Sebastian Ghiţă, prima reacţie după anularea ultimului mandat de arestare. Ce spune despre revenirea în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghita ilustratie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Sebastian Ghita ilustratie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat, la scurt timp după ce Curtea de Apel Ploieşti a revocat arestarea preventivă în lipsă că nu se va întoarce în România pentru că este vizat în continuare de persoane ce îi vor face dosare penale. „Oamenii aceştia îmi vor face rău în continuare şi îmi vor inventa doasare, îmi vor ameninţa familia, să nu credeţi că s-a terminat”, a declarat fostul deputat PSD.

„Judecătorii au avut răbdare în toţi aceşti ani, cred că 5, au văzut petrecându-se în faţa lor evenimente tragice, unele hilare. Ce pot să spun? Cred ar trebui să mă bucur pentru că poate odată şi o dată cu astfel de decizii societatea reuşeşte să se aşeze. Cred că toţi suntem hotărâţi să respectăm deciziile judecătorilor şi hotărârile din justiţie când acestea nu mai sunt influenţate de probe şi de dosare falsificate, sau întâmplări care nu-şi au locul într-un stat de drept. Trebuie găsită o soluţie ca acest război româno-român să înceteze, ne facem rău în afară, ne bălăcărim şi ne scuipăm şi ne înjurăm unii pe alţii cu o energie demnă de alte cauze, mai mari. (...) Cred că importat este decât cine va plăti este să facem cum să nu se mai întâmple, cum să nu le mai fie frică oamenilor că sunt arestaţi ca pe vremea comuniştilor cu trei martori pricopsiţi, cum să reuşească oamenii să-şi facă activităţi economice fără să fie suspectaţi că sunt un grup infracţional organizat”, a declarat Sebastian Ghiţă, la România TV.

Ghiţă a subliniat că nu se va întoarce în România chiar dacă instanţa i-a revocat mandatul de arestare preventivă în lipsă.

„Nu cred că această saga juridică s-a terminat (întrebat dacă va veni în România, n.r.) (...) Oamenii aceştia îmi vor face rău în continuare şi îmi vor inventa doasare, îmi vor ameninţa familia, să nu credeţi că s-a terminat. Doar am reuşti să dovedesc împreună cu avocaţii mei şi în acest ultim dosar că probele falisficate i-au făcut pe nilte judecători curajoşi să dea o decizie corectă”, a explicat Ghiţă.

Curtea de Apel Ploieşti a decis joi 7 martie să revoce mandatul de arestare în lipsă emis pe numele lui Sebastian Ghiţă în decembrie 2016, atunci când a fugit din ţară. Este ultima măsură preventivă care l-ar împiedica pe fostul deputat să revină în România.

Sebastian Ghiţă a reuşit să scape în doi ani de la fuga din România de cinci mandate de arestare preventivă cerute de procurorii DNA din Ploieşti. Rând pe rând, atât instanţele de judecată din Prahova, dar şi Curtea Supremă au anulat măsurile preventive care l-ar fi trimis pe fostul deputat în spatele gratiilor.

Acesta rămâne să afle acum deciziile în dosarele de corupţie care se află în diferite stadii de judecată. Într-una dintre cauze a fost deja achitat pe fond.

DNA Ploieşti a cerut arestarea preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă în cele cinci dosare în care avea calitatea de inculpat:

- Dosarul Hidro Prahova, în care acesta este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi de fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

-  Dosarul Asesoft, în care Ghiţă a fost trimis în judecată alături de fostul edil al Ploieştiului, Iulian Bădescu. Procurorii susţineau că la instigarea lui Sebastian Ghiţă, Bădescu a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti,  o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei.

- Dosarul în care a fost trimis în judecată (şi achitat pe fond) alături de fostul şef al Poliţiei Prahova, Viorel Dosaru. În această cazuză, Sebastian Ghiţă a fost acuzat de dare de mita, cumparare de influenta, spalare de bani, santaj, doua infractiuni de folosire de informatii care nu sunt destinate publicitatii si conducere fara permis

- Dosarul ”Ponta-Blair”, în care Sebastian Ghiţă este acuzat că ar fi plătit vizita în România a fostului premier britanic. În schimbul acestui serviciu care îl avantaja pe Victor Ponta în campania pentru alegerile prezidenţiale, Ghiţă a primit un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaţilor.

- Dosarul Teamnet, ultimul deschis de DNA Ploieşti după fuga din ţară a lui Sebastian Ghiţă,  în care este vizat fostul deputat. Procurorii susţin că există suspiciuni că acesta ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la diverse firme IT pentru ca acestea să obţină contracte cu statul. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite