Toader sesizează Parchetul: Peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox chiar în sediul ANP

Toader sesizează Parchetul: Peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox chiar în sediul ANP

Tudorel Toader, ministrul justiţiei.

Secretele magistraţilor au fost trase la xerox chiar în clădirea în care este ţinută sub pază arhiva SIPA, fostul serviciu care aduna informaţii despre magistraţi, a afirmat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a adăugat că a reclamat la Parchet această situaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Justiţiei a susţinut că 3.000 de pagini din dosare au fost copiate chiar în sediul Administraţiei Penitenciarelor şi a reclamat la Parchet acestă situaţie.
   
„La ANP există xeroxul cu care au fost copiate cele peste 3000 de pagini şi care este sigilat. La ANP există condicile privind vizitatorii în arhivă. Am solicitat informaţii şi de la oficiul care eliberează certificatele ORNISS. Le-am primit şi îmi spune cine avea şi cine nu. Aceste informaţii se referă la diverşi, foşti, angajaţi sau neangajaţi ai MJ care azi se află în alte demnităţi sau chiar in Ministerul Justiţiei, dar care se află la adăpostul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat Tudorel Toader pentru Digi24.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, la începutul lunii iulie, că ştie că au existat "vizitatori" ai arhivei SIPA care nu deţineau certificate ORNISS şi că a trimis o adresă la ORNISS pentru a-i transmite numele acestora, aşteptând răspuns mai devreme de termenul legal de 30 de zile.

În 12 iulie, Tudorel Toader anunţa că a fost constituită componenţa Comisiei de inventariere a arhivei SIPA şi a fost ales preşedintele acesteia, dar nu a făcut publice numele lor, invocând că acestea nu sunt de interes public şi că este o "măsură de protecţie".

Hotărârea de Guvern privind arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA sau SIPA) a fost publicată la începutul lunii iunie în Monitorul Oficial, unul dintre articolele HG dând posibilitatea comisiei care se va ocupa de inventarierea şi predarea documentelor către Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau Arhivele Naţionale să predea informaţii către organele judiciare dacă acestea oferă motive pentru solicitarea lor în cazul unor proceduri judiciare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările