Se caută 11.000 de poliţişti! Cum are de gând MAI să găsească persoanele potrivite să ocupe posturile vacante

Se caută 11.000 de poliţişti! Cum are de gând MAI să găsească persoanele potrivite să ocupe posturile vacante

Ministerul de Interne are peste 11.000 de posturi vacante FOTO Mediafax

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are peste 11.000 de posturi vacante, iar pentru a putea ocupa măcar o partea dintre acestea, toţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ ale MAI vor fi angajaţi. Mai mult, începând din acest an, numărul de locuri disponibile în aceste instituţii va ajunge la 2.433 de locuri, cu aproximativ 1.000 mai mult faţă de promoţia din acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În prezent, structurile MAI se confruntă cu un deficit ridicat de personal, care s-a accentuat odată cu intrarea în vigoare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat şi a ajuns la peste 11.000 de posturi vacante. Numai de la începutul anului până în prezent au ieşit/ plecat din sistem peste 1.000 de angajaţi”, potrivit unui răspuns al Ministerului de Interne pentru Agerpres.

Una dintre măsurile care vor fi luare pentru reducerea acestui deficit îi vizează pe tineri. Mai exact, oficialii din Ministerul de Interne au anunţat că vor mări până la capacitatea maximă cifra de de şcolarizare a instituţiilor de învăţământ ale ministerului, adică până la 2.433 de locuri, cu aproximativ 1.000 mai mult faţă de promoţia din acest an.
 
„Efectele majorării cifrei de şcolarizare vor fi însă vizibile peste doi - trei ani”, potrivit sursei citate.

Aceştia au mai precizat că în luna iulie va fi încadrată la termen întreaga promoţie 2016 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ ale MAI - 1.455 de agenţi, subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri.
 
„O altă măsură prevede valorificarea resursei umane deja existentă şi profesionalizată la nivelul instituţiei. În prezent, se derulează concursurile de trecere în corpul ofiţerilor a 1.000 de agenţi şi subofiţeri cu studii superioare, fiind înscrişi până acum peste 8.700 de candidaţi. La nivelul MAI sunt peste 36.000 de agenţi/ subofiţeri cu studii superioare”,au precizat oficialii ministerului.

Concursuri pentru personalul disponibilizat

Mai mult, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea a circa 2.500 de posturi prin reîncadrarea personalului care a fost disponibilizat sau care a ieşit din sistem în anii anteriori din motive neimputabile, precum şi încadrarea din sursă externă. 

„Totodată, se are în vedere angajarea prin concurs a 300 - 500 de specialişti, în domenii precum IT&C, financiar, psihologie, medicină. Toate aceste măsuri au fost previzionate cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate instituţiei, prin bugetul de stat pentru anul 2016'', se mai arată în răspunsul Ministerului Afacerilor Interne.

Testele medicale, psihologice şi fizice, eliminatorii pentru candidaţii din sursă externă
 
Referitor la încadrarea din sursă externă, pentru dobândirea statutului de poliţist candidaţii vor fi supuşi testelor eliminatorii, respectiv medicale, psihologice şi fizice, însă vor fi testaţi şi dacă au cunoştinţe privind cadrul legal specific, în aceleaşi condiţii de organizare a concursurilor de trecere în corpul ofiţerilor. 

Cei admişi vor urma programe intensive de formare iniţială - teoretice în instituţiile de învăţământ ale Ministerului de Interne şi practice la locul de muncă, alături de tutori profesionali, iar după o perioadă de 6 luni vor fi examinaţi în vederea definitivării în profesie.
 
Reprezentanţii Ministerului de Interne reamintesc că pe 25 februarie a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează legea privind Statutul Poliţistului. Aceasta prevede, printre altele, că funcţiile de execuţie vacante pot fi ocupate, prin concurs sau examen după caz, de foşti poliţişti, inclusiv dintre cei disponibilizaţi, care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
 
„Prin acest act normativ se instituie, totodată, posibilitatea reîncadrării în funcţie a foştilor poliţişti care au încetat raporturile de serviciu la cerere, prin demisie, prin numirea într-o altă funcţie publică ori după pierderea capacităţii de muncă, dar pe care între timp şi-au recăpătat-o. Totodată, ordonanţa prevede că raporturile de serviciu ale poliţiştilor încadraţi direct ori reîncadraţi nu pot fi modificate prin delegare, detaşare, mutare şi transfer, timp de cel puţin trei ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii”, au mai precizat reprezentanţii Ministerului de Interne.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările