S-au semnat documentele pentru primele trei sisteme de rachete HIMARS pentru MApN

S-au semnat documentele pentru primele trei sisteme de rachete HIMARS pentru MApN

Forţele Terestre ale SUA au în dotare aceste sisteme de rachete de mai mulţi ani

Procedura legală de achiziţie a primelor trei sisteme de rachete „HIMARS” a fost finalizată luni, 26 februarie, prin semnarea scrisorii de ofertă şi acceptare (Letter of Offer and Acceptance – LOA) specifică Programului Foreign Military Sales – FMS.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legea nr 46/2018 pentru realizarea „Capabilităţii de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” a fost adoptată, miercuri 21 februarie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, şi promulgată de Preşedintele României vineri, 23 februarie.

Achiziţia sistemelor de rachete „HIMARS” constituie pentru România un interes esenţial de securitate, deoarece prin realizarea acestei capabilităţii se asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale, acest demers contribuind totodată în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Aflate şi în dotarea Infanteriei Marine americane

Sistemul de rachete HIMARS reprezintă un vârf de tehnologie pe plan mondial, fiind unul dintre cele mai fiabile sisteme de acest tip testate în luptă, fiind utilizat, printre alţii, de Forţele Terestre şi de Corpul de Infanterie Marină ale SUA.

România, în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate, arată MApN într-un comunicat. Prin dotarea cu sistemul HIMARS, Forţele Terestre Române vor dispune, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de un sistem cu precizie ridicată, credibil, flexibil şi eficient, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României sau aliaţilor şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate.

Ce cumpărăm

Lockheed Martin este principalul contractor al acestui sistem de armament.
 
România a solicitat până la 54 de sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate, serviciile şi echipamentul aferente, a preciza cu ceva timp în urmă Defense Security Cooperation Agency într-un comunicat.

România a mai solicitat 54 de Vehicule de reaprovizionare (RSV) HIMARS de tip M1084A1P2 - un vehicul de transport tactic mediu, de cinci tone, dotat cu echipament de manipulare a materialului -, 54 de remorci MTV, dotate cu kituri RSV, de tip M1095 şi zece depanatoare FMTV de tip M1089A1P2 - nişte vehicule de depanare tactice medii, de cinci tone -, 30 de rachete de practică LCRR, echipament de susţinere, echipament de comunicaţii, senzori, piese de rezervă şi de reparaţii, seturi de testare, baterii, laptopuri, publicaţii şi date tehnice, proiectare, formare şi echipament de fomare, susţinere în integrarea sistemelor, echipe de asigurare a calităţii şi o echipă de asistenţă tehnică pe teren, servicii de susţinere tehnică, de inginerie şi de logistică din partea Guvernului american şi contractorilor americani şi alte elemente conexe de logistică şi de susţinere de programe.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: