Şi care, în caz de declanşare a unor operaţiuni militare efective, s-ar putea deschide spre abordări diferite, poate chiar contradictorii. Iată de ce aştept cu extrem de mult interes analiza pe care noii miniştri de la Externe şi Apărare o vor prezenta în CSAT. Împreună cu considerentele sintetizate de agenţiile noastre de informaţii în analiza lor de risc. Mai bine spus „de riscuri“, căci vor fi multe şi pe termen îndelungat.

Ce avem acum, în mod absolut cert, este un acord între toate puterile relevante din spaţiului euro-atlantic: situaţia din Strâmtoarea Ormuz nu trebuie lăsată să se degradeze căci episoade individuale cum ar fi confiscarea de tancuri petroliere pot duce la reaţii rapide, exclusiv naţionale şi care să declanşeze un conflict armat distrugător.

Opţiunile României:

1. Operaţiunea SENTINEL

Americanii şi-au propus formarea unei coaliţii internaţionale, pe care au botezat-o Sentinel, „care să le permită naţiunilor să ofere escortă propriilor lor nave comerciale, cu avantajul cooperării între naţiunile participante pentru coordonarea şi creşterea nivelului de informaţie şi supraveghere a domeniului maritim“, aşa cum se precizează în comunicatul celor de la US Central Command. Precizând însă foarte clar că SUA nu doresc să rămâne singura putere militară care să joace rolul de santinelă în zonă, în acest sens chemând la formarea unei coaliţii: „SUA s-au angajat în susţinerea acestei iniţiative, dar, pentru ca ea să reuşească, vor fi necesare contribuţii şi leadership de la parteneri regionali şi internaţionali... Oficiali americani vor continua să-şi coordoneze eforturile cu aliaţii şi partenerii din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu în ce priveşte detaliile şi capacităţile cerute pentru ca Operaţiunea SENTINEL să asigure libertatea de navigaţie în regiune şi proteja traseele vitale pentru navigaţie“. Avem şi o declaraţie de intenţii asemănătoare venită din partea CENTCOM (Comandamentul central american pentru operaţiunile din Orientul Mijlociu; dar atenţie maximă la extinderea teritoriului de operaţiuni căci, astfel, se creează o line comună de operaţiuni cu întreaga Flotă americană din Oceanul Indian: „Operaţiunea SENTINEL are ca obiectiv promovarea stabilităţii maritime, garantarea securităţii navigaţiei în zonă şi dezamorsarea tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz, Strâmtoarea Bab el Mandeb şi în Golful Oman“.

Interesant, promiţător, dar încă departe de ceea ce vrea Trump, adică o aliniere a principalelor forţe militare occidentale, plus câţiva dintre aliaţii tradiţionali, plus ţările mici dependente de deciziile de la Washington, exact pe modelul folosit în Irak. Este esenţial, pentru credibilitatea misiunii acesteia proiectate acum în Golf, ca Trump să poată arăta lumii că întreaga lume civilizată s-a coalizat pentru a strivi sub călcăiul de fier capul şarpelui viclean şi potenţial ucigaş care este Iranul. La modul ideal,  „întreaga lume“, ar trebui să însemne toţi aliaţii europeni din NATO, aliniaţi în ordine de bătaie ca pe timpurile cele bune în care americanii coordonau un show în care se demonstra cel mai bine cine este adevăratul lider de drept al lumii libere.

Problema imediată este că, cel puţin în acest moment, nu a apărut încă entuziasmul previzionat de liderii de la Washington. Poate din cauza amintirilor greu de uitat ale unor operaţiuni similare din Afganistan, Irak sau Siria, cu rezultatele nefericite pe care le ştim atât de bine. Cumulând costuri inacceptabil de mari în vieţi umane, cheltuieli uriaşe care au grevat şi grevează pentru decenii economiile naţionale ale diverselor ţări aliate cu lipsa de relevanţă a rezultatelor obţinute, absolut disproporţionate, la modul negativ, în raport cu obiectivele eroice asumate iniţial.

Lăsând în urmă două efecte foarte serioase: pe de o parte, au contribuit în mod esenţial la continuarea şi amplificarea exponenţială a conflictelor inter-comunitare pe bază religioasă în toată zona extinsă a Orientului Apropiat şi, în paralel, alimentând ura faţă de ocupantul occidental, tema recurentă a predicilor islamiştilor radicali.

2. Operaţiunea europeană de protecţie maritimă în Golf

Este proiectul care lansat de Jeremy Hunt, fostul ministru de Externem carem pe 12 iulie, în Camera Comunelor, şi-a chemat colegii din UE să formeze ceea ce a numit „European-led maritime force“, total distinctă de ceea ce vor să facă americanii cu operaţiunea SENTINEL căci, a argumentat el, dacă o asemenea forţă ar fi pusă sub comandament NATO, ar fi percepută drept un act direct de ostilitate şi nu drept „o forţă de protecţie“. Dacă se mai poate vorbi despre „soft power“ în situaţia de acum vom vedea. Interesant va fi ce va face guvernul condus de Boris Johnson care ştie că doar sprijinul american va mai putea atenia efectele dezastruoase ale unui BREXIT sălbatic. Drept care este extrem de posibil să abandoneze iniţiativa predecesorului său (aflată deja la nivel de discuţii foarte avansate cu Franţa, Germania, Italia şi Danemarca, ţări care şi-au exprimat un interes direct). Cei care susţin în continuare ideea arată că doar în acest mod o operaţiune în Golf ar putea primi o oarecare legitimare internaţională, ideea centrală fiind de a a construi totul ca pe o acţiune sub mandat al UE. Aceasta ar fi perspectiva dacă, în final, europenii (să vedem exact câte ţări anume) se vor uni solicitând aplicarea art.44 din Tratat.

Ghemul de probleme este deosebit de complicat şi are o relevanţă extrem de importantă pentru alianţele viitoare şi desenarea raporturilor de forţă globale.

Discuţia vizează, pe fond, capacitatea puterilor aliate din spaţiul euro-atlantic de a continua să acţioneze împreună pentru a răspunde la o ameninţare majoră sau, dimpotrivă, s-ar putea să vedem cum se formulează primul răspuns important european din cadrul Iniţiativei Europene de Intervenţie. Desfăcându-se de subordonarea faţă de americani şi asumând teribil de dificila misiune de a juca complet independent, arătând astfel că există mijloacele necesare cu care Europa, la nevoie, să asigure o proiecţie integrală de forţe la mare distanţă.

Pe de altă parte, europenii vor demonstra că nu sunt gata să abandoneze Acordul nuclear cu Iranul şi, în consecinţă, vor continua să perfecţioneze mecanismul financiar pentru a ocoli sancţiunile americane, un fel de troc perfecţionat despre care surse de la Bruxelles spun că ar foarte aproape de a începe să fie aplicat în practică.

Iar dacă se va continua această încercare de a se găsi soluţii separate, multe ţări mici vor fi silite să formuleze opţiuni naţionale care să le ducă într-o coaliţe sau alta, ceea ce ar putea fi începutul real al unei crize cu consecinţe catastrofale.

În ceea ce priveşte România, decizia noastră va trebui să precizeze tipul de operaţiuni la care dorim să participăm şi mandatul încredinţat navelor noastre în funcţie de diversele scenarii de conflict posibile. Este clar că nu avem cu ce anume să participăm la nivelul de „categorii de forţe“ adecvate unor asemenea operaţiuni, adică marină, aviaţie şi rachete. Ne rămân opţiunile de aşa numitele „operaţiuni de nişă“ în marginea sau în sprijinul navelor principale de escortă. Pentru noi poate fi extrem de interesantă varianta principală de lucru pregătită de programatorii europeni pentru această etapă a operaţiunilor: nu escortarea unor convoaie de petroliere (costurile ar fi enorme), ci de amplasare la bordul acestora ar unor trupe de infanterie marină (dispunem şi noi de asemenea efective) pentru a răspunde unor eventuale tentative de infiltrare a forţelor inamice care să dorească să sechestreze petroliere. Putem contribui la deminarea unei părţi a coridoarelor maritime sau la protecţia cibernetică a spaţiului acoperit de activităţile coaliţiei.

Raţionamente valabile în scenariul minimal în care, încă, s-ar putea vorbi doar despre acţiuni stricte de răspuns la posibile agresiuni iraniene în coridorul naval.

Cealaltă perspectivă este a unui conflict masiv în care americanii vor putea folosi uriaşa lor forţă militară pentru sprijinirea coaliţei lor regionale sub culorile comune ale marilor lor aliaţi, saudiţii şi israelienii. Cu un final care poate duce oriunde dacă lucrurile se escaladează regional şi continental.