De ce n-a fost înmormântat Geo Saizescu pe aleea actorilor din Bellu? Sebastian Papaiani: “Nu a vrut Caramitru!”

De ce n-a fost înmormântat Geo Saizescu pe aleea actorilor din Bellu? Sebastian Papaiani: “Nu a vrut Caramitru!”

Regizorul Geo Saizescu a fost înmormântat cu salve de puşcă. El a fost decorat, în 2002, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad Cavaler. FOTO: Cristian Delcea

Regizorul Geo Saizescu, care a murit luni, la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat astăzi, la cimitirul Cernica. Cineastul a fost condus pe ultimul drum de familie şi de peste 100 de prieteni. A fost înhumat cu onoruri militare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înmormântarea lui Saizescu a arătat că breasla actorilor este divizată. Deşi toată lumea a crezut că regizorul lui „Păcală” îşi va dormi somnul de veci pe aleea actorilor din cimitirul Bellu, înhumarea a avut loc până la urmă la cimitirul de lângă mănăstirea Cernica. Sebastian Papaiani, prietenul de-o viaţă al lui Geo Saizescu, a fost cel mai vehement: „Nu a vrut Caramitru, domnule!”. Uniter (Uniunea Teatrală din România) este forul care decide cine are dreptul să fie înmormântat pe aleea actorilor din cimitirul Bellu, iar Ion Caramitru este preşedintele acestei uniuni. Papaiani a continuat: „Caramitru a zis că Geo Saizescu nu a fost actor. (n.r. – Geo Saizescu a avut roluri secundare în mai multe filme). Oricum, să mă ierte Guvernul şi SRI-ul şi toată lumea, dar aleea aia a actorilor a ajuns o groapă comună a actorilor. Acolo calcă oamenii pe morminte, nu mai e niciun respect”. Ion Caramitru nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

Traian Băsescu, preşedintele României, a trimis o coroană de flori la Teatrul Odeon, acolo unde corpul neînsufleţit al lui Geo Saizescu a fost depus pentru ultimele omagii. Coroane de flori au mai trimis preşedintele Senatului, Crin Antonescu, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, romancierul Dinu Săraru, dar şi Hotel Paradiso.

Cei doi Păcală

 

Omul care ne-a făcut să râdem

În cinematografia română, Geo Saizescu este un cineast singular prin consecvenţa cu care s-a consacrat comediei. El le-a lăsat românilor replici celebre, rostite cu har în filmele sale, precum "Fără poezie viaţa e pustiu" sau "... Chestii, socoteli". Printre cele mai savuroase comedii regizate de Saizescu se numără "Păcală" (1974), "Un surâs în plină vară" (1963), "Astă seară dansăm în familie" (1972) şi "Secretul lui Bachus" (1984). A regizat şi filmele "Doi vecini" (1959), "La Porţile Pământului" (1965), "Balul de sâmbătă seara" (1968), "Eu, tu şi Ovidiu" (1977), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Sosesc păsările călătoare" (1984), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Harababura" (1990), "Călătorie de neuitat" (1994). Cele mai recente pelicule ale sale sunt "Iubire elenă" (2010) şi "A doua şansă" (2011). La multe dintre peliculele pe care le-a regizat, Geo Saizescu a fost şi scenarist.

Filmul Păcală a reprezentat apogeul carierei regizorale a lui Geo Saizescu. Apărut în 1974, filmul a fost văzut în cinematografele României comuniste de aproape 15 milioane de oameni, aflându-se pe locul doi în topul filmelor româneşti cu cei mai mulţi spectatori plătitori din istorie. În 2006, Saizescu a regizat filmul Păcală se întoarce, fără acelaşi succes. Sebastian Papaiani (actorul principal din filmul Păcală) şi Denis Ştefan, (actorul principal din Păcală se întoarce) au fost prezenţi azi la înmormântarea regizorului. Actriţa Tora Vasilescu a adus şi ea un buchet de flori la mormântul lui Geo Saizescu. Cei doi au colaborat pentru filmul "Sosesc păsările călătoare", din 1984. "M-a lăsat să improvizez mult în acel film. Pentru el, actorii nu erau prestatori de servicii, erau creatori"

Complexul sentiment al prieteniei

Pe Sebastian Papaiani şi Geo Saizescu îi leagă o prietenie de o jumătate de secol. În urmă cu 50 de ani, cei doi debutau (primul ca actor, al doilea ca regizor) pe marile ecrane ale României. Sebastian Papaiani n-a avut puterea să privească de aproape înmormântarea prietenului său. A stat la câţiva zeci de metri depărtare, în cimitir, şi a plâns singur. 50 de ani de prietenie!

Sebastian Papaiani (77 de ani), singur cu gândurile şi cu tristeţea pierderii unui prieten.

Geo Saizescu a înfiinţat, după Revoluţie, Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion. Aceasta se va numi de acum înainte Facultatea de Arte "Geo Saizescu".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările