Senatorul Andrei Volosevici demisionează din PNL: Partidul a decis că nu mai are nevoie de mine

Senatorul Andrei Volosevici demisionează din PNL: Partidul a decis că nu mai are nevoie de mine

Andrei Volosevici FOTO Dana Mihai

Senatorul PNL Andrei Volosevici şi-a anunţat, marţi, pe Facebook, intenţia de a demisiona din partid deoarece liberalii nu ar mai avea nevoie de ideile sale, el precizând totdată că intenţionează să-şi continue cariera politică.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Partidul Naţional Liberal a decis că nu mai are nevoie de mine, de ideile pe care le am şi de echipa mea, care în vara acestui an a ajutat la câştigarea alegerilor în Ploieşti. Având în vedere aceste aspecte, am decis ca mâine să îmi dau demisia din PNL, partid pe care nu am intenţionat vreodată să îl prejudiciez chiar dacă de multe ori am avut o altă opinie despre modul în care trebuie asumate funcţiile publice în administraţia locală”, a scris Andrei Volosevici.

El lasă de înţeles că îşi va duce mai departe activitatea în politică. ”Atâta timp cât sunt oameni care cred în mine şi care mi-au apreciat activitatea, cred ca le sunt dator sa continui”, a conchis Volosevici.

În luna septembrie, Volosevici a depus la Senat un proiect de lege care ar fi permis numirea în funcţiile de directori şi directori adjuncţi din ministere, instituţiile administraţiei centrale şi locale, a unor oameni numiţi direct de partide, fără concurs, pe baza "încrederii personale" şi "aprecierii" morale şi profesionale.

Liderul grupului PNL din Senat, Ion Popa a declarat, pe 9 septembrie, că grupul parlamentar nu îşi asumă şi nu va susţine propunerea legislativă semnată de senatorul PNL Andrei Volosevici.

A doua zi, Volosevici a anunţat că îşi va retrage proiectul din cauza controverselor iscate şi a lipsei de susţinere. ”Am ştiut de la început ca va fi un proiect controversat. În fapt, iniţiativa mea a vizat următoarele aspecte: romanii îşi votează aleşii la nivel local şi naţional în funcţie de programele pe care candidaţii le prezintă în campaniile electorale premergătoare fiecărui scrutin. Sunt, însă, foarte multe cazurile în care noii aleşi se lovesc de rezistenţa sau reaua credinţă a unora dintre conducătorii instituţiilor subordonate care, din diverse motive, refuză să ducă la îndeplinire obiectivele propuse. Cazurile sunt nenumărate în toată ţara şi sunt convins că mulţi dintre primarii nou-aleşi trăiesc fenomenul şi îl înţeleg foarte bine, unul din cazurile elocvente fiind chiar cel de la Ploieşti”, a argumentat Volosevici.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările