S-a redeschis lista de comenzi pentru Dacia Spring. Cine are prioritate la maşina electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia Spring poate fi comandată acum şi de cei care nu s-au trecut pe lista de aşteptare
Dacia Spring poate fi comandată acum şi de cei care nu s-au trecut pe lista de aşteptare

Dealerii Dacia au redeschis cataloagele de comenzi pentru primul model electric al mărcii, Spring. Astfel, pe lângă cei aflaţi pe lista de aşteptare şi cei care au făcut deja o rezervare, acum vor putea plasa comenzi pentru achiziţionarea modelului şi alte persoane, însă livrările se vor realiza începând cu luna septembrie, favorizând persoanele care se află deja în baza de date a Dacia.

Astfel, doritorii vor putea comanda varianta Comfort Plus a modelului Spring, care este echipată cu sistemul Media Nav, aer condiţionat manual, geamuri electrice faţă-spate şi cablu de încărcare tip 2.

Opţional se poate comanda cablu de încărcare pentru staţii rapide, pentru preţul de 300 de euro. Versiunea costă 18.100 de euro şi nu are alte opţiuni pe care să le poţi alege. Prin programul Rabla Plus maşina costă numai 9.050 de euro, fiind cel mai ieftin autoturism electric din Europa.

Conform oficialilor companiei, modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP (Worldwide Harmonized Light-Duty Vehicles Test Procedure - Procedura armonizată la nivel mondial de testare a autovehiculelor comerciale uşoare), care este compus din 57% conducere urbană, 25% conducere suburbană, 18% conducere pe autostradă.

Mai mult, Spring are o autonomie de 305 kilometri conform ciclului WLTP City, care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat. Un mic calcul ne arată că, la o medie zilnică de 40 de kilometri în mediul urban, Spring are o autonomie de aproape opt zile cu o singură încărcare a acumulatorilor care au o capacitate de 26,8 KWh şi care alimentează propulsorul de 33 KW (45 cai-putere). Sigur, această autonomie este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi stilul de condus al şoferului, temperatura exterioară şi nivelul de încărcare a maşinii, dar acest aspect este valabil pentru orice model de pe piaţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite