„Scriitorul“ Cătălin Voicu a scăpat la mustaţă de puşcărie. Când ar putea să-şi revadă colegii de la Găeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul senator PSD Cătălin Voicu, autor a şase cărţi, a prins ultimul tren al liberării condiţionate, înainte ca Guvernul să suspende dreptul deţinuţilor de a li se scădea din pedeapsă câte 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică publicată. Cătălin Voicu ar putea să-şi revadă „colegii“ de la Penitenciarul Găeşti mai repede decât şi-ar dori, întrucât mai este judecat într-un dosar pentru abuz în serviciu.

Literatura de puşcărie a mai pierdut un exponent. Judecătorii Tribunalului Dâmboviţa l-au eliberat, sâmbătă, din penitenciar pe fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani închisoare pentru corupţie, respingând contestaţia procurorilor DNA la decizia de eliberare condiţionată dată de Judecătoria Găeşti.

Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani pentru corupţie, a scris deja şase cărţi, ceea ce înseamnă că pedeapsa i-a fost redusă cu 6 luni. Cinci dintre cărţile lui Voicu au fost girate de fostul procuror militar Dan Voinea. Astfel că din pedeapsa iniţială de 7 ani, fostul senator a executat aproape trei ani.

Pentru Cătălin Voicu a pus o vorbă bună la judecători chiar preotul Penitenciarului Găeşti. Acesta i-a făcut o caracterizare elogioasă „enoriaşului“ Cătălin Voicu, despre care a spus că este un model pentru ceilalţi deţinuţi. Fostul senator a susţinut, în faţa instanţei, că a muncit în penitenciar, „chiar şi munci considerate de unii înjositoare“, a scris, a făcut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat condiţionat.

Acţiunea procurorilor DNA a fost luată în discuţie la 19 ianuarie, dar judecătorii au amânat sentinţa pentru a li se pune la dispoziţie înscrisuri care să dovedească presupusul caracter ştiinţific al celor şase cărţi scrise de Voicu în penitenciar.

Lămuriţi asupra acestui aspect, magistraţii au respins acţiunea DNA. „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către (...) Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr.2192/27.11.2015, pronunţată de către Judecătoria Găeşti (...) condamnat fiind Voicu Cătălin, aflat in Penitenciarul Găeşti.(...) Definitivă“, se arată în dispozitivul hotărârii.

A prins „ultimul tren“

Cătălin Voicu se poate considera norocos. Cererea sa de liberare condiţionată a ajuns pe masa judecătorilor cu puţin timp înainte ca Guvernul să dea Ordonanţa de urgenţă prin care se suspendă până la 1 septembrie 2016 aplicarea prevederii referitoare la reducerea pedepselor pentru deţinuţii „convertiţi“ la literatură.

În cazul său, actul normativ este tardiv, afirmă experţii în Drept. „Se aplică legea penală mai favorabilă. Oricum, în penal, modificările legii nu retroactivează. În acest caz, cererea de liberare condiţionată a fost depusă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă. Legea penală se aplică retroactiv numai dacă este mai favorabilă petentului. Chiar dacă nu vorbim de legea penală, Ordonanţa se referă la dispoziţii care au efect asupra legii penale“, a explicat, pentru „Adevărul“, avocatul Cristian Ene.

Potrivit acestuia, judecătorii puteau respinge cererea de liberare condiţionată a lui Cătălin Voicu chiar dacă luau în calcul scurtarea pedepsei ca urmare a cărţilor scrise după gratii. „Judecătorul nu a fost obligat să-i admită liberarea condiţionată în funcţie de cărţile scrise. Putea respinge acţiunea, chiar dacă lua în calcul scurtarea pedepsei. Magistratul putea considera că deţinutul nu s-a reeducat suficient“, a mai spus avocatul.

Cât de „ştiinţifice“ sunt cărţile lui Voicu

Cătălin Voicu a scris şase cărţi în Penitenciarul Găeşti, care i-au adus o scurtare a pedepsei cu 180 de zile. Caracterul ştiinţific al cărţilor sale este însă discutabil. Rămâne un mister cum au apreciat judecătorii valoarea ştiinţifică a lucrărilor scrise de fostul senator. De pildă, cartea „Stările de criză în democraţie”, care are 128 de pagini, este o înşiruire de legi, tratate internaţionale, şi concepte, punctate pe alocuri cu câteva păreri personale. Lucrarea are o bibliografie de 38 de cărţi.

„Aşa cum oamenii se nasc goi şi trăiesc sub veşminte, aşa se nasc liberi şi trăiesc sub legi. Veşmintele incomodează oarecum mişcările corpului, însă îl apără de accidentele exterioare, legile strâmtorează pasiunile însă apără onoarea, viaţa, averile“, este una din ideile „ştinţifice“ ale lui Voicu.

Fostul parlamentar a arătat că a scris această carte inspirat de contextul internaţional. Pe copertă, într-o singură frază, el a scris ce l-a inspirat pentru a scrie cartea în închisoare.

„Lucrarea de faţă mi-a fost inspirată de contextul internaţional caracterizat de un climat de nesiguranţă şi chiar pericol pentru umanitate în condiţiile apariţiei celor două fronturi active Ucraina şi Siria, cu toate consecinţele care decurg  de aici de valul fără de sfârşit al refugiaţilor, un adevărat exod asupra Europei şi organismelor internaţionale, de drama umanitară ce se consumă chiar sub ochii noştri în aceste zile fierbinţi al mileniului al III-lea când se spune că Rusia a pierdut al III-lea Război Mondial, respectiv Războiul Rece şi l-a început pe cel de-al IV-lea - operaţiunile actuale mai mult sau mai puţin vizibile“, a scris Cătălin Voicu.

Judecat într-un alt dosar de corupţie

Problemele cu legea ale lui Cătălin Voicu nu s-au sfârşit nici pe departe. Acesta mai are pe rolul instanţelor un dosar de corupţie, în care este acuzat de abuz în serviciu. Aşa că fostul senator PSD şi-ar putea revedea colegii de la Penitenciarul Găeşti mai repede decât şi-o doreşte.

În noiembrie 2014, procurorii DNA l-au trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie. Fostul senator este acuzat că ar fi intervenit la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte, pentru echipamente care aveau adaosuri comerciale de până la 2500%. Intervenţiile au fost făcute în perioada în care Cătălin Voicu lucra la Administraţia Prezidenţială, fiind consilier în cadrul Departamentul Securităţii Naţionale al preşedintelui Ion Iliescu.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Nicolae Coroiu, fost director general al SC Electrica SA, pentru abuz în serviciu, şi Petru Andronache, fost director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Andronache execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare, primită în dosarul „Transformatorul“, în care a fost judecat şi fostul ministru Relu Fenechiu.

De la naşul Voicu, pentru finul Florea

Procurorii i-au deferit justiţiei şi pe finul lui Cătălin Voicu, Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA, şi Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al aceleiaşi firme, ambii fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.

În rechizitoriul trimis instanţei se arată că, în perioada 2004-2005, directorul Electrica SA Nicolae Coroiu a dat dispoziţii funcţionarilor din subordine, iar Petru Andronache, director comercial al SISE Moldova, a acţionat în consecinţă, în vederea efectuării de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 de lei, fără TVA, de la SC Tech Safety SA.

Anchetatorii susţin că aceste echipamente, a căror achiziţie nu era necesară, au fost cumpărate la un preţ supraevaluat, prin adaosuri comerciale de 2.500 %. Furnizorul a fost desemnat fără selecţie, nefiind organizată nicio procedură de achiziţie publică, iar preţul a fost stabilit „potrivit propriilor interese ale furnizorului“.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite