contestat nici din cauza faptului că trebuie să ma prezint la tribunal sau la procurori. Mă deranjează doar că trebuie să vin în fiecare luni şi vineri la poliţie, mă sună comisarul sau subcomisarul de trei-patru ori pe zi să vadă unde sunt şi ce fac”, a precizat Voiculescu. 

Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Voiculescu

Pe 10 iulie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a măsurii controlului judiciar, dispusă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de şantaj.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei, că măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condiţiile în care este judecat pentru fapte similare.

Judecătorul menţionează că măsura preventivă dispusă de procurori este necesară pentru realizarea în bune condiţii a urmăririi penale, „care la acest moment se află în faza de debut, prin evitarea exercitării de influenţa sau presiuni din partea inculpatului asupra ..., în special a celor care lucrează în cadrul trustului I. G. (Intact Group, n.r.), de stopare a activităţii infracţionale a inculpatului şi prevenirea săvârşirii unor noi fapte penale de acelaşi gen".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând din 3 iulie, faţă de Dan Voiculescu, pentru „şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)".

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu „a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact - n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare".

Nicolae Palfi, Octavian Creţu şi Nelu Iordache, cei trei oameni de afaceri care ar fi fost şantajaţi

Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-ar fi dat lui Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă îi aparţin afaceristului.

Nicolae Palfi, Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, şi Nelu Iordache ar fi - potrivit unor surse judiciare - oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

Din probele administrate în acest dosar rezultă că, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

„Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3", mai arată DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorului şi nici să se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare, pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, respectiv şantajarea fostului administrator al RCS-RDS Ioan Bendei.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu află joi dacă rămâne sub control judiciar: „Îmi este frică de Dumnezeu şi de boală”

Dan Voiculescu află joi dacă rămâne sub control judiciar. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au luat, marţi, în discuţie contestaţia acestuia faţă de decizia prin care i-a fost menţinută această măsură şi au decis să amâne pentru joi luarea unei decizii în acest caz. Afaceristul este acuzat că ar fi ameninţat trei oameni de afaceri să încheie cu trusturile sale de presă contracte de publicitate.

Instanţa: Dan Voiculescu, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni asupra martorilor. „Măsura este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor”

Măsura controlului judiciar, dispusă în dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de şantaj, vine ca urmare a gravităţii acuzaţiilor ce i se aduc omului de afaceri, dar şi pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, având în vedere că este judecat într-un alt dosar pentru fapte similare. Asta arată magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care au menţinut măsura impusă de procurorii anticorupţie.

SENTINŢĂ Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar şi nu scapă de vizitele la poliţie

Omul de afaceri Dan Voiculescu va continua să facă drumurile zilnice la poliţie, asta după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea acestuia de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii anticorupţie în noul dosar în care este acuzat de şantaj. Înainte de decizia instanţei, acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Ilfov, spunându-le jurnaliştilor că a venit „la datorie”.

Inculpatul Dan Voiculescu, ultimul cuvânt în dosarul privatizării ICA. O decizie, amânată până pe 4 august

Dan Voiculescu a declarat luni, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că ştie ce învinuiri îi sunt aduse în dosarul ICA, dar nu le recunoaşte. Cel care l-a dat de gol a fost un angajat al institutului, care a arătat rolul afaceristului în privatizarea ICA. Judecătorii au stabilit un nou termen în dosar: 4 august. Avocatul lui Voiculescu a anunţat că a cerut schimbarea încadrării juridice în tăinuire, fără a da alte detalii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite