Scuze pentru Laszlo Tokes

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laszlo Tokes solicită scuze oficiale de la politicul românesc pentru Trianon. Îi prezint public scuze lui Laszlo Tokes pentru prostia unora de a-l fi trimis în Parlamentul European de unde să învenineze pe toată lumea cu privire la tratamentul inuman pe care România îl aplică minorităţii maghiare. Îi prezint scuze pentru că suntem atât de toleranţi.

Îi cer scuze lui Tokes pentru că îl lăsăm să arunce în continuare cu noroi în bunăvoinţa românească pe seama căreia a ajuns europarlamentar. Îi cer scuze pentru că trebuie să primească finanţare de la Budapesta pentru acţiunile anti-româneşti pentru că banii pe care îi ia de la Bruxelles în numele României nu sunt suficienţi pentru inflamarea spaţiului public şi propagarea iredentismului maghiar. Îi cer scuze lui Laszlo Tokes de asemenea că un jurnalist maghiar din Transilvania a descoperit cum a fost finanţat de către Budapesta printr-o reţea încurcată de ONG-uri şi fundaţii.

Pentru că românii s-au purtat ireproşabil, Laszlo Tokes nu poate prezenta acum dovezi de barbarie sau de crime împotriva minorităţii maghiare. Ne acuză oricum, dar ştiu că îl doare că nu are nicio probă, şi îi cer scuze pentru acest lucru

Îi cer scuze lui Laszlo Tokes pentru că armata română care a eliberat Budapesta de comunişti în 1919 s-a ocupat cu aprovizionarea populaţiei din Budapesta, mărturiile vremii arătând că li se acorda maghiarilor şi asistenţă medicală de către doctorii români din armată. Îi cer scuze lui Tokes că ulterior, Armata Română s-a retras paşnic şi a lăsat Ungaria în pace să-şi decidă propria soartă, toate acestea la scurt timp după ce România punea capăt unui rapt istoric al Transilvaniei de către Ungaria care a lăsat urme adânci de suferinţă în memoria poporului român. Dar pentru că românii s-au purtat atunci ireproşabil, Laszlo Tokes nu poate prezenta acum dovezi de barbarie sau de crime împotriva minorităţii maghiare. Ne acuză oricum, dar ştiu că îl doare că nu are nicio probă, şi îi cer scuze pentru acest lucru.

Îi cer scuze lui Laszlo Tokes că la incidentele de la Târgu Mureş din 1990, cetăţeanul bătut cu bestialitate pe care filmele propagandei maghiare l-au descris ca fiind un biet etnic maghiar torturat de sălbaticii de români era de fapt un sătean român din Ibăneşti, Mihăilă Cofariu, îmbrăcat întâmplător într-un pulovăr verde. Îi cer scuze lui Laszlo Tokes că maghiarul agresor al lui Cofariu, deşi identificat, a primit azil în Ungaria şi nu a mai fost găsit niciodată pentru a răspunde de faptele sale, în timp ce presa internaţională a vuit prin grija ”prietenilor” României cu privire la agresivitatea românească dovedită prin filmarea torturii lui Cofariu.

Îi cer scuze, în fine, lui Laszlo Tokes, pentru că, fiind mereu victimele extremismului maghiar, suntem trataţi ca şi cum am fi călăii. Pentru că avem mai puţine drepturi noi, ca majoritari, decât minoritatea. Pentru că am ajuns să fim vinovaţi că suntem români şi că vrem să ne păstrăm ţara întreagă. Dar chiar dacă îi cer scuze pentru toate aceste lucruri, nu le regret, pentru că aşa ne-am construit noi, românii, pe bunătate şi pe credinţa că dreptatea nu e din această lume. Îi cer aşadar scuze lui Laszlo Tokes că românii sunt atât de îngăduitori încât se lasă umiliţi în propria lor ţară, pe proprii lor bani, numai ca să fie bine şi să nu se ajungă la lucruri urâte. Pentru că aşa ne-au învăţat strămoşii noştri ca, pe cât putem, să întoarcem şi celălalt obraz. Ceea ce nu ştie Laszlo Tokes însă este că poporul român nu are decât doi obraji de pălmuit, şi deja îl biciuieşte şi pe al doilea de prea multă vreme...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite