N-avem timp de soluţii acum. Tributari unei educaţii polizate pe toate faţetele ei cu variate pedepse, noi ne-am pus pe căutat vinovaţi. Îi dibuim rapid. Vinovaţii sunt întotdeauna undeva sus, cocoţaţi ca berzele. Le trântim un microfon de la o televiziune „care ştie adevărul“ peste cioc şi îi înfundăm până la gât într-un hârdău de vorbe hidoase. Odată vinovaţii pedepsiţi, cocoţăm în cuibul guvernamental câţiva bravi bărzoi, „de-ai noştri“. Nu îi alegem prin vot, că asta la noi nu se poartă. Îl lăsăm pe Dumnezeu să îi aleagă la o partidă de zaruri.

Ne închinăm noilor bărzoi cu credinţa că vor face o minune, ne dăm basca mai pe frunte şi ne întoarcem la cotidianul nostru. Cotidianul acela în care plasăm plicurile cu dexteritatea unui magician, cotidianul acela în care facem tumbe printre literele legilor, cotidianul acela în care distribuim cu graţie uriaşe baloane de săpun, cotidianul acela în care cârpăcim tot ceea ce ar trebui reinventat că, na, „merge şi asa“.

Şi „ui tataie“, cu reţeta asta trăim fericiţi şi anesteziaţi până iarna următoare. Iarna în care noi ne recăpătăm vederea, iar bărzoii îşi pierd penele. Şi iar ne punem pe căutat vinovaţi, iar distribuim pedepse şi iar îl lăsăm pe bunul Dumnezeu să umple cuibul guvernamental cu ce vor pofti zarurile lui.

Dacă tot vrem să găsim vinovaţi, poate ar trebui să căutăm mai cu sârg. Poate ar trebui să scobim psihanalitic până la Adam şi Eva, pentru a recupera toţi vinovaţii şi a-i pedepsi în trei volume de istorie şi unul de poezie. Poate ar trebui să dibuim vinovaţii direct în starea de spermatozoid. Să îi căutăm cu microscopul la codiţe şi să îi stropşim metodic în ciubărul cu var.

Dar oricâţi vinovaţi am găsi şi oricum i-am pedepsi, tot în buza prăpastiei suntem. Pedeapsa indică unde se află un perete, dar nu dă nici o informaţie despre cum poate fi escaladat. Pedeapsa indica o limită, dar nu dă nici o informaţie despre eventualele soluţii. Pedeapsa scoate din foc vinovatul, dar nu stinge focul.

Câtă vreme nu căutam adevărata problemă şi soluţia ei, degeaba ne convulsionăm în stradă şi ciupelim iarnă de iarnă bravii bărzoi.

Marea problemă nu e nici in zarurile lui Dumnezeu, nici în genele bărzoilor, nici măcar în sistemul circăresc de funcţionare al statului român. Problema e în fiecare dintre noi, bine ancorată în fiecare gest al nostru, în fiecare cuvânt al nostru. O alimentăm cu fiecare plic, cu fiecare alegere electorală la care nu votăm, cu fiecare mică şmechereală, cu fiecare ghiduşie făcută în marginea legii.

Revoluţia o fi începând ea în stradă, dar atâta timp cât nu continuă în fiecare dintre noi, tot în stradă se şi stinge. Problema la care ne-am mulţumit doar să dibuim o fârcitură de vinovaţi, tot nerezolvată rămâne. O târâm după noi roată istoria.

Să fie pedepsit vinovatul! Dar pe când schimbarea aceea fundamentală, schimbarea în noi?