Schumacher, aviatorul şi cum să mori ca o vrăbiuţă

Duminică, pe la prânz, se înroşesc şi îngălbenesc televizoarele. Breaking News: Michael Schumacher în stare gravă la spital după un accident la schi, în Franţa. În timp ce înghiţeam veştile despre traumatismul cranian al fostului pilot de Formula 1 - multiplu campion mondial, recordman, spectaculosul „Schumi“ – mi-am amintit de o întâlnire şi nişte vorbe potrivite.

Pe pilotul general-comandor îl căutasem ani în şir. Îl ştiam din copilărie, când am avut ocazia să-i privesc zborul de pe marginea unui aerodrom militar. Era, pe-atunci, cel mai spectaculos – probabil că şi cel mai bun – pilot de vânătoare din România. Zbura pe MIG-21. Cu MIG-ul nu prea ai ce acrobaţii să faci, i se zice „ţeava zburătoare“. Dacă ai încetinit prea mult cade ca o piatră în fântână. Nu poate să planeze fără viteză, are nişte aripi mici pe care, de departe, nici nu le mai vezi. Şi, totuşi, cu el la manşă, „ţeava“ nu doar că zbura, uneori aveai senzaţia că pluteşte.

La marile mitinguri aviatice zborul său era comentat ca un meci de fotbal de către generali care uitau că sunt generali şi, la microfon, deveneau nişte entuziaşti comentatori sportivi. Pentru români era un Michael Schumacher al aerului, păstrând proporţiile comparaţiei dintre un supersonic şi un Ferrari.  Nu-i dau numele pilotului, deşi cei din breasla aviatorilor probabil că l-au recunoscut deja.

Cum spuneam, îl căutasem încă de când am aflat că s-a pensionat. Era încă tânăr când s-a retras, ca mulţi piloţi de vânătoare, pe la 45 de ani. Voiam să ascult poveşti, îmi doream să-i scriu povestea, mai ales că în jurul lui circulaseră zeci de legende de aerodrom. L-am găsit în cele din urmă undeva prin Prahova, avea o grădină minunată cu multe flori de care se ocupa în detaliu. Am stat de vorbă, dar a refuzat ferm să public ceva. L-am înţeles şi i-am respectat dorinţa. Înainte să plec l-am întrebat dacă nu îi este dor să zboare şi, dacă da, de ce nu o face măcar cu avioane uşoare, de agrement sau de acrobaţie. A râs puţin şi mi-a spus că nişte băieţi de la un club cu avioane uşoare îl căutau regulat după ce au auzit că s-a mutat în zonă. Apoi a făcut o pauză în care cred că i-am văzut dorul de zbor, de adrenalină. Şi de ce, totuşi, nu mai vrea să zboare, l-am întrebat din nou. „Şi dacă se-ntâmplă ceva acolo sus şi mor ca o vrăbiuţă agăţat între firele de telegraf cu un avion de carton? Cum aţi scrie voi că a murit Comandorul, generalul, fostul pilot de vânătoare?“, aşa mi-a răspuns şi am înţeles, din câteva vorbe, totul. Raţiunea, respectul pentru meseria pilotului militar de vânătoare băteau dorinţa şi deficitul de adrenalină.

La vorbele astea m-a dus gândul când am auzit că unul dintre cei mai buni piloţi din istoria F1 a avut un accident la schi.