Se caută autorii morali pentru crima de la metrou: Poliţia şi sistemul 112, investigate

Se caută
autorii morali pentru crima de la metrou: Poliţia şi sistemul 112, investigate

Magdalena Şerban, cercetată pentru omor şi tentativă de omor, a fost surprinsă de camerele de vederi de la metrou

Anchete Crima de la metrou ar fi putut fi prevenită. Asta susţine tatăl primei victime din staţia Costin Georgian, care arată că atunci când a sunat la 112 operatoarea l-a trimis să vorbească cu poliţistul de la staţia de metrou în loc să-l direcţioneze către o secţie de poliţie. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a sesizat Parchetul Militar în acest caz.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cutremur în Ministerul de Interne după crima de la metrou comisă de Magdalena Şerban (36 de ani) care a împins fără motiv două tinere în faţa trenului pe una reuşind să o ucidă. La Poliţia Capitalei, dar şi la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care gestionează sistemul de urgenţă 112, au fost declanşate anchete pentru a se stabili dacă oamenii legii au acţionat corect. Asta pentru că

între momentul sesizării la 112 a primului incident, de la staţia de metrou Costin Georgian, în care o tânără a reuşit să scape cu viaţă ca prin minune după ce a fost împinsă pe linia de metrou, şi cel de-al doilea, de la staţia Dristor 1, soldat cu moartea altei tinere, s-au scurs aproape 3 ore, timp în care criminala a umblat liberă, nefiind căutată de poliţişti.

Tatăl primei victime a Magdalenei Şerban, care a reuşit să scape cu viaţă, spune că dacă poliţiştii şi-ar fi făcut treaba, criminala nu ar mai fi apucat să-şi ducă planul până la capăt iar cea de-a doua victimă a ei ar fi trăit astăzi.

Filmul incidentelor

Primul incident, cel din staţia de metrou Costin Georgian, s-a produs marţi, la ora 15.34, tentativa de omor fiind reclamată la 112 de către tatăl victimei la ora 16.31. Operatoarea 112 nu a sesizat mai departe Poliţia Capitalei, pe motiv că incidentul se consumase deja şi nu mai implica urgenţa. Surprizător, bărbatul şi fiica sa au fost sfătuiţi de aceeaşi operatoare să meargă la staţia Costin Georgian, unde se produsese incidentul, pentru a lua legătura cu Serviciu de Poliţie Metrou.

Ce s-a întâmplat mai departe, relatează chiar şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Dragoş Nicu:  „La dispeceratul Poliţiei Capitalei nu a fost primit niciun apel la 112 prin care să se anunţe incidentul de la Costin Georgian. Fata agresată şi tatăl acesteia s-au prezentat în jurul orei 16.45 la casiera din staţia de metrou Costin Georgian, aceasta apelând Poliţia Transporturi, care i-a transmis angajatei să-i îndrume pe cei doi la sediul de la Piaţa Unirii, unde au ajuns la puţin după ora 17.00“.

În momentul acela, poliţistul de la grupa operativă a Poliţiei Transporturi discuta cu o femeie care reclama că şi-a pierdut poşeta. Aşa s-a pierdut timp preţios.

„Am stat ca să-mi ia declaraţia, pentru că în faţa mea era o doamnă cu un copil, îi spunea poliţistului că şi-a uitat geanta. Poliţistul a venit şi ne-a întrebat, i-am spus că fata a fost împinsă în faţa metroului. Nu a crezut din prima. Trebuia să-i ia declaraţia doamnei. În jurul orei 19.00 am putut da declaraţii“, a declarat tatăl primei victime.

După ce a luat declaraţiile, poliţistul a accesat imaginile stocate de serverele sistemului de monitorizare video de la metrou. Timp de 40 de minute, acesta, împreună victima şi tatăl său, au vizionat imaginile pentru a le indentifica pe cele care au surprins incidentul.

„Procedura a durat foarte mult pentru că au trebuit analizate imagini video de pe toate camerele de supraveghere din staţie până la găsirea celor în care a fost surprins momentul agresiunii. În staţia Costin Georgian sunt 22 de camera. Doar una a surprins incidentul“, a spus chestorul Dragoş Nicu.

La ora 19.56, Poliţia Capitalei era deja sesizată, prin 112, despre cel de-al doilea incident, din staţia de metrou Dristor 1, soldat cu moartea tinerei de 25 de ani. După ce s-au vizualizat şi imaginile de la Dristor poliţiştii şi-au dat seama că au de-a face cu una şi aceeaşi persoană, identificată, ulterior, ca fiind Magdalena Şerban.

Anchetă la Poliţia Capitalei şi la STS

Ministrul de Interne Carmen Dan a anunţat că a declanşat o anchetă internă care trebuie să stabilească dacă poliţiştii au acţionat corect şi dacă puteau preveni crima. Ministrul recunoaşte că au existat anumite „sincope“. „Am solicitat să mi se prezinte situaţia intervenţiei şi derularea procedurilor specifice, aşa cum s-au derulat în mod cronologic.... se cunoaşte deja că a fost o oarecare sincopă după apelul la 112“, a spus Carmen Dan.

Şi STS a declanşat o anchetă. Serviciul care gestionează sistemul 112 a sesizat Parchetul Militar, care trebuie să stabilească dacă operatoarea care a preluat apelul care sesiza tentativa de omor a încălcat procedurile atunci când a decis să nu  direcţioneze cazul către Poliţia Capitalei. „Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a sesizat parchetul militar în vederea efectuării cercetărilor ce se impun privind eventualele încălcări ale legii de către operatoarea 112 care a procesat cazul“, precizează STS.

Cum funcţionează sistemul 112

Operatoarele de la 112 care recepţioneaz ă apelurile solicitanţilor mai întâi identifică datele apelanţilor cu ajutorului sistemului. În acelaşi timp, prin triangulaţie, este identificat locul din care s-a sunat. Pentru că nu orice apel la 112 poate fi o urgenţă, operatoarele triază apelurile în funcţie de gravitatea situaţiei. Ulterior, apelantul ar trebui direcţionat către dispeceratul unităţii de urgenţă (poliţie, ISU, Ambulanţă etc.) cel mai apropiat de zona în care s-a produs incidentul.

Criminala, expertizată psihiatric

Experţii susţin că mai era o modalitate prin care crima de la metrou ar fi putut fi prevenită. Magdalena Şerban este suspectată de afecţiuni psihice, chiar familia acesteia încercând să o interneze, fără succes însă. Dacă ar fi beneficiat de tratament de specialitate într-o unitate medicală, poate că femeia nu ar mai fi ajuns o criminală. Arestată pentru 30 de zile, pentru omor şi tentativă de omor, Magdalena Şerban a fost transferată, joi, din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava, unde va fi supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii omorului. „Crima ar fi putut fi prevenită dacă femeia ar fi fost internată pentru afecţiuni psihice, aşa cum a spus chiar mama ei. Este un comportament tipic. După cum a declarat familia, suferise o depresie puternică, pentru că fusese umilită de o altă femeie în Spania, unde mersese la lucru. De altfel, se vedea că are probleme psihice şi după postările ei pe Facebook. A făcut o fixaţie pentru femeile care semănau, cumva, cu cea care a chinuit-o şi a vrut să le pedepsească. De aici faptele ei“, a explicat, pentru „Adevărul“, expertul criminolog Dan Antonescu.

Panouri de siguranţă la metrou

Crima de la metrou forţează autorităţile să caute soluţii pentru a împiedica incidente similare. Ministrul Transporturilor a anunţat ieri că va lua măsuri de siguranţă în staţiile de metrou. Alte soluţii avansate ar fi reducerea vitezei trenurilor la intrarea în staţii, dar Metrorex a explicat că acest lucru nu este posibil, motivele ţinând de „siguranţa călătorului, distanţa de frânare, şi intervalele de circulaţie“.

Te-ar putea interesa şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările