Sentinţă amânată în dosarul „Case pentru generali“. DNA cere închisoare cu executare pentru fostul ministru Corneliu Dobriţoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii Supreme vor da pe 4 mai sentinţa în dosarul în care fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi zece generali şi colonei au fost acuzaţi de cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false.

La ultimul termen de judecată al dosarului „Case pentru generali“, procurorii DNA cerut pedepse cu executare în regim privativ de libertate pentru inculpaţi, arătând că modalitatea de comitere a faptelor, perseverenţa şi calităţile inculpaţilor impun aceasta.

Procurorul DNA a declarat, luni, în faţa completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că, în motivarea achitării, instanţa de fond a arătat că garsoniera lui Corneliu Dobriţoiu nu fusese în fondul locativ al armatei, potrivit News.ro.

La rândul ei, Floarea Şerban ar fi primit ilegal casa pentru că deţinea alte două locuinţe în Bucureşti plus cea de serviciu, iar legea arată că nu poate fi cumpărată locuinţa de serviciu atâta vreme cât deţii şi altă casă în oraşul în care se ţi se dă locuinţa de serviciu.

“Pedepsele lui Dobriţoiu şi ale celorlalţi inculpaţi sunt mici. Instanţa a avut în vedere comportamentele bune ale inculpaţilor. Aceste aspecte nu îndreptăţeau instanţa să scadă pedepsele. Vorbim de comportamente fireşti în calitatea lor de militari, de asta sunt răsplătiţi prin avansarea în grad, dar nu constituie circumstanţe atenuante. Majoraţi pedepsele cu mult peste cuantumul minim! Modalitatea de comitere a faptelor, perseverenţa şi calităţile inculpaţilor impun stabilirea unor pedepse cu executare în regim privativ de libertate”, a susţinut procurorul în faţa celor cinci judecători de la ICCJ.

El a mai arătat că, în cazul acuzaţiilor de fals intelectual la adresa lui Corneliu Dobriţoiu şi Sergiu Medar, solicită constatarea intervenirii prescripţiei speciale, fiind depăşit termenul de zece ani.

Avocatul lui Corneliu Dobriţoiu a spus că probele fizice depuse de procurorii DNA, respectiv cele două contracte ale acestuia, au stat iniţial la baza a patru acuzaţii juridice. Pentru două dintre fapte, instanţa de fond a constatat intervenirea prescripţiei speciale, respectiv pentru faptele de fals intelectual şi fals în acte.

În ultimul cuvânt, inculpaţii au spus că se consideră nevinovaţi şi au cerut celor cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dispună achitarea lor.

Acuzaţiile DNA

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi zece generali şi colonei au fost trimişi în judecată, în septembrie 2013, în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false.

În martie 2015, Dobriţoiu a fost condamnat,  de ICCJ, la un an de închisoare cu suspendare, Francisc Radici şi Constantin Năstase au primit câte o pedeapsă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare, iar Floarea Şerban şi Traian Pigui au fost achitaţi, în dosarul "Case pentru generali".
 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite