Salvamontiştii au ajuns la persoanele surprinse de avalanşă în Munţii Călimani şi speră să poată recupera cu elicopterul răniţii şi persoana decedată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Salvamontiştii au ajuns, luni dimineaţă, la cele trei victime ale avalanşei care s-a produs în Munţii Călimani şi speră să le poată recupera cu elicopterul.

Potrivit news.ro, s-a optat pentru elicopter având în vedere că varianta terestră ar fi una de durată. Totodată, riscul producerii avalanşelor e un alt motiv pentru care salvatorii au luat decizia de a recupera răniţii şi persoana decedată cu elicopterul. 

În ceea ce-i priveşte pe răniţi, potrivit salvamontiştilor, aceştia vor avea nevoie de îngrijiri medicale. Referitor la persoana decedată, se pare că această se află într-o zonă extrem de expusă riscului de producere a avalanşelor. 

„Salvamontiştii analizează împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă posibilitatea intervenţiei cu suport aero şi recuperarea rapidă a celor doi accidentaţi şi a celui decedat cu un elicopter . Cei doi au stat o noapte întreagă în munte, pot fi evacuaţi de salvamontisti printr-o acţiune terestră, dar această este de durată şi expune riscurilor şi accidentaţii şi salvamontiştii. Persoană decedată se află într-o zona foarte expusă riscului de producere de avalanşe, iar recuperarea lui pe cale terestră este foarte dificilă, ar trebuie făcută cu o echipa mică numerică care să între şi să evacueze rapid zona, dar se speră că şi aici se va putea folosi elicopterul”, au transmis reprezentanţii Salvamont România. 

Turiştii făceau o drumeţie cu snowmobilele

Aceştia au ajuns la victimele avalanşei în jurul orei 6.30, au evaluat situaţia şi le-au acordat primul ajutor celor doi răniţi. În plus, au stabilit că cea mai bună cale de intervenţie este cu elicopterul.

Pe timpul nopţii, toate forţele iniţiale care s-au deplasat la locul intervenţiei au renunţat pe rând, continuându-şi drumul doar salvamontiştii din Mureş şi Harghita.

O avalanşă s-a produs, duminică seară, în Munţii Călimani, trei persoane fiind surprinse, iar două au reuşit să ajungă la cabana Meteo din zonă şi să anunţe prin 112 evenimentul. Toţi făceau o drumeţie cu snowmobilele.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite